Prin Munții Aninei cu” Semmeringul Bănățean”

TIPĂREȘTE

Într-una dintre excursiile făcute în vara trecută, drumurile ne-au purtat, iarăși, pe meleagurile bănățene, mai precis pe la Anina, mica localitate fostă minieră, în care locuiește o soră a soției. Ne-am zis că ar fi păcat să ajungem din nou pe aici, mai fusesem de vreo două ori prin zona asta în anii trecuți, fără a merge cu trenul pe ruta Oravița–Anina, una dintre cele mai spectaculoase linii feroviare din România. Sunt multe postări publicate despre acest traseu, am văzut fotografii și filmulețe postate de turiști și m-am gândit că n-ar fi rău să contribui și eu cu impresiile mele.

Trebuie spus că ținta noastră în acest parcurs era vizita la Anina pentru revederea cumnatei, însă pentru a putea profita de orarul trenului Oravița – Anina – Oravița, a fost necesar să ne cazăm pentru o noapte în Oravița (impresii despre cazarea la hotelul” Condor” din această urbe într-un alt review).

Așa că am avut tot timpul să ne odihnim bine, după o scurtă călătorie (venind dinspre Timișoara) cu mașina.

Dar să o luăm metodic.

Ajunși în Oravița într-o după amiază, aproape caniculară, de iunie, tragem la hotelul unde urma să petrecem o noapte (în sensul de odihnă, nu de paranghelie). Ne-am cazat, am lăsat bagajele în cameră și am plecat să vedem câte ceva din oraș. Obosiți fiind, nu am mișunat foarte mult și ca atare mare lucru nu am văzut, însă am avut grijă să identificăm unde e gara pentru a ști cam cât timp ne-ar lua să ajungem de la hotel.   

Am constatat că hotelul care ne-a găzduit pentru o noapte se află la” 2 pași” , adică cca. 5 min. de mers pe jos, agale până la gară.

Trenul are plecarea din Oravița spre Anina și după 2 ore și un pic (adică 2 min. peste două ore) ajunge la destinație. Până la reîntoarcerea la Oravița aveam la dispoziție cam o oră și 20 min. de stat în Anina, perioadă în care nu prea aveai timp să faci ceva, doar să vezi ceva în mica urbe, că de vizitat (de exemplu Centrul cultural muzeistic Anina) nu prea aveai când.

Totuși am profitat de puținul timp ca să trecem, în recunoaștere pe la pensiunea unde urma să dormim în noaptea ce urma, la oprirea noastră în Anina.

Călătoria cu trenul pe cea mai veche cale ferată montană din sud-estul Europei se spune că este spectaculoasă.

Ca atare, de ce să mergi cu Semmeringul bănățean pe această rută? Iată ce spune publicația online ” Banatul montan” despre asta:

” - este prima cale ferată de munte de pe teritoriul României, dar și din sud-estul Europei, și cea mai spectaculoasă, inaugurată la 15 decembrie 1863;

- are 14 tunele și 10 viaducte;

- are o lungime de 33,4 km cu o diferență de nivel de 338 m, de la altitudinea de 218 m (Oravița) la 558 m (Anina);

- este o lucrare inginerească unică în România prin pante de înclinare de 20 la mie și razele unor curbe de numai 114m;

- totul făcut în „piatra cioplită” ;

- are 21 km de tăieri în stâncă.”

Un pic de istorie (date furnizate de un panou informativ postat în tren)

Construcția căii ferate Anina – Oravița a fost necesară ca urmare a exploatării cărbunelui (huilă) din Munții Semenicului și din Munții Aninei. Primele mine de cărbuni se deschid între anii 1771-1778 în Anina, Doman și Secu din ținutul Caraș-Severin.

Statul austriac, ca administrator al ținutului, ia hotărârea de a se construi o cale ferată între Oravița și Baziaș, cu o lungime de 62,5 km. pe care urma să se transporte cărbunele și alte materiale la Dunăre și de aici în Austria.

Lucrările încep în 1847 și se termină în 1854, cu o întrerupere între 1848-1850 datorită evenimentelor din anii 1848-1849. În 1855 calea ferată este preluată de Societatea Privilegiată a Căilor Ferate Austriece (Staats Eisenbach Gesellschaft) care o va deschide și traficului de călători.

Întrucât transportul cărbunelui de la Anina la Oravița se făcea extrem de greu, cu care trase de cai, iar o porțiune din acest drum era foarte dificilă datorită pantei foarte mari, dar și pentru că se deschid noi mine de cărbune, exploatări de aur, dar și de lemn din pădurile seculare ale acestor munți (cumva este prologul exploatărilor pădurilor de către austrieci și în vremuri mult mai apropiate), societatea de care aminteam mai sus, decide construirea unei noi căi ferate de la Anina la Oravița, ale cărei lucrări încep în 1861.

Supranumele” Semmeringul Bănățean” a fost dat acestui tren ca urmare a asemănării, din foarte multe puncte de vedere (realizare tehnică, traseul montan parcurs, existența a numeroase structuri, numite generic construcții speciale sau” opere de artă inginerești” ), cu calea ferată” Semmering” din Austria. Iată în ce constau asemănările dintre cele două căi ferate, culese de pe site-ul” oravita-anina. eu” :

” Linia ferată Semmering are o lungime totala de 40 Km între Glognitz-Mürzuschlag pe o diferenţă de nivel de 388 m; la noi este o diferenţă de nivel de 340 m pe o lungime de 34 km. Acolo au fost construite 15 tunele, iar aici 14 tunele. Cel mai înalt viaduct al căi ferate Semmering are 47m, viaductul Jitin are 37 m. Deosebirea mare constă în lungimea tunelurilor. Cel mai lung are 1428 m, în timp ce pe linia Oraviţa-Anina cel mai lung este de 660 m (Gârlişte). Marea artă a construcţiei aceste căi ferate consta în faptul că are o inclinare de 20‰ faţă de celelalte căi ferate care au avut o inclinare cu diferenţă de nivel de 14‰.”

Pe traseu cu trenul

Pe ruta Oravița – Anina și retur circulă o pereche de trenuri, de fapt, dacă-mi amintesc bine, este un singur tren care înainte de prânz se duce la Anina, iar după prânz se întoarce la Oravița. Bilete de tren ne-am procurat din gară, înainte de plecarea trenului, dar, se pare, că în plin sezon rezervarea locului se face online și este obligatorie (cel puțin așa scrie CFR-ul pe situl său) din pricina numărului mare de doritori să călătorească pe această rută.

În prezent trenul circulă doar în scop turistic, iar parcurgerea acestui traseu este de neratat.

Trenurile au plecare din Oravița la ora 11.15 și sosire în Anina 13.17, iar la revenire, pe relația Anina – Oravița, au plecare din Anina la ora 14.40 și sosire în Oravița 16.42.

Acest program ne-a convenit de minune deoarece când am revenit la Oravița ne-am urcat în mașină și am plecat la Anina, locul următorului nostru popas.

Peisajul oferit de primii kilometri după plecarea din Oravița nu are nimic spectaculos.

Peisajul este tern, cu clădiri vechi, unele într-o stare nu foarte bună, peisajul colinar prezentând zone cu verdeață ce alternează cu suprafețe de teren arid. Cred că imaginea asta de nespectaculos este amplificată și de mersul de melc al trenului, zonele acestea părând nesfârșite și îți pui întrebarea dacă a meritat să vii aici.

Mersul agale al trenului are și un avantaj, vorba lui Ioana Gyuri Pascu:

” N-am nevoie dom’ne de viteză

Să-mi facă curent și vânt la freză.”

” Mașina cu Jazzolină”

Pe măsură ce înaintăm și intrăm în pădure, impresia se schimbă, răspunsul la întrebarea de mai sus schimbându-se și el: da, a meritat!  

Cum spuneam, realizarea căii ferată Anina (Steierdorf) - Oravița a fost o cerință impusă de transportul cărbunelui (huila – un cărbune superior de foarte bună calitate) extras din minele de la Anina, la Oravița și de aici, mai departe, la Dunăre pentru navele fluviale care navigau pe fluviu, pentru locomotive și pentru fabricile care funcționau în Imperiul Habsburgic.

Iată ce spunea, despre construcția acestui drum de fier, într-o publicație din anul 1863, omul de știință Károly Nendtvich:

„Pentru a înlătura aceste dificultăți ale circulației, societatea a decis să construiască o cale ferată pentru transportul cărbunelui, al fierului și al altor produse către Oravița. Linia urma să pornească din Anina și, traversând un ținut extrem de aspru și sălbatic, să se unească la Oravița cu linia ferată secundară. Nu încape îndoială că proiectarea acestei căi ferate, prin îndrăzneala ei și prin dificultățile de execuție, nu este cu nimic mai prejos decât faimoasa cale ferată Semmering din Europa” (citat extras din publicația online adevărul.ro, din 8 martie 2026) . 

Sunt kilometri întregi de drum parcurși de tren, unde ramurile copacilor se unesc deasupra, dându-ți impresia unui nesfârșit tunel verde, care alternează cu cele 14 tuneluri din piatră construite de mâna omului.

De altfel versanții împăduriți ai Munților Aninei însoțesc linia ce șerpuiește printre ei, prin păduri de fag și brad, chei abrupte, stânci albe, cursuri de apă și poieni ascunse. În unele locuri, calea ferată pare a fi suspendată între cer și prăpastie.

Lungimile tunelurilor variază de la 26 m, cel mai scurt, până la cei 660 m ai tunelului Gârliște (Krassovai) sau Moghila, după numele dealului pe sub care trece, lungimea totală a acestora fiind de 2,1 km. Toate tunelurile au fost botezate, iar cele mai lungi, care au peste 100 m, cu nume ale unor personalități din conducerea căilor ferate austriece.

Străpungerea muntelui format dintr-o rocă foarte dură, s-a făcut cu dalta și ciocanul, dinamita nefiind inventată încă, la acea dată (1861 – 1863).

Nu trebuie uitate cele 10 viaductele și poduri aflate pe acest traseu, cu o lungime totală de 843 m. Cel mai lung, dintre ele este Viaductul Jitin, cu o lungime de 130 m și cu cea mai mare înălțime la pilonul central de 35 m. Unele dintre ele (ca și unele tuneluri) fiind construite în curbă.

Tăierile în stâncă și zidurile de sprijin completează elementele care fac atât de impresionantă această cale ferată, fiind considerate pe drept cuvânt adevărate capodopere inginerești de artă.

Câteva mici clădiri, foste cantoane și puncte de oprire, însoțesc linia ferată, amintind de vremea când din aceste locuri urcau sau coborau oameni care locuiau în niște mici cătune vizibile printre copaci.

Cum ziceam, peisajul înconjurător este minunat, liniștitor, odihnitor, dar nu adormitor.

Ca să putem fotografia câte ceva, mă tot foiesc de pe o parte pe alta a vagonului, sau dau fuga la ușa din spate a ultimului vagon, însă cu toate astea nu reușesc să fac niște fotografii mai bune.

Am reușit, nu știu cum, să prind o parte a viaductului Jitin, dar și cam toate tunelurile de pe parcurs. Dacă trenul ar fi avut măcar un vagon mai mult, altele ar fi fost posibilitățile de captare a unor imagini mai de Doamne ajută!

Nu am încercat să fac poze deschizând ușa ultimului vagon, cu toate că, dată fiind viteza cu care” gonea” trenul, nu mai mult de 15 - 20 km/h, nu ar fi fost nici un pericol de făcut” buba” . Am văzut unul din cei cca. 10 pasageri procedând așa și n-a pățit nimic.

Alte imagini oferite de acest parcurs au fost cele ale unor construcții, de fapt foste construcții, ce au aparținut vechii întreprinderi miniere Anina. Am imortalizat câteva, așa spre aducere aminte.

Călătoria cu” Semmeringul bănățean” pe acest traseu este interesantă, frumoasă, iar dacă ajungeți prin zonă nu ratați excursia.

Drumuri bune și excursiii frumoase!

Vă rog videoclipul: https://www.youtube.com/watch?v=Dr2KCJiNB6o

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 53 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI