Croazieră cu Costa Fortuna – o alegere norocoasă 😊

TIPĂREȘTE

Perioada: 11 – 25 mai 2025

Am făcut-o şi p-asta!

De peste zece ani cochetam cu ideea unei croaziere, atrasă de poveştile unor prieteni, care descoperiseră deja acest mod de a călători, fuseseră de cele mai multe ori încântaţi şi perseveraseră, ajungând la 15+ croaziere la activ cu cele mai cunoscute linii de croaziere. Spre deosebire de mine, ei aveau disponibilitatea de a pleca oricând, nefiind legaţi de un job cu program fix sau de un anumit număr de zile de concediu, astfel că vânau oferte care de care mai avantajoase. Aflasem deja de la ei cum decurg lucrurile pe un asemenea mastodont, ca un oraş plutitor, şi mă cam prinsesem şi singură care sunt avantajele şi dezavantajele unei croaziere, pentru că nimic nu este perfect pe lumea asta.

M-am abonat şi eu la notificări pe câteva saituri şi primeam constant oferte, mai mult sau mai puţin tentante, cele mai bune fiind iarna. Dar rareori s-au nimerit în perioada în care aveam planificat concediul şi nu aveam altceva deja rezervat sau traseul vasului nu era pe placul soţului meu, care s-a dovedit mai pretenţios decât mine în ceea ce priveşte porturile în care acosta nava.

Probabil că dacă mi-aş fi dorit din tot sufletul o asemenea experienţă, nu ar fi trecut zece ani până să o pun în practică, dar eu aveam propriile ezitări, în principal legate de un foarte posibil rău de mare, cu toată stabilitatea deosebită a navelor pe care o tot lăudau vânzătorii de croaziere, dar şi de imprevizibilitatea furtunilor din Marea Mediterană.

Alegerea acestei croaziere a fost mai mult pentru a-i îndeplini soţului meu o veche dorinţă, iar pentru mine a însemnat o ieşire din zona obişnuită de confort, a se citi relaxare la cinci stele ultra all inclusive :D, şi satisfacerea unei curiozităţi care nu-mi dădea pace.

Soţul meu îşi dorea mult şi de mulţi ani să încerce o croazieră. Încă de când a văzut de aproape un vas de croazieră în port la Kuşadasi în 2007, când noi plecam pe mare cu o corabie cu pânze şi cu două punţi. Până ne-am apropiat de acel vas, el credea că este un bloc şi nu ştia când apăruse acolo :D

Cu vreo lună şi jumătate înainte, am primit pe mail mai multe oferte de croaziere dintre care două mi-au atras atenţia. Îmi conveneau şi traseele şi perioada şi durata şi, mai ales, preţul. Ambele mă tentau în egală măsură, astfel că l-am lăsat pe soţul meu să aleagă. Şi a ales croaziera de 14 nopţi pe Mediterana de Vest şi Oceanul Atlantic cu Costa Fortuna.

Nu ştiu cum procedează alţii, dar noi am ales itinerariul în primul rând, iar vasul a venit cumva la pachet, acceptat ca un rău necesar. Dacă în cazul hotelurilor de sejur rareori fac rabat la lux şi la calitate, aici am apreciat că şi o navă clasificată, neoficial, la doar patru stele poate fi OK. Şi a fost.

Am contactat agenţia online din Iaşi de la care primisem ofertele, cerând mai multe detalii, şi am primit, cu multă promptitudine şi amabilitate, răspuns la toate întrebările mele şi încă alte informaţii care s-au dovedit ulterior foarte utile. A rămas să mai studiez şi să revin eu când mă hotărăsc. Cât m-am tot gândit şi răzgândit eu, a expirat oferta şi preţul a crescut, dar tot răul spre bine. Până l-am contactat din nou pe cel de la agenţie, am intrat în cele treizeci de zile de dinaintea plecării şi am primit o ofertă de last minute, chipurile, încă şi mai bună... cu vreo 300 euro. Să fie primit! :D

Alegerea cabinei. A fost mai simplă ca niciodată şi dictată exclusiv de criteriul preţului. 2.647 euro mi se părea un preţ foarte avantajos. Am ales cea mai ieftină variantă: o cabină interioară garantată, pe care mi-o alocau ei şi nu o puteam schimba. Logic că mi-ar fi plăcut mult mai mult o cabină cu balcon, însă nu aş fi dat 3000 euro în plus nici bătută. Mi se părea aberant de mare diferenţa de preţ. Cum să plătesc doar pentru o cabină mai spaţioasă şi cu balcon mai mult decât pentru întreaga croazieră, inclusiv zboruri şi transfer? Never! Nici varianta intermediară de cabină exterioară, cu hublou, nu cu geam care să poată fi deschis, mai scumpă cu doar 1200 euro, nu era o soluţie, aceste cabine aflându-se pe punţile inferioare, iar eu, speriată de bombe, îmi imaginam deja ce coşmaruri aş fi avut în caz de furtună pe mare dacă vedeam valurile uriaşe bătându-mi în geam :D.

Dacă tot am făcut economie la cazare =)), am zis că merităm să ne răsfăţăm cu băuturile pe vas, aşa ca la all inclusive 😊 cum ne place nouă şi am ales, la recomandarea agentului de turism, pachetul de băuturi My Drinks, la preţul de 800 euro pe cabină, preţ valabil doar la momentul rezervării, pachet care s-a dovedit cea mai bună investiţie :p.

Nu am mai stat pe gânduri şi am plătit imediat online, integral, suma de 3.447 euro. În banii daţi intrau 14 nopţi cazare pe vas în cabină interioară cu toate trei mesele, taxele portuare, zborul până la Milano, cu escală la Frankfurt :D, şi retur, transferul aeroport – port – aeroport, îmbarcarea şi debarcarea având loc din Savona, precum şi pachetul de băuturi nelimitate în restaurantele şi barurile de pe vas. Zborul era cam ciudăţel ales, însă pentru noi foarte important a fost faptul că întreaga răspundere pentru orice posibilă întârziere sau anulare a zborurilor cădea în sarcina celor de la Costa. În plus am mai avut de plătit doar bacşişul obligatoriu de 11 euro de persoană pe zi, care ne-a fost retras zilnic la miezul nopţii de pe cardul de croazieră. Alţi 308 euro. Nu vreau să-mi amintesc cât m-au stresat şi cu bacşişul ăsta ☹. Dacă tot era obligatoriu de plătit, nu înţeleg de ce naiba nu l-au inclus de la bun început în preţul croazierei.

Am zburat de la Bucureşti la Milano cu escală la Frankfurt, aceasta fiind varianta agreată de linia de croaziere şi inclusă în preţul pachetului. De la Milano la Savona am ajuns cu un autocar confortabil al celor de la Costa, care ne-a dus fără oprire până în port la terminalul de îmbarcare. Bagajele de cală, etichetate în prealabil, au fost preluate de angajaţi şi le-am mai găsit după câteva ore la uşa cabinei. Am intrat în zona de îmbarcare, am primit un cartonaş cu o literă, care semnifica ordinea de îmbarcare. A durat o veşnicie până am ajuns şi noi pe vapor, dar nu înainte de a ni se verifica documentele. Am fost fotografiaţi şi am primit cardurile de croazieră, de care nu ne-am mai „despărţit” timp de două săptămâni, atât pe navă cât şi pe uscat. Cu cardul respectiv deschideam uşa cabinei, mergeam la masă, îl foloseam pentru orice băutură comandată la restaurante şi baruri, pentru cumpărături în magazinele de pe vas, la coborârea de pe vas, precum și la întoarcere etc.

Costa Fortuna a fost construită la șantierul naval Fincantieri din Sestri Ponente, Genova, Italia şi a pornit în călătoria inaugurală în luna noiembrie 2003. Costa Fortuna a trecut printr-o renovare majoră în anul 2018 în Singapore. Are o lungime de 272 metri şi 13 punţi pentru pasageri. Viteza de croazieră este de 20-22 noduri. Cu un tonaj brut de aproximativ 103.000 GT și o capacitate maximă de până la 3.470 de pasageri distribuiți în 1.354 de cabine, deserviți de un echipaj de peste 1.000 de persoane, Costa Fortuna a fost, la data lansării şi încă trei ani după, nava amiral a companiei Costa Crociere, până când, în 2006, a fost detronată de către Costa Concordia. Are vreo 14 lifturi, o parte din ele panoramice, din care admiram Costa Atrium şi punţile pe lângă care treceam, reuşind ca în două săptămâni să nu urc mai mult de un etaj pe scări.

Deşi Costa Fortuna nu se ridică la nivelul altor vase de croaziere cu care ne-am intersectat pe parcursul croazierei, mai mult prin porturi, dar şi în larg, mai noi, mai impunătoare şi mult mai strălucitoare, pentru noi a fost o alegere OK. Mi-a plăcut că nu-ţi lua ochii cu strălucirea cristalelor Swarovski şi cu luxul opulent ca altele, Fortuna impresionând mai degrabă printr-o eleganţă clasică, rafinată şi uşor nostalgică, probabil şi pentru că întreg designul interior era un omagiu adus marilor transatlantice italiene din secolul trecut, în stilul Art Deco specific acelei perioade, fiecare spaţiu public de pe navă, teatru, restaurant, bar etc., purtând numele unei nave care a făcut istorie de-a lungul timpului în flota Costa urmat de anul intrării acesteia în serviciu.

Fiecare din cele 13 punţi ale navei poartă numele unei destinaţii de călătorie emblematice din istoria companiei italiene Costa Crociere. Dintre acestea, noi am frecventat intens puntea 3 (Buenos Aires), unde se aflau restaurantele principale Michelangelo 1965 și Raffaello 1965, recepţia, barul Costa Atrium şi primul nivel al teatrului Rex 1932, puntea 5 (Genova), unde se aflau cele mai multe saloane şi baruri, cazinoul, sala de jocuri, precum şi galeria comercială, puntea 9 (Napoli), unde se aflau piscinele şi jacuzzi, Lido Oceania / Cristoforo Colombo 1954 – restaurantul bufet, câteva mici baruri şi gelateria&clătităria (contra cost) şi puntea 10 (Barcelona), unde era zona de plajă cu cele mai multe şezlonguri, dar nicio umbrelă de soare, o pizzerie (contra cost), locul de fumat cel mai apropiat de cabina noastră, aceasta fiind şi puntea de pe care admiram intrarea şi plecarea vasului în şi din porturile de pe traseu.

Plimbarea noastră de două săptămâni pe Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic a inclus opt porturi din patru ţări şi şase zile de navigare pe mare & ocean. Chiar dacă prin o parte din oraşele-port mai fusesem anterior, am coborât de pe navă la fiecare oprire şi am găsit noi ceva de făcut. Nu am luat excursii de pe vas, pentru că mi s-au părut şi scumpe şi prea lungi, cele care mă interesau, sau complet neinteresante şi tot scumpuţe, cele mai scurte. Adesea ne-am întors pe vas când am obosit sau ne-am plictisit, chiar şi cu 2-3 ore înainte de ora limită pentru reîmbarcare, stabilită mereu cu jumătate de oră înainte de plecarea vaporului.

Ştiam că regula este că vaporul pleacă la ora stabilită, cu sau fără tine :D, şi nu aş fi riscat, deoarece în cazul în care întârziai şi îl ratai, îl mai prindeai abia în următorul port în care oprea, dacă aveai cum să ajungi acolo.

Itinerariul pe zile a fost următorul:

Ziua 1 (11 mai) – Savona (Italia) – îmbarcare, plecare la 16.30;

Ziua 2 (12 mai) – pe mare;

Ziua 3 (13 mai) – Malaga (Spania) – 14.00 ÷ 19.00;

Ziua 4 (14 mai) – pe mare;

Ziua 5 (15 mai) – Funchal, Madeira (Portugalia) – 10.00 ÷ 18.00;

Ziua 6 (16 mai) – pe mare;

Ziua 7 (17 mai) – Praia da Vitoria, Azore (Portugalia) – 9.00 ÷ 19.00;

Ziua 8 (18 mai) – Ponta Delgada, Azore (Portugalia) – 8.00 ÷ 18.00;

Ziua 9 (19 mai) – pe mare;

Ziua 10 (20 mai) – pe mare;

Ziua 11 (21 mai) – Cadiz (Spania) – 8.00 ÷ 18.00;

Ziua 12 (22 mai) – pe mare;

Ziua 13 (23 mai) – Barcelona (Spania) – 9.00 ÷ 17.30;

Ziua 14 (24 mai) – Marsilia (Franţa) – 8.00 ÷ 17.00;

Ziua 15 (25 mai) – Savona (Italia) – 8.00 – debarcare.

Am ales această variantă cu şase zile de navigare din dorinţa de a ne şi odihni în acest concediu, de a lenevi şi a ne bucura de facilităţile oferite de nava de croazieră, iar dorinţa ni s-a împlinit.

Cea mai mare teamă a mea şi principalul motiv pentru care am ezitat ani la rând să plec într-o croazieră au fost legate de un posibil rău de mare, astfel că, deşi am plecat cu multe medicamente antiemetice, ceaiuri etc. după mine, m-am cam speriat degeaba. O singură zi a fost mai neplăcută, ziua a patra, când am trecut din Mediterană în Atlantic, dar nu a fost nimic grav. M-au trezit din somn nişte troznituri puţin după 2 noaptea şi aveam o senzaţie neplăcută. În baie prosoapele fâlfâiau pe suporţi, la fel și perdeaua de la duș. Am băut puţină apă şi am încercat să adorm la loc, însă zgomotele şi mişcările au continuat. Am experimentat pentru prima dată şi tangaj şi ruliu simultan. Nu credeam să fiu atât de norocoasă :D. Am oprit alarma de la telefon, voiam să dorm mai mult dacă tot urma o zi de navigare. Peste zi am avut o uşoară stare de rău şi de ameţeală. La fel ca şi alţi pasageri mergeam clătinându-mă. Am mâncat mai puţin, am băut mai puţin, am dormit mai mult şi la prânz şi ziua a trecut cu bine fără să trebuiască să apelez la stocul de medicamente.

Cum spuneam, am ales cea mai ieftină variantă, o cabină interioară, care mi-a fost alocată la momentul efectuării check in-ului online. Auzisem de cazuri fericite în care au existat upgrade-uri gratuite la cabine cu balcon. Am sperat şi eu, dar nu s-a întâmplat. Ştiam că nu o pot schimba şi, la cât de rigizi s-au dovedit sub toate aspectele, mi-a fost foarte clar că nu aveam nicio şansă, însă nu am avut niciun motiv să cer schimbarea. Primisem exact ce am plătit, iar poziţionarea cabinei a fost perfectă pentru mine. Dacă aveam posibilitatea să-mi aleg singură cabina, dintre cele interioare, desigur, nici eu nu aş fi putut alege mai bine şi oricum tot pe puntea 9 aş fi ales-o, unde aveam toate la îndemână.

Ei zic că suprafaţa cabinelor interioare ar fi între 9 şi 12 metri pătraţi, iar a mea nu cred să fi avut mai mult de 10 mp, deci, extrem de înghesuită. Dar am ştiut acest lucru încă din momentul rezervării şi mi-am asumat. Am ştiut că nu-mi va plăcea şi, într-adevăr, nu mi-a plăcut, însă la cât de puţin timp am petrecut în ea, doar să mă spăl şi să dorm, chiar nu a contat.

Intram într-un hol îngust, în dreapta era baia, în stânga un dulap cu trei uşi, două compartimente cu bare pentru umeraşe şi unul cu rafturi. În dulap am găsit şi vestele de salvare.

 În cameră exista un pat matrimonial încadrat de două noptiere pe care erau fixate două veioze, spaţiul rămas de o parte şi de alta a patului fiind egal cu lăţimea noptierelor, deci era cam greu să cazi din pat :D. Pe partea opusă patului aveam o masă de toaletă/birou cu oglindă, câteva sertare, în primul aflându-se uscătorul de păr. Deasupra era fixat televizorul cu diagonala de 40 inch, puţin mai mare decât un monitor de calculator, cu multe canale în mai multe limbi. Pe mine nu m-a interesat. Sub televizor era ascuns seiful, măricel şi util nouă. În continuarea dulapului se afla minibarul (contra cost) funcţional. Deasupra am găsit două pahare şi o sticlă mare de apă plată (contra cost, la 3,50 euro + 15%). Mi-ar fi fost utilă o cană electrică de încălzit apa, pentru a nu mă plimba cu ceaiurile de la bar până în cabină. M-am descurcat şi fără, chiar dacă mai lăsam dâră în urma mea.

Cele câteva oglinzi din cabină încercau să creeze iluzia unui spaţiu mai mare, însă fără prea mult succes.

Baia nu putea fi decât tot foarte mică, dar spaţiul era bine organizat. Drept consumabile am primit doar un săpun solid mic, precum şi un amestec 2 în 1 şampon & gel de duş într-un dispenser la duş. Atât. Cam pe economie. Noroc că nu plec niciodată de acasă fără cosmeticele proprii. Am mai avut la dispoziţie şi o oglindă de machiaj şi două pahare.

Nu mi-a plăcut deloc faptul că nu exista o cabină de duş propriu-zisă, zona duşului fiind separată de restul băii printr-o perdeluţă, şi aşa la fiecare duş reuşeam să stropim toată podeaua băii. Greu m-am obişnuit şi cu toaleta cu sistem vacuum; ca în avion.

Nu au existat niciun fel de probleme cu ventilaţia cabinei. Climatizarea a fost silenţioasă şi eficientă. Noi am ţinut-o pornită non stop, mai mult pe cald. O ventilaţie nesatisfăcătoare ar fi fost singurul motiv pentru care, cu riscul destabilizării grave şi totale a bugetului, aş fi solicitat schimbarea cabinei, în niciun caz nedorind să-mi pun în pericol sănătatea, a mea, dar mai ales a soţului.

Cabina a fost foarte curată pe tot parcursul croazierei, cei doi camerişti pe care i-am avut făcându-şi treaba cu mult simţ de răspundere. Prosoapele au fost schimbate în fiecare zi, iar lenjeria la câteva zile. Mocheta a fost aspirată zilnic. Camerista de origine asiatică responsabilă de cabina noastră în a doua săptămână de voiaj avea însă ideea fixă de a ne da aerul pe rece, la întoarcerea în cabină găsind chiar frig ☹. Degeaba am rugat-o să nu mai umble la termostatul ăla, că ea tot umbla şi-l dădea pe rece.

La sosire am găsit pe pat prosoapele pentru piscină şi un plic în care aveam o hartă a vaporului cu planul punţilor şi ce se află pe fiecare punte, oferte pentru SPA, pachete de băuturi, internet, excursii, precum şi programul activităţilor din ziua respectivă, cu oră şi loc de desfăşurare. În fiecare seară primeam în cutia poştală de la uşă programul pentru ziua următoare, dar şi alte înştiinţări.

Costa Fortuna dispune de două restaurante principale de mare capacitate situate pe puntea 3: Michelangelo 1965 (1000 de locuri) şi Raffaello 1965 (700 locuri), iar pe puntea 9 un restaurant bufet Cristoforo Columbo 1954 şi un snackrestaurant Lido Oceania 1932 în care sunt oferite principalele mese ale zilei. În afara acestora pe puntea 11 există Club Restaurant, mai exclusivist, destinat membrilor Costa Club Gold & Platinum, la care ceilalţi pasageri au acces doar contra cost şi o pizzerie Pummid’Oro pe puntea 10, tot contra cost.

Aveam la dispoziţie mai multe variante de a lua masa pe vapor. La micul dejun puteam merge pe puntea 9 la Lido Oceania (06.30 – 09.00) sau la Cristoforo Colombo (07.00 – 11.00), dar şi pe puntea 3 la Michelangelo (07.00 – 09.00). Pentru prânz, variantele erau: Michelangelo (12.30 – 14.00), Lido Oceania (11.00 – 18.00) şi Cristoforo Colombo (12.00 – 16.00). Cina se putea lua în sistem a la carte pe puntea 3 doar în restaurantul în care ai fost repartizat încă de la îmbarcare şi în seria şi la masa alocată sau la restaurantul bufet (19.00 – 20.30) pe puntea 9.

Din comoditate şi pentru a nu pierde timpul, toate mic dejunurile le-am luat la restaurantul bufet de pe puntea 9 la care ajungeam imediat, cabina noastră aflându-se pe aceeaşi punte. Mâncarea a fost gustoasă, suficient de variată, cam aceleaşi feluri în fiecare zi, dar aveai de unde alege. Ce m-a deranjat maxim pe mine au fost cozile incredibile la liniile de servire. Toţi erau calmi şi respectau cu sfinţenie cozile, doar eu mă enervam. Asta este, poate oi fi rămas cu traume după anii de cozi din comunism prin care vest-europenii nu au trecut. Dacă până atunci am crezut că românii mănâncă mult, această croazieră mi-a dovedit contrariul, noi fiind printre cei mai ponderaţi. Îţi luai o tavă, tacâmuri şi două sau trei farfurii şi începeai periplul umplerii acestora. Eu ştiam exact ce vreau să mănânc, dar eram nevoită să aştept aiurea după unii care se opreau în dreptul fiecărei tăvi cu mâncare, se gândeau şi nu plecau mai departe până nu se serveau din absolut fiecare fel de mâncare, părând că se înfometaseră zdravăn cu cel puţin o lună înainte de croazieră. Dacă aveai ghinionul să uiţi ceva la prima tură sau voiai încă o chiflă sau să mai iei puţin dintr-un fel care îţi plăcuse mult, singura variantă era să iei din nou toată coada de la capăt, timp în care ţi se răcea şi mâncarea de pe masă de mai bine te lipseai. Eu am fost şocată că am ajuns pe vaporul-coadă ☹. Am mai încercat eu scurtături, dar de fiecare dată eram apostrofată de ceilalţi. De multe ori am renunțat pur și simplu, lehamitea față de acest sistem stupid întrecând cu mult foamea sau pofta. Aşa ceva nu am întâlnit nicăieri. Eram obligată ca fără voia mea să trec în revistă toată oferta culinară disponibilă în fiecare zi. Greu de înţeles pentru mine toată această disperare, în condiţiile în care tăvile cu mâncare erau înlocuite cu mare rapiditate, chiar înainte de a fi golite complet.

Dimineaţa toţi turiştii aveau la dispoziţie dozatoare de apă desalinizată, perfect potabilă, dar cu un gust mai ciudat, care mie nu mi-a plăcut, sucuri băubile, ceai, cafea luuungă tare şi lapte. Astea erau incluse. Pe bani puteai alege sortimente de cafea cu mult mai bună, dând cu cardul de croazieră la cititorul de la espressor. Eu aveam şi cafelele incluse în pachetul de băuturi achitat, astfel că-mi făceam combinaţiile dorite fără grija costurilor suplimentare. După ce terminam de mâncat, comandam cappuccino de la bar şi urcam cu ceştile pe puntea 10, unde era permis fumatul. Dacă urma să coborâm pe uscat, treceam pe la bar şi luam şi câte două, trei sticle reci de apă îmbuteliată.

La masa de prânz situaţia cu cozile se repeta la indigo, astfel că nu regretam chiar deloc când ratam prânzul sau ajungeam înapoi pe vapor spre finalul programului de masă când mâncaseră deja toţi disperaţii. Cu cardul de croazieră noi luam şi de băut o bere sau un pahar de vin sau Cola. Gratis era doar apa de la dozatoare.

În două din zilele de navigare, speriată și sătulă de cozile nesfârşite de la restaurantul bufet, am mers să mâncăm şi la Michelangelo pe puntea 3. Aici totul era mult mai civilizat, mai elegant, chiar dacă şi aici era destul de aglomerat. Aveam şi feţe de masă pe mese, vesela nu mai era din plastic, băuturile se comandau la ospătari, dar, cel mai important pentru mine, nu erau cozi la mâncare, aceasta fiind expusă mult mai inteligent, pe insule uşor accesibile.

Dacă aşa au stat lucrurile cu mic dejunurile şi prânzurile luate la împinge tava :D, cu totul diferite au fost cinele luate la restaurantul principal Raffaello 1965, într-un ambient elegant, cu o servire la masă fără reproş şi cu mâncare de mare clasă, gătită şi prezentată impecabil. La acest restaurant am fost repartizaţi încă de la îmbarcare, în seria a doua (de la ora 21.00), la masa 354. Pentru noi era extrem de nepotrivită o oră atât de târzie, astfel că am solicitat schimbarea seriei încă după cina din prima seară şi a fost mult mai bine să mâncăm de la 18.30. Am fost relocați în prima serie la masa 301, aflată chiar lângă una din ferestrele panoramice ale restaurantului, alături de un cuplu cam de vârsta mea din Canada, aflat la a 28 – a croazieră, cu care am purtat conversaţii plăcute despre ce a vizitat fiecare în ziua respectivă, ei luând excursii de pe vapor la fiecare oprire, în timp ce noi am mers de capul nostru, despre turism mai general, despre vacanţe etc.

Cinele preţioase din fiecare seară ne-au purtat într-un adevărat voiaj gastronomic, fiind pentru noi ocazia perfectă să experimentăm şi să descoperim mâncăruri noi, din gastronomia italiană şi internaţională, peste 90% dintre ele fiind o încântare şi pentru mine, care sunt mai pretenţioasă şi mai mofturoasă.

Meniul a fost diferit în fiecare din cele cincisprezece zile de croazieră şi consta din aperitiv, primul fel, fel principal şi desert, cu câteva variante pentru fiecare categorie, precum şi de şapte feluri „clasice” , neschimbate, ca alternativă la felurile principale. Meniul era disponibil atât în variantă tipărită, în fiecare din cele cinci limbi vorbite pe vas, noi îl primeam în engleză, cât şi pe telefon, putând fi accesat din aplicaţia Costa.

La inspiraţia de moment, dar şi în funcţie de cât de foame ne era, comandam două sau trei feluri plus desert, porţiile fiind reduse cantitativ în comparaţie cu cât obişnuim noi să mâncăm, însă niciodată nu m-am ridicat flămândă de la vreuna din mese. Totuşi, mâncarea asta mai mult desenată pe farfurie m-a ajutat să-mi menţin constantă greutatea de la plecarea în vacanţă, ceea ce nu se mai întâmplase niciodată până atunci în vacanţele cu all inclusive sau demipensiune, cu masa în regim bufet. De băut, comandam câte un pahar de bere pentru soţul meu şi unul de vin pentru mine. Ei ne mai aduceau din proprie iniţiativă şi câte un pahar de apă minerală sau plată, numai bună pentru a ne lua pastilele. Noi nu plăteam nimic în plus pentru băuturi, având achitat pachetul de băuturi nelimitate, dar nu simţeam nevoia să bem mai mult de un pahar în timpul cinei. Vecinii noştri de masă comandau câte o sticlă mare de apă plată, pe care o „şeruiau” , iar sticla neterminată le era oprită şi adusă la masă în seara următoare. La fel procedau, dar cu vinul, şi francezii de la masa din stânga mea de la care mă mai inspiram când nu ştiam ce vin să comand.

Servirea a fost de fiecare dată fără reproş. Fiecare ospătar, cu unul sau două ajutoare, avea grijă de câteva mese şi deja de a doua zi ne învăţase gusturile. Acest ospătar şi un barman de la Costa Bar au fost singurii cărora le-am oferit la final bacşiş, în plus faţă de bacşişul obligatoriu reţinut zilnic pe cardul de croazieră şi care, teoretic, era împărţit tuturor angajaţilor.

Despre cardul de croazieră

 Foloseam cardul la fiecare debarcare, precum şi la întoarcerea pe navă, nefiindu-ne necesare cărţile de identitate, care au stat în seiful din cabină în tot acest timp. Plăţile cash nu erau permise pe navă, toate cheltuielile fiind achitate doar prin intermediul acestui card, care, desigur, trebuia alimentat cu bani. Aveam două variante: să asociez un card bancar sau să alimentez cu numerar la automate. Am fost sfătuită să evit asocierea cu cardul bancar. Nu ştiu dacă a fost cea mai bună variantă, însă, în mod cert, a fost cea mai sigură. Dar asta nu m-a scutit de nervi. A fost şi vina mea că am pus mereu bani cu ţârâita, dar tot mi s-a părut stupid să tot fiu ameninţată cu blocarea cardului de croazieră când treceam pe minus chiar şi cu sume simbolice în timp ce eram în mijlocul oceanului şi nu puteam fugi nicăieri fără să plătesc =)). Zilnic după miezul nopţii ni se retrăgea bacşişul obligatoriu 11 euro x 2. Eu estimam cu destulă precizie costurile zilnice, oricum reduse, şi alimentam în consecinţă. În afara bacşişului, am mai plătit pentru un parfum cumpărat de pe vas şi pentru vreo două transferuri cu autobuzele lor din port în oraş acolo unde distanţa era semnificativă.

Despre internet

Internetul WiFi pe navă era doar contra cost şi destul de scump. Am greşit că nu am cumpărat şi un pachet de internet, pe care l-am fi putut folosi amândoi, dar nu în acelaşi timp. Variantele să zicem mai avantajoase erau doar dacă achiziţionai pachetul dorit în ziua îmbarcării, obligatoriu pentru toată durata croazierei. Puteam alege acces doar la WhatsApp pentru 5 euro pe zi, WhatsApp+Social Media pentru 10 euro pe zi sau pachetul Full pentru 17 euro pe zi. Mi s-a părut scump 255 euro şi nu am plătit, însă am constatat cu această ocazie cât de dependenţi suntem de internet. M-am gândit şi la varianta de a lua net doar pentru cele şase zile de navigare, dar nu era deloc avantajos 39 euro x 6 zile=234 euro. Când nu am vrut să plătesc m-am gândit că vom fi plecaţi peste zi şi, fiind doar în ţări din Europa, aveam mai mult decât suficient internet în roaming inclus în abonamentele de mobil. Pe parcursul croazierei am mai primit diferite oferte de internet, dar la preţuri mai mari decât dacă plăteam în ziua îmbarcării.

Despre entertainment

Într-adevăr, pe o navă de croazieră nu ai timp să te plictiseşti, pe tot parcursul zilei şi serii existând numeroase activităţi. La fel ca la hotelurile all inclusive la care obişnuim să mergem, noi nu prea participăm la activităţi. Aici mi-ar fi plăcut să particip la lecţiile de dans, să învăţ dansuri deosebite, însă mâna înţepenită nu m-a lăsat. Seara îi admiram pe cei care demonstrau ce învăţaseră peste zi.

