O zi prin Martinica - Fort de France

TIPĂREȘTE

In cea de-a 8-a zi a croazierei noastre în Caraibe (între 1 și 9 martie a. c., cu MSC Virtuosa, despre care am povestit aici vezi impresii, nava a acostat în Fort de France, Martinica, de unde urma să ne îmbarcăm pe o navă de zbor și să facem o escală în Paris, (aeroport CDG) și apoi să plecăm spre Otopeni.

Martinica este o insulă în partea estică a Caraibelor. Este un departament de peste mări al Franței. Ca toate celelalte DOM-uri, (France d'outre-mer) Martinica se constituie într-una dintre cele 26 de regiuni ale Franței și este, totodată, o parte integrantă a republicii și, de asemenea, parte a Uniunii Europene ca o regiune ultra-periferică,

conform wikipedia. Moneda locală este euro.

De cu seară ne făcusem bagajele și, așa cum ne-a sfătuit stewardul - căruia i-am mulțumit pentru serviciile lui cu un tips care l-a încântat - am pus trolerele în fața cabinei înainte de ora locală 23:00. Acestea urmau să fie ridicate de noi în dimineața următoare, din locul special amenajat de lângă navă și să ni-l ducem singuri la autocarul care ne aștepta și care urma să ne ducă în excursie prin Fort de France - Martinica. Excursia am achiziționat-o de pe navă, 77 euro/pers, contrar a ceea ce agenția din București afișa, anume 57 euro/pers. :(

După micul dejun am debarcat și ne-am urcat în autobuz. Pe drum am constatat o mare diferență între casele, străzile și drumurile acestei insule, față de celelalte pe care le-am vizitat. Ele se apropie – ca aspect - mai mult de cele europene. :) Prima oprire și vizită am făcut-o la

 Biblioteca Schoelcher. Aceasta este o clădire foarte frumoasă, atât la exterior, cât și la interior,

construită în stil Romanesc, ce poartă numele lui Victor Schoelcher, fost membru al Adunării Legislative din Franța (n. 1804, în Paris și d. 1893, într-un loc de lângă Paris), care a condus luptele pentru eliberarea sclavilor din Indiile de Vest, în secolul XIX. Structura impresionantă a fost construită pentru expoziția de la Paris din 1889, după care a fost împărțită în bucăți, transportată și reasamblată piesă cu piesă

aici, în Fort de France - Martinica, conform informațiilor de pe net. În anul construirii biblioteca găzduia peste 10.000 de cărți moștenite de la Consiliul General al Martinicii de către Victor Schoehler, fiind destinate educației foștilor sclavi, de aceea mai era denumită și „Biblioteca școlară” .

Ghidul ne-a spus că este una din cele patru clădiri care au rezistat celor două uragane care au distrus cea mai mare parte a orașului. Interiorul mi s-a părut destul de „aerisit” , chiar dacă rafturile de jos și cele de sus, de la balcon, sunt înțesate cu cărți. Pe toată suprafața de deasupra noastră era întinsă o plasă – probabil pentru ceva reparații la partea superioară - dar, chiar și așa am putut admira și fotografia ornamentele ce îmbracă plafonul. 😊 Am făcut câteva poze și am plecat mai departe, pe jos, mai ales că distanța era mică, (vreo 300 m) spre

 Catedrala Sf. Ludovic (în franceză Cathédrale Saint-Louis de Fort-de-France). Aceasta se află în centrul orașului, la intersecția dintre străzile Victor Schœlcher și Blénac și se distinge de la depărtare datorită turlei înalte care domină clădirile din jur. A fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea în stil „neoromanic” (:-??) și servește drept catedrală a Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Fort-de-France. Conform internetului, am aflat:

Construcția catedralei a început la mijlocul secolului al XVII-lea și a fost deschisă în 1657. Din cauza dezastrelor naturale, precum incendiile și cutremurele care au lovit Fort-de-France de-a lungul anilor, structura actuală datează abia din 1895. A fost construită cu o structură de fier pentru a rezista oricăror evenimente similare ulterioare. Este a șaptea biserică ridicată pe acest amplasament

Și, mai departe:

Înainte de finalizarea actualei catedrale în 1895, pe acest amplasament fuseseră construite anterior un total de șase biserici, prima dintre acestea fiind construită în 1657. Toate acestea au fost distruse fie de incendii, cutremure, fie de uragane. Pierderea unor clădiri importante nu era neobișnuită în Fort-de-France, deoarece dezastrele naturale devastatoare afectau frecvent regiunea. Catedrala care a precedat imediat pe cea actuală a fost distrusă de un incendiu în iulie 1890, un dezastru care a distrus și trei sferturi din oraș. Pierre-Henri Picq a fost angajat să fie arhitect... La mijlocul anilor 1970, catedrala a trecut printr-un amplu program de restaurare și renovare 

Catedrala este una dintre cele mai faimoase construcții din capitală și a fost etichetată drept „piesa centrală religioasă” din Martinica. Turla fațadei se ridică la 57 m deasupra orașului, în timp ce zidurile exterioare sunt susținute de contraforturi.

Am pătruns în interior și mi-a plăcut că spațiul este destul de generos, cu o structură de grinzi de fier și coloane suple, care susține pereții, tavanul și turla. Ferestrele de pe laturile lungi - majoritatea cu vitralii reprezentând personaje sau scene biblice - asigură o bună lumină la interior. Deasupra altarului este orga, cu multe tuburi și cu icoana pe care o vedem mereu la catolici, „Milostivirea Divină”. Lângă una din coloanele din fața altarului se află amvonul din lemn, frumos sculptat. Deasupra ușii de la intrare se află balconul unde stă, de obicei, corul. Acesta are o balustradă metalică din fier forjat și modelat ca o dantelă, care se prelungește pe laturile întregului naos. Mi-a plăcut această catedrală zveltă, cu interiorul ei nu prea încărcat. Am făcut și aici câteva poze și ne-am continuat drumul, tot cu pasul, spre 

Piața acoperită, așa după cum a denumit-o ghidul nostru. Pe net am găsit-o sub denumirea de Grande Marche. Ca să ajungem la ea, de la catedrală am cotit spre dreapta și am mers vreo 300 m pe Rue Victor Hugo, până la intersecția cu Rue Isambert, de unde am zărit-o. 

 Aceasta este o hală mare care are deasupra o structură metalică ce susține niște panouri de acoperiș, de unde și numele. Ea adăpostește tarabele comercianților de legume - fructe, dar și de condimente. Pe laterale sunt comercianți care vând diverse bunuri de larg consum și haine tradiționale. Multe culori și mirosuri, pe unele legume și fructe le-am recunoscut, pe altele nu! :( Noi n-am cumpărat nimic. Forfota locului și bogăția ofertelor cred că ar încânta pe orice turist amator de legumicultură! :) După ce-am ieșit din piață am luat-o spre dreapta și-am mers vreo 200 m, tot pe Rue Isambert, până la intersecția cu Rue Ernest Desproges unde, peste drum, ne aștepta autocarul. Mai aveam de vizitat în Parcul Național Balata biserica numită

 Sanctuarul Diocesian al Sacre Coeur. Am mers cale de vreo 7,0 Km până la ea. Aceasta este, împreună cu Catedrala despre care am povestit mai sus, cea mai faimoasă și vizitată biserică din Martinica, o replică de cinci ori mai mică a Bazilicii Sacré-Cœur din Paris, cu o arhitectură romano-bizantină. Se află pe deal, este înconjurată de pădure, și are un punct de belvedere de unde am putut face și noi poze și am mai putut vedea golful și Fort de France.

Este o clădire frumoasă, mai ales la exterior. Aș fi putut spune că și interiorul este la fel, dar – din păcate – nu pot s-o fac pentru că acesta este dezamăgitor. ☹ Ai impresia că este un loc uitat autoritățile ce îl au un subordine și de enoriașii ei, pereții și tavanul fiind nezugrăviți de multă vreme. Ghidul ne-a spus că oamenii sunt săraci și că nu pot strânge banii necesari unor reparații de amploare, ce se impun. 

Ajunsă acasă am consultat internetul și am aflat că biserica a fost construită de arhitecții Charles Wulfleff și Aloïs Verrey între 1923 și 1925, după erupția violentă a vulcanului „Montagne Pele”, din 1902, care a distrus Saint-Pierre, capitala de atunci a insulei. A fost dedicată Preasfintei inimi, dar și pentru a fi un loc de comemorare a soldaților căzuți în războiul din 1914-1918. Are planul în formă de cruce greacă, iar Domul său bizantin, pe care se află statuia Sacrei Inimi, este cea mai notabilă parte a ei. Din 2015 clădirea a fost inclusă pe lista monumentelor istorice. Intrarea este gratuită, iar biserica poate fi vizitată în fiecare zi. Poate că dacă s-ar percepe o taxă de vizitare, în timp se vor putea aduna niște bani pentru renovare! Am făcut câteva poze și am plecat cu autocarul care, până atunci, ne aștepta în parcarea generoasă din fața bisericii. 

Mai aveam de vizitat ultimul loc al excursiei noastre, aflat la vreo 4 Km spre N-V, anume

Grădina Botanică Balata. Pe vapor, când am cumpărat excursia am fost atrași, mai ales, de oferta plimbării pe podul suspendat, care se putea face aici. Ea este situată tot pe dealurile din afara orașului, la o distanță de aproape 15 Km față de capitală. Autocarul a oprit în parcarea special amenajată, lângă altele de același fel. 

Multe lucruri nu ne-a spus ghidul despre ea, așa că, ajunsă acasă, m-am documentat și am aflat că:

A fost fondată în 1978 de exploratorul și botanistul francez Jean-Philippe Thoze și este considerată una dintre cele mai frumoase grădini din Caraibe. Grădina găzduiește o selecție bogată și diversificată de plante și arbori, precum și flori native și exotice.

Am recunoscut și eu câteva din aceste plante tropicale, pe care le avem și noi acasă (anthurium roșu, orhidee) dar și o plantă care semăna foarte bine cu „crăciunița” pe care o cumpărăm de Crăciun. Am văzut fluturi, insecte, o varietate de păsări al căror ciripit ne-a însoțit și încântat pretutindeni. :)) Am văzut chiar și o mică șopârlă verde, care abia se distingea pe tulpina unei plante, atunci când așteptam la mica coadă formată pentru a putea păși pe podul suspendat. 

La achiziționarea excursiei mi-am imaginat că va fi ceva „wow” , daaaar, spre mica mea dezamăgire, ☹ acesta este doar „o părere” de pod, (d. p. m. d. v., desigur!) față de podurile pe care au mers unii dintre colegii noștri și despre care a scris cel mai recent @Puscasu Marin. (Este vorba de „Podul de Sticlă Rong May” din Sa Pa, Vietnam și de cel suspendat de deasupra hăului – am uitat cum îi spune - unde n-a prea văzut nimic, fiind înconjurat de ceață), dar care aveau o înălțime ce nu suportă comparație cu acesta. ☹ Podul acestei grădini avea o înălțime variabilă (funcție de cota terenului de dedesubt), între 12 și... max. 15 m. Era destul de bine făcut, dar cam fragil, în opinia mea, pentru că de la un punct de odihnă până la altul, de max. 10 -12 m – amenajat între copaci – nu trebuia să pășim pe pod decât două, max. trei persoane mai subțirele. Ne-am conformat și am avut și această mică bucurie, de-a vedea de sus grădina și a-i admira frumusețea, pentru că DA, este frumoasă cu toți arborii, plantele și florile ei tropicale! 😊 În drumul spre ieșire am trecut pe lângă un lac cu nuferi și cu pești, care așteptau mâncare de la turiști. Am făcut poze și două filmulețe, pe care le-am atașat.

Înainte de-a intra la magazinul de suvenire – nelipsit de peste tot, ne-am pozat lângă o inimă mare și roșie, ca să ne amintim că AmFostAcolo! :))

Am plecat, apoi, cu autocarul spre aeroport, unde am coborât doar noi. Era trecut de ora 15:00, dar aveam de așteptat ceva vreme, ☹ pentru că ora zborului spre Paris era la 20:45.

Recomand cu convingere să mergeți în excursia pe care am făcut-o noi în Fort de France – Martinica, pentru că veți rămâne cu amintiri frumoase! 😊

Închei aici micul meu serial de plimbări prin cele 6 insule caraibiene, despre care am scris și eu, și Mihai (@msnd) și unde vă propunem să ajungeți și voi, dacă aveți sănătate, timp și bani😊, pentru că banii „zboară” oricum, sunt făcuți să fie cheltuiți, dar amintirile rămân și veți fi mai împliniți și mai bogați sufletește, cu ele! 😊   

---

VIZUALIZĂRI: 157 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI