BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Apartamente regim hotelier(încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
[Chez D’Ossuna] Perfect pentru familia mea!
Pentru vacanța de Paști am ales Sicilia de Vest. De Crăciun plecăm mereu cu oarecare strângere de inimă deoarece Crăciunul se sărbătorește pretutindeni în aceeași zi și trebuie să ne organizăm foarte bine în ceea ce privește aprovizionarea și mâncătoriile. Cu Paștele n-avem problema asta, cu excepția rarelor situații când Paștele ortodox pică în aceeași zi cu cel catolic. În fine, deci de data asta am plecat fluierând, fără nicio emoție în acest sens. În plus, speram ca vremea să fie sensibil mai caldă decât la noi și să vizităm locuri frumoase și interesante. Și, nu în ultimul rând, să petrecem timp în familie.
Am alocat vacanței 7 zile (incluzându-le pe cele pe care le vom fi petrecut mai mult pe drum) și le-am împărțit astfel: 3 zile (de fapt 2 zile pline) în Palermo, iar restul l-am dedicat părții de vest a insulei. Eu și Tati am zburat Otopeni – Palermo, dar copiii au preferat să plece din Cluj și, deoarece variantă directă Cluj – Palermo nu există, au ales Cluj – Catania (ba chiar au ajuns pe tărâm sicilian cu 2 zile înaintea noastră, ocazie ce le-a permis să viziteze și Catania), pe urmă Catania – Palermo cu trenul (aproximativ 3 ore). De întors ne-am întors pe aceeași rută, toți în aceeași zi.
Pentru Palermo ne trebuia așadar o cazare care să ne cuprindă pe toți 4 și, în plus, să răspundă următorelor cerințe: să dețină 2 băi, să fie plasată cât mai strategic și să aibă un raport bun preț/calitate. Cel mai bine s-a pliat nevoilor noastre Chez D’Ossuna, un apartament de închiriat în regim hotelier, pe care l-am rezervat cu vreo 2 luni înainte pentru 3 nopți și prețul total de 484 de euro (incluzând taxa de oraș de 48 de euro, ce urma a fi plătită cash la prorietate); pentru restul am garantat cu cardul, am avut drept de anulare gratuită până cu 10 zile înainte, după care plata s-a făcut automat.
Pe booking, numele locației e mult mai lung, continuând cu următoarea sintagmă: „Cultura e Relax – 10 minuti dalla Cattedrale – Facile posteggio su strada No Ticket No ZTL” . Asta vrea să spună că, la nevoie, se oferă loc de parcare (cred că pentru un cost suplimentar, dar nu sunt sigură), ceea ce pentru zona centrală a unui oraș ca Palermo nu-i chiar puțin lucru! Noi n-am avut nevoie, am decis să închiriem mașină doar pentru partea a doua a vacanței (voi detalia la momentul respectiv).
Am comunicat destul de mult în avans cu proprietara, Irene și mai apoi cu fiul său, Claudio (cu care aveam să ne întâlnim și fizic). Au fost foarte drăguți și de ajutor amândoi, oferindu-ne o sumedenie de informații practice și organizându-ne optim atât preluarea apartamentului, cât și predarea acestuia. Pe scurt, copiii s-au cazat primii, undeva în cursul după-amiezii (ora oficială de check in fiind 15), noi urmând să aterizăm seara. Ne-au povestit că de la gară au ajuns cu ceva autobuz, 2-3 stații, că ar fi putut ajunge chiar și pe jos, dar au preferat să nu-și trambaleze prea mult bagajele. Noi, venind de la aeroport, am luat trenul (există linie directă ce leagă aeroportul de cele 2 gări importante ale orașului, Notarbartolo și Centrale). Biletul a costat 6,8 euro de persoană, am călătorit cam jumătate de ceas și, la recomandarea gazdei, am coborât la stația Palermo Palazzo Reale-Orleans; de aici, încă 10-15 minute pe jos și am ajuns.
Apartamentul se află pe Via d’Ossuna la nr. 103, la parterul unei clădiri istorice. Intrarea se face direct din stradă, iar interiorul este structurat tip vagon: living-bucătărie, pe urmă un hol lunguț din care se fac cele 2 dormitoare pe drepta și o baie pe stânga, a doua baie fiind accesibilă din al doilea dormitor. Niciuna dintre camerele de dormit nu beneficiază de lumină naturală, au doar niște gemulețe în partea de sus a peretelui comun cu holul, suficiente pentru ca noaptea să nu-ți bagi degetele-n ochi. Din capătul holului se iese într-o curte interioară, așa-numita terasă, ce se desfășoară pe 2 niveluri, pe al doilea aflându-se o construcție scundă, de dată mai recentă, destinată facilităților de relaxare – o mică saună și un jacuzzi, de care noi n-am fost interesați (nu mai rețin, dar prețul ni s-a părut mare).
Apartamentul e spațios și oferă tot confortul de care ai nevoie. Livingul deține chiar lângă intrare o secțiune de relaxare, cu canapea și TV, pe urmă vine zona de bucătărie, mult mai vastă, mobilată cu o masă centrală înconjurată de scaune (noi am folosit-o doar în prima seară, pentru o târzie cină frugală, pe urmă am preferat să mâncăm afară, pe terasă), încă una micuță cu scăunele gen bar, o combină frigorifică, aragaz cu hotă, chiuvetă, spații de depozitare pentru veselă și tacâmuri și un dulăpior deschis pe care am găsit tot felul de accesorii, inclusiv espressor, prăjitor de pâine, cuptor cu microunde și cană electrică.
Ni s-au oferit și ceva ronțăieli (mai mult chestii dulci) din care am fi putut încropi un mic dejun în stil italian, ceva sucuri ambalate și un pet cu lapte... vegetal. În frigider ne așteptau doze de bere și suc, acestea însă contracost (1 euro doza mică de bere, 2 cea de cola/fanta). Tot 1 euro am fi plătit și dacă am fi dorit să folosim mașina de spălat vase, echipată cu toate cele necesare.
Prima porțiune a holului este un pic mai largă, suficient cât să încapă o canapea, pe care noi însă n-am folosit-o. Există și un cuier acolo și un suport pliabil pentru bagaje. Și un tablou vesel pe perete.
Urmează primul dormitor în dreapta și, vis a vis, prima baie. Pe urmă al doilea dormitor din care se face un holișor și din el a doua baie. Ambele camere de dormit dispun de aceleași facilități: pat dublu, noptiere, veioze (pe noptiere plus aplice simetrice mai sus, pe perete), TV și câte un mic spațiu de depozitare. Saltelele aveau să se dovedească odihnitoare, lenjeria curată și plăcut parfumată, am avut perne și pături suficiente.
Deasemenea, băile sunt asemănătoare, dotate după cerințele italiene, inclusiv cu bideu. Ni s-au pus la dispoziție prosoape de toate tipurile, hârtie igienică suficientă, săpun lichid, șampon și gel de duș.
Vremea a fost perfectă și n-a impus folosirea unei surse suplimentare de încălzire/răcorire (nici nu știu dacă există). Wi-Fi funcțional, apă caldă la orice oră.
Terasa a reprezentat spațiul nostru preferat, desigur! Imediat lângă ieșirea din casă sunt amplasate 2 scaune de grădină și o măsuță, precum și zona „de curățenie” – mașina de spălat rufe, o chiuvetă, mături și mopuri, tot felul de detergenți și soluții și un uscător pliabil pentru rufe. Terasa de relaxare e cu jumătate de nivel mai sus, se urcă 5-6 trepte. Aici se află o masă măricică înconjurată de scaune, un mic grătar acoperit (pe care nu l-am deranjat), am găsit 2 șezlonguri desfăcute și alte 2 strânse frumos într-o margine. Tot de aici se poate accesa mica zonă spa.
Am petrecut bună parte din timpul nostru liber pe terasă, pentru micul dejun sau pentru relaxare seara, când ne strângeam de pe drumuri. Locul oferă vedere spre clădirile cu mai multe etaje ce se înalță de jur împrejur, destul de prost întreținute (se știe că Palermo nu excelează în reabilitarea clădirilor de patrimoniu, lucru care, până la un punct, face parte din farmecul lui). Nici la capitolul izolare fonică nu par să stea prea grozav, căci am participat (pasiv) la multe convorbiri și, în general, la fragmente din viața de zi cu zi a vecinilor. Se aud destul de bine scuterele trecând pe stradă și tot felul de alte zgomote ale orașului, până târziu în noapte și începând cu ore tinere dimineața... Chestie pe care desemenea trebuie să ți-o asumi în Palermo!...
În rest, numai de bine. Chez D’Ossuna e o cazare plasată foarte convenabil, într-un cartier limitrof centrului vechi; până la Palatul Regal sau la Catedrală chiar nu faci mai mult de 10-15 minute pe jos. Are și un supermarket nu departe (a rămas în sarcina copiilor să facă aprovizionarea de bază și le-a venit foarte la îndemână). Sunt și vreo 2 cârciumi pe aproape, dar nu s-a nimerit să testăm niciuna dintre ele, pentru că foamea ne-a pălit de fiecare dată prin cu totul alte zone din oraș.
Cât despre oraș... Am zis recent de Hanoi că-i „ori îl iubești, ori îl urăști” și să știți că și Palermo se încadrează fix în aceeași categorie. Pe noi ne-a fascinat și ne-a intrigat, noi fiind genul meridional, solar, cromofil. N-am remarcat neapărat gunoaiele, deși ele există (oricum, la o scară mult redusă față de ultima mea vizită, acum 7 ani), ci irepetabila arhitectură, amalgamul cultural, moștenirea istorică, dar și parfumul florilor, albastrul cerului, zbaterea mării, cântecul pe mii de voci al străzilor... Și oamenii – calzi, colorați, veseli – cu care am interacționat fără nicio sincopă.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de crismis in 03.11.26 19:45:31
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Apartamente regim hotelier» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2026 Despre cazări, pe scurt și pe bune (2) — Palermo / Kala Rooms — scris în 02.02.26 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Castrum Lodge***, apartamentul nostru elegant de lângă piață — scris în 21.09.19 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 [Casa Cairone Apartment] Un loc perfect in Palermo — scris în 30.01.18 de Elissa din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jul.2017 [Midu Appartamento] Cazare in centrul orasului — scris în 22.07.17 de dudita din IASI - RECOMANDĂ
- May.2017 Casetta Guascone, Palermo — scris în 17.05.17 de cristina47* din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2017 Appartamento San Cristoforo — scris în 05.05.17 de cami1212 din RM. VALCEA - RECOMANDĂ


Rog așteptați...






