Piscinele şi jacuzzi-urile păreau curate, însă erau permanent prea aglomerate încât să îmi inspire incredere.

Nici spectacolele din fiecare seară de la Teatrul Rex nu au reuşit să-mi capteze atenţia. Spectacolele erau reuşite, dar eu nu aveam răbdare să le urmăresc până la capăt. În fiecare seară aveau loc două spectacole identice, pentru a putea participa fiecare pasager, indiferent de seria în care lua cina. Teatrul Rex are o capacitate de peste 1300 locuri într-o sală de dimensiuni impresionante, întinsă pe trei punți (3,4 și 5), în fiecare seară având loc spectacole tip Broadway, momente de balet, numere de circ, acrobații și concerte.

Nici la Discoteca aflată pe puntea 4 nu am fost. Night Disco începea la miezul nopţii.

Cel mai mult mi-au plăcut petrecerile de la Costa Atrium pe puntea 3.

Dacă la Costa Atrium era prea aglomerat, urcam pe puntea 5, dădeam o tură prin magazine şi apoi ne opream la unul din barurile de pe această punte. Tot pe puntea 5 este şi Cazinoul. Nu am jucat, doar m-am uitat la alţii, încercând să înţeleg regulile jocurilor.

În zilele de navigare mai stăteam la plajă pe puntea 10, însă nu rezistam prea mult în plin soare. Nici vântul permanent nu a fost pe placul meu, spre finalul croazierei reuşind să şi răcesc ☹

Despre fumat

Înainte de plecare, am întrebat şi eu AI-ul cum este cu fumatul pe acest vapor. Am primit informaţia cum că ar exista un bar în interior unde este permis fumatul, inclusiv de trabuc. Ajunsă pe Costa Fortuna, întreb din prima zi unde este acest bar şi aflu că nu mai există de mai bine de trei ani. Ghinion! Chiar m-am enervat la faza asta la care nu mă aşteptam.

Înţeleg că fumătorii sunt tot mai oropsiţi de la un an la altul, ştiu că ăsta este trendul peste tot în lume, dar totuşi...

Pe Fortuna cei care nu şi-au permis o cabină cu balcon, foarte scumpă, îşi pot satisface viciul doar afară pe puntea 3, unde există câteva băncuţe şi scrumiere, sau pe puntea 10, unde sunt doar câteva scrumiere, dar unde bate rău vântul. Cam puţin ☹

Această primă croazieră a fost o experienţă interesantă şi destul de reuşită. Totuşi nu cred că este genul meu de vacanţă. Probabil că voi repeta cândva experienţa, dar nu este nicidecum o prioritate pentru mine.

M-am bucurat că nu am avut rău de mare, aceasta fiind cea mai mare teamă a mea.

Avantajul de necontestat al acestei croaziere a fost acela că am putut vizita fără efort câteva oraşe din mai multe ţări şi ne-am relaxat în zilele petrecute pe mare.

Am admirat numeroase apusuri superbe care m-au încântat şi mi-au umplut sufletul de bucurie. Cu răsăritul nu mi-a ieşit, nefiind atât de matinală :D.

Au fost şi destule aspecte care m-au deranjat, cum ar fi cozile penibile de la restaurantul bufet. Mă aşteptam ca media de vârstă a pasagerilor să fie ridicată, dar nu credeam că voi întâlni atât de mulţi oameni de o cu totul altă factură decât întâlneam prin hotelurile de lux frecventate anterior.

Nu mi-a plăcut deloc faptul că nu exista pe ditamai vaporul măcar o zonă amenajată cât de cât civilizat şi pentru cei mai vicioşi dintre pasageri.

Recunosc că şi costul avantajos al pachetului a contribuit semnificativ atât la alegere, cât și la gradul de satisfacţie avut. Nu am plecat cu aşteptări prea mari în această croazieră, presimţeam că nu este ceea ce îmi doresc cu adevărat şi aşa a fost. Mă consolam însă cu gândul că măcar nu am cheltuit mult. Mai important a fost faptul că i-am împlinit soţului o veche dorinţă, iar eu mi-am satisfăcut o mare curiozitate.

Dacă recomand? Categoric DA!

Trebuie să mergi într-o croazieră măcar o dată în viaţă. Până nu încerci şi această variantă de a călători, nu poţi şti dacă ţi se potriveşte sau nu, dacă îţi va plăcea şi dacă vei recidiva 😊

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 118 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI