Ohrid, nu chiar pe îndelete

TIPĂREȘTE

Astăzi o să vorbesc despre Ohrid, un oraș al Macedoniei de Nord despre care chiar merită să vorbești. Așa cum în Imperiul Roman toate drumurile duceau la Roma, în Macedonia de Nord ai senzația că toate drumurile duc, într-un fel sau altul, aici. La Ohrid. În rândurile de mai jos o să încerc să explic de ce, asta atât cât mă duce pe mine mintea.

Dacă Balcanii ar fi fost un grup de WhatsApp, Ohridul ar fi fost, fără îndoială, tipul popular din grup, cel de la care aștepți glume bune, fotografii frumoase și, din când în când, câte un mesaj care te face să-ți cauți biletul de avion.

Deși este supranumit „Ierusalimul Balcanilor” , să nu vă lăsați păcăliți: Ohrid nu este deloc un oraș în care să simți că trebuie să vorbești în șoaptă, smerit și religios. Sigur, are biserici, mănăstiri și suficientă istorie cât să-ți dea dureri de cap dacă încerci s-o înveți pe toată dintr-o dată, dar are și o lejeritate aparte. E un amestec foarte reușit de trecut, apă, străduțe, terase și oameni care par să fi descoperit secretul de a nu se grăbi nicăieri.

Povestea orașului începe din Antichitate, pe vremea când se numea Lychnidos, nume care ar însemna „orașul luminii” . Un fel de Las Vegas al Antichității, doar că fără păcănele, cazinouri și oameni care spun că „mai încearcă o singură dată” , apoi au venit romanii, care l-au inclus în lumea lor și, probabil, au mai adăugat câteva drumuri, pentru că romanii fără drumuri parcă nu se simțeau bine. Un moment important în povestea Ohridului vine odată cu romanii și cu Via Egnatia, marele drum construit pentru a lega Adriatica de lumea orientală a Imperiului Roman. Traseul trecea prin zona Ohridului și a contribuit la transformarea orașului într-un important punct de legătură și de acces spre est, inclusiv către Salonic. Cu alte cuvinte, Ohridul nu era doar un loc frumos în care să te oprești pentru o fotografie și o cafea, ci se afla chiar pe una dintre marile „autostrăzi” ale lumii antice.

Drumul a adus negustori, soldați, călători și, inevitabil, tot felul de povești. Ohridul a început astfel să fie conectat la un spațiu mult mai larg, iar poziția sa strategică avea să-i influențeze destinul pentru multe secole. Și, privind astăzi lacul și orașul, e aproape amuzant să te gândești că pe aici au trecut oameni pentru care o călătorie de câteva sute de kilometri nu însemna un zbor low-cost și un bagaj de cabină, ci zile întregi de mers pe drum.

Mai târziu, Ohridul a devenit un important centru al creștinismului slav și a cunoscut una dintre cele mai înfloritoare perioade ale sale în vremea țarului Samuil, când orașul a fost chiar capitala Primului Imperiu Bulgar.

Au urmat bizantinii, otomanii și alte schimbări de putere, fiecare lăsând câte ceva în urmă. Biserici, moschei, fortificații, case, bazaruri și, mai ales, un amestec cultural care se vede și astăzi.

Ohridul nu este, așadar, un oraș care și-a trăit istoria într-un singur capitol. A adunat-o pe toată, strat peste strat, ca pe niște amintiri pe care n-a avut inima să le arunce. Iar partea frumoasă este că nu trebuie să fii istoric ca să le descoperi. E suficient să te plimbi prin oraș și să fii atent. La Ohrid, trecutul are prostul obicei să-ți iasă în cale la fiecare colț.

Ohridul are genul acela de istorie care te face să înțelegi de ce orașul pare atât de sigur pe el. A trecut prin atât de multe epoci, popoare și imperii, încât probabil că, dacă ar putea vorbi, ar avea nevoie de câteva zile doar ca să-și spună povestea.

Platanul milenar

Pentru mine, Ohridul a început de la Platanul milenar. Pe el ni l-am ales drept punct de reper, în caz că valurile vieții ne vor despărți, accidental, tocmai prin Ohrid. Un fel de „ne vedem la platan” , numai că aici copacul are câteva sute bune de ani în plus față de orice întâlnire pe care ai putea s-o ratezi.

Este un platan imens, așezat într-o zonă în care se întâlnesc mai multe străzi, la o mare intersecție de străzi care, la prima vedere, par făcute special ca să te încurce. Numai că, aveam să aflu ceva mai târziu, intersecțiile nu despart Ohridul, ci îl unește. În jurul lui ajung, într-un fel sau altul, drumurile orașului, iar oamenii trec permanent pe aici, fiecare cu treaba lui.

Pentru noi însă, platanul a devenit mai mult decât un punct pe hartă. A devenit locul în care știam că ne putem regăsi. Și, într-un oraș în care străzile se tot despart și se reunesc, nu e deloc puțin lucru să ai un reper care stă pe loc. Că o face de o mie de ani, cu atât mai bine, înseamnă că este statornic!

Ohridul și locurile lui istorice

Dacă vrei să înțelegi Ohridul, trebuie să-l iei la pas. Nu există o variantă mai bună. Orașul ăsta nu se lasă descoperit dintr-un autocar cu geamul închis și nici bifând obiectivele turistice ca pe niște teme de vacanță. Trebuie să urci, să cobori, să te rătăcești puțin și să te oprești acolo unde ceva îți atrage atenția.

Unul dintre locurile de unde merită început este Biserica Sfânta Sofia, una dintre cele mai importante construcții medievale din Ohrid. Ridicată în secolul al XI-lea, biserica păstrează fresce impresionante și o istorie care trece prin mai multe epoci. A fost, pe rând, catedrală ortodoxă și moschee, iar urmele acestor transformări spun poate mai multe despre oraș decât orice ghid turistic. La Ohrid, istoria nu stă frumos în vitrină, ci se amestecă uneori cu prezentul.

La fel de interesantă este Biserica Fecioarei Maria Perivlepta, cunoscută pentru frescele realizate de zugravii Mihail și Eutihie. Dacă nu ești mare cunoscător de artă bizantină, nu-i nimic. E suficient să intri și să te uiți în jur. Uneori, ochii înțeleg înaintea creierului.

Apoi vine Teatrul Antic, construit în perioada elenistică, undeva prin secolul al III-lea î. Hr. Este unul dintre acele locuri în care îți dai seama că oamenii știau să construiască spații pentru spectacole cu mult înainte să apară mall-urile și cinematografele cu scaune care se lasă pe spate. Teatrul este încă folosit pentru spectacole, ceea ce face legătura dintre Ohridul antic și cel de astăzi cu atât mai frumoasă.

Sus, pe deal, se află Cetatea lui Țar Samuil, de unde orașul și lacul se văd într-un fel care justifică fără probleme urcarea până acolo. Zidurile fortăreței păstrează atmosfera unui loc care a văzut destule războaie, regi și ambiții politice cât pentru câteva seriale istorice. Iar priveliștea este bonusul pe care îl primești după ce îți amintești că ai picioare.

Probabil cea mai fotografiată imagine din Ohrid este însă Biserica Sfântul Ioan Teologul din Kaneo. Așezată pe stâncă, deasupra lacului, pare că cineva a desenat-o special pentru o carte poștală și apoi a uitat să o mai mute. Este unul dintre acele locuri în care merită să stai câteva minute fără să faci nimic. Doar să privești.

Dar Ohridul nu este doar despre biserici. Moscheile și bazarul vechi amintesc de perioada otomană și de caracterul multicultural al orașului. Minaretul, străzile înguste, micile magazine și casele vechi schimbă treptat atmosfera și te fac să înțelegi că Ohridul a fost, timp de secole, un loc prin care au trecut oameni, religii, imperii și negustori.

Iar poate acesta este cel mai interesant lucru la Ohrid: nu ai nevoie să cauți foarte mult istoria. O găsești aproape la fiecare colț de stradă. Într-o biserică, într-o moschee, într-o fortăreață, într-un teatru vechi sau într-un bazar. Toate au lăsat câte ceva în urma lor, iar orașul a avut bunul-simț să nu arunce nimic.

Iar dacă tot vorbim despre urmele trecutului, Ohridul mai are o surpriză: mozaicurile romane descoperite în oraș, în imediata apropiere de Biserica Sf. Sofia. Fragmentele de pardoseli decorate cu motive geometrice și vegetale arată că locul a fost important cu mult înainte ca turiștii să-i descopere farmecul. Sunt încă o dovadă că, la Ohrid, istoria nu este ascunsă într-un singur muzeu. E împrăștiată prin oraș, printre străzi, biserici, ziduri și, bineînțeles, pe malul lacului.

Iar privind toate acestea de la distanță, îți dai seama că Ohridul are o perspectivă greu de egalat: un oraș vechi, așezat între munte și apă, cu secole de istorie în spate și cu un lac care pare să-i amintească, în fiecare zi, cât de bine arată.

Lacul Ohrid

Fără doar și poate, vedeta principală a orașului este lacul. Poți să vii la Ohrid pentru biserici, pentru cetate, pentru istorie sau pentru plimbările prin bazarul vechi, dar, mai devreme sau mai târziu, ajungi să stai cu ochii în apă. Și nu pentru că n-ai altceva de făcut, ci pentru că lacul are talentul ăsta de a te face să te oprești.

Lacul Ohrid este unul dintre cele mai vechi și mai adânci lacuri din Europa și se întinde între Macedonia de Nord și Albania. Din Ohrid, însă, pare că întregul oraș a fost construit special ca să-i facă loc. Apa se întinde în față, munții închid perspectiva în depărtare, iar casele și bisericile urcă pe dealuri ca într-un decor care pare puțin prea frumos ca să fie adevărat.

Dimineața, lacul are o liniște aproape suspectă. Parcă nici el nu s-a hotărât dacă vrea să înceapă ziua. Mai târziu, când orașul începe să se trezească, apar bărcile, oamenii ies la plimbare, terasele se umplu, iar promenada capătă viață. Spre seară, însă, totul se schimbă din nou. Lumina cade peste apă, munții se colorează în nuanțe de albastru și violet, iar Ohridul pare că își pune hainele bune pentru ultima parte a zilei.

Dar lacul nu este doar un peisaj frumos. Este și locul în care orașul își trăiește prezentul. Aici vin copiii și tinerii din Ohrid să se scalde, să râdă, să se arunce în apă și să-și petreacă verile. Pentru ei, poate că nu este nimic solemn în toate acestea. Nu se gândesc că înoată într-un loc vechi de milioane de ani, înconjurat de biserici, cetăți și secole de istorie. Pentru ei este pur și simplu lacul lor.

Și poate că tocmai asta îi dă o frumusețe aparte. Copiii și tinerii de astăzi vin aici ca într-un fel de botez al verii, fără ca acest lucru să fie câtuși de puțin un sacrilegiu. Intră în aceeași apă în care, cu mult înaintea lor, s-au oglindit zidurile cetății, bărcile pescarilor și turlele bisericilor. Istoria continuă, doar că acum poartă tricouri, șlapi și, din când în când, o boxă portabilă.

Și poate tocmai aici este farmecul Ohridului: lacul nu este doar un obiectiv turistic, ci fundalul permanent al orașului. Îl vezi din cetate, dintre case, de lângă biserici, de pe promenadă și, uneori, chiar și atunci când nu te mai gândești la el. Este acolo, mereu, ca un martor tăcut al orașului și al oamenilor care au trecut prin el.

Iar când stai seara pe mal și privești apa, îți dai seama că unele locuri nu trebuie explicate prea mult. Le privești, le simți și, pentru câteva minute, ai senzația că timpul s-a oprit. La Ohrid, cel puțin, pare că și timpul are nevoie uneori de o pauză.

În loc de final

Și uite așa, după ce ai văzut biserici, ai urcat la cetate, ai bătut bazarul la pas și ai stat cu ochii în lac mai mult decât era probabil necesar, vine și momentul în care trebuie să pleci. Aici am avut eu o problemă cu Ohridul: ne-am cunoscut prea puțin. Genul acela de cunoștință care îți place din prima și pe care, după ce pleci, începi să te întrebi de ce n-ai stat mai mult.

Aș mai fi rămas câteva zile. Pentru o plimbare fără destinație, o cafea lungă, o baie în lac și, probabil, pentru încă o seară în care să privesc luminile orașului reflectate în apă. Dar vacanțele au prostul obicei de a se termina exact când începi să te simți bine.

Am plecat, așadar, cu puțină melancolie, dar fără regrete mari. Doar cu gândul acela simplu și încăpățânat: Ohrid, trebuia să ne dai mai mult timp. Sau, de fapt, noi să-ți fi dat.

Închei aici povestea despre Ohrid! V-am spus că nu vreau să trag de timp, să vă-nnebunesc cu texte despre destinații turistice doar așa, că adun puncte pe contul de AFA. TRăirile sunt ale mele, textul nu poate, din cauza neîndemânării mele să le descrie cu atâta acuratețe cum ar merita-o acest oraș. Dar, dacă am reușit, măcar un pic, să vă fac să visați la această destinație, iată un rezultat mult superior celui de-l așteptam. Oricum, acuma mă retrag, gata, ați scăpat, deocamdată. Nu uitați, trebuie să mă dau mare cu Albania și parte din Grecia, ceea ce am văzut acolo:Kastoria, Vergina și Salonic. Pân-atunci, toate bune, am plecat, haidi, pa!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 84 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI