Kythira, insula Afroditei

TIPĂREȘTE

Kythira, insula unde, potrivit legendei, s-a născut Afrodita. Nu știu dacă legenda are vreun sâmbure de adevăr, dar pot spune că zeița frumuseții nu s-ar fi putut naște decât într-un loc de o frumusețe aparte.

Ce ți-ai putea dori mai mult de la o insulă mică? Plaje, una mai frumoasă decât alta, cascade și piscine naturale, sate pitorești și o capitală fermecătoare. Chora, cu căsuțele sale albe, ușile și ferestrele albastre și străduțele înguste, este locul în care fiecare colț merită o oprire și o fotografie.

Scurtă prezentare

Așezată la sud-est de Peninsula Peloponez, între Grecia continentală și Creta, Kythira a fost încă din Antichitate un important punct de trecere pentru corăbii, negustori și cuceritori. Deși se află la o oarecare distanță de celelalte Insule Ionice, este considerată parte a acestui arhipelag, iar din punct de vedere administrativ aparține regiunii Attica.

Insula a fost locuită încă din epoca preistorică și a intrat, de-a lungul timpului, sub influența civilizației minoice și a navigatorilor fenicieni. În Antichitate s-a aflat mai ales sub stăpânirea Spartei, fiind un avanpost strategic pentru controlul coastelor Laconiei, dar a fost ocupată în repetate rânduri și de atenieni.

Au urmat perioadele romană și bizantină, după care insula a intrat, timp de câteva secole, sub dominația venețienilor, care au numit-o Cerigo. După plecarea acestora, Kythira a trecut succesiv sub control francez, ruso-otoman și britanic. În anul 1864, împreună cu celelalte Insule Ionice, a fost unită oficial cu Regatul Greciei.

În perioada medievală, capitala insulei era Agios Dimitrios, orașul cunoscut astăzi sub numele de Paliochora. Întemeiat în epoca bizantină, acesta a continuat să prospere și în timpul stăpânirii venețiene, până în anul 1537, când a fost cucerit și distrus de flota condusă de Hayreddin Barbarossa.

După distrugerea orașului, centrul administrativ al insulei s-a mutat treptat spre actuala Chora, apărată de impunătorul castel venețian.

Cum ajungem in Kythira

În Kythira se poate ajunge cu feribotul din Pireu, Neapoli sau Gytheio, iar anumite curse leagă insula și de Creta. Kythira are și un aeroport, deservit în principal de curse interne din Atena, operate cu aeronave de dimensiuni mici sau medii. Legăturile și orarele se pot modifica în funcție de sezon, așa că este bine să fie verificate înaintea călătoriei.

În cele cinci zile petrecute pe insulă, în afara taxiurilor, noi nu am întâlnit mijloace de transport în comun. Este posibil să existe anumite curse sezoniere, însă acestea nu acoperă toate punctele de interes. În practică, pentru a descoperi insula în voie, mașina este aproape indispensabilă.

Drumurile sunt, în general, bune, dar traversează adesea zona muntoasă, cu serpentine strânse și porțiuni suspendate deasupra mării. În unele locuri, mai ales în sate, șoseaua se îngustează considerabil.

Kythira are în prezent aproximativ 3.600 de locuitori permanenți, răspândiți în peste 60 de sate și mici așezări. În trecut, insula era mult mai populată, însă valurile de emigrare din secolul al XX-lea, îndreptate mai ales spre Atena, Statele Unite și Australia, au redus considerabil numărul locuitorilor. Vara, în special în luna august, insula se animă, iar populația sa crește odată cu sosirea turiștilor și a kythirienilor din diaspora.

Noi am ajuns în Kythira cu feribotul din Neapoli, de unde, în perioada verii, plecau zilnic două curse. La plecare am ales ruta spre Gytheio, pentru a ne continua periplul prin Peloponez. Biletele le-am cumpărat online, cu trei luni înainte, de pe site-ul Ferryscanner.

Ce poți face în Kythira?

În primul rând, te poți bucura de plaje și de apa caldă și cristalină a mării. Iar dacă te-ai săturat de apa sărată, poți încerca o baie în piscinele naturale formate de cascadele de lângă Mylopotamos.

Poți vizita Chora, capitala insulei, dar și câteva dintre satele vechi și pitorești. Poți adăuga și puțină istorie vacanței, explorând fosta capitală Paliochora, Castelul Venețian din Chora sau mica fortăreață venețiană din Avlemonas.

Nici iubitorii de monumente religioase nu vor fi dezamăgiți. Kythira are un patrimoniu religios surprinzător de bogat, cu peste 350 de biserici, capele și mănăstiri. Printre cele mai vechi se numără Agios Andreas din Livadi, Agios Petros din Arei și bisericile medievale din Paliochora.

Cel mai important loc de pelerinaj este Mănăstirea Panagia Myrtidiotissa, dedicată protectoarei insulei, iar printre cele mai spectaculoase se află capela Agios Ioannis en Krimno, amenajată într-o peșteră deasupra golfului Kapsali.

Dar, dincolo de toate aceste obiective, ceea ce ne-a plăcut cel mai mult la insulă a fost autenticitatea ei. Nu există mari centre comerciale, ci mici prăvălii în care găsești de toate și de unde se aprovizionează atât localnicii, cât și turiștii.

Multe case au fost frumos renovate și păstrează imaginea specifică insulelor grecești: ziduri albe și tâmplărie albastră. Există însă și numeroase case vechi, părăsite sau locuite de oameni care nu au posibilitatea de a le reface. Am văzut adesea câte o locuință renovată cu grijă, lipită de o casă veche peste care timpul își pusese amprenta.

Mulți dintre cei care au părăsit insula în secolul trecut nu au renunțat la proprietățile lor, iar urmașii acestora s-au întors și au renovat vechile case. Există însă și așezări aproape complet părăsite, cum sunt cele pe care le-am văzut în apropiere de Karavas.

Am stat cinci zile în Kythira. Nu am văzut totul, poate nici măcar jumătate din ceea ce are insula de oferit. Am vrut să ne bucurăm și de plajă, dar și să descoperim câteva dintre cele mai frumoase și mai interesante locuri ale sale.

Chora și Castelul Venețian

Nu poți merge în Kythira fără să ajungi în Chora, capitala insulei.

Așezată pe o culme deasupra golfurilor din Kapsali, Chora păstrează o arhitectură aparte, în care casele albe cu ferestre albastre și străduțele înguste, specifice insulelor din Marea Egee, se îmbină cu elemente venețiene și britanice.

Chora ne-a fermecat. Am revenit de trei ori în acest mic oraș și, de fiecare dată, am descoperit un alt colț, o altă casă frumoasă sau alte flori colorate.

Dacă vii cu mașina, există o parcare mare chiar la intrarea în localitate. Circulă mașini și pe străduțele din interior, dar am avut impresia că sunt mai ales ale localnicilor. Din parcare începe plimbarea, fiecare după cât îl țin picioarele.

Chora este exact așa cum îți imaginezi un mic oraș grecesc: case albe cu obloane albastre, străduțe înguste, arcade din piatră și biserici care apar la aproape fiecare colț.

Deasupra tuturor se ridică vechiul castel venețian – sau, mai bine spus, fortăreața –, de pe zidurile căruia se deschide una dintre cele mai frumoase priveliști ale insulei: cele două golfuri din Kapsali, marea nesfârșită și silueta stâncoasă a insuliței Chytra.

Castelul Venețian poate fi vizitat gratuit. Când am ajuns noi acolo eram singurii vizitatori, majoritatea turiștilor preferând, probabil, să-și petreacă după-amiaza la plajă.

În interior pot fi văzute Palatul Guvernatorului, biserici vechi și ruinele locuințelor nobililor sau ale clădirilor militare. Poate cea mai frumoasă parte a vizitei rămâne însă priveliștea de pe ziduri. De aici se văd golfurile din Kapsali, insulița Chytra și întinderea Mării Cretei.

Datorită poziției sale, castelul era numit de venețieni și „Ochiul Cretei” , deoarece permitea supravegherea rutelor maritime dintre Creta, Marea Egee și Marea Ionică.

Paliochora sau Agios Dimitrios

Vechea capitală a insulei am vizitat-o în ultima zi. Povestea locului nu este deloc veselă.

Orașul a fost construit într-un loc spectaculos, pe o culme stâncoasă, între două chei adânci. Dinspre mare este aproape imposibil de observat, motiv pentru care locuitorii s-au crezut în siguranță în fața eventualelor atacuri ale piraților.

Dar s-au înșelat.

În anul 1537, flota condusă de Hayreddin Barbarossa, corsarul aflat în serviciul sultanului otoman, a atacat Kythira și a cucerit Agios Dimitrios. Atacul ar fi venit dinspre interiorul insulei, și nu dinspre mare, acolo unde poziția naturală făcea cetatea atât de greu de descoperit și de atacat.

Orașul a fost jefuit și incendiat. O parte dintre locuitori au fost uciși, iar alții au fost luați captivi și vânduți ca sclavi. După atac, așezarea nu și-a mai recăpătat niciodată vechea viață.

Astăzi au rămas ruinele, câteva biserici și ziduri care se încăpățânează să reziste timpului. Doar vântul mai șoptește povestea vechiului oraș, iar priveliștea de la ruinele Paliochorei, peste cheile adânci și dealurile Kythirei, este impresionantă.

La Paliochora se poate ajunge cu mașina, trecând prin satul Trifyllianika, dar și pe jos, urmând unul dintre traseele de drumeție din zonă.

Pe insulă există numeroase trasee bine marcate, unele dintre ele cu o linie albastră. Deși îmi place să merg pe munte, căldura puternică și faptul că multe poteci traversează culmi complet expuse soarelui nu m-au încurajat să fac prea multe drumeții.

Ajunși însă în Trifyllianika, am renunțat la mașină și am pornit într-o scurtă tură spre vechea cetate. Și bine am făcut.

Am ales un traseu în circuit, prin Skoteini Creek, un canion umbros și pustiu. Doar cicadele și păsările se auzeau în liniștea locului, deasupra albiei pe unde, cândva, se pare că trecea apa.

Farmecul traseului este că, la un moment dat, ieși din canion și, dintr-odată, le vezi: sus, pe culmea stâncoasă, ruinele Paliochorei, fostul Agios Dimitrios, capitala medievală a insulei.

Ne-am întors spre Trifyllianika pe celălalt braț al circuitului, prin valea vecină – un drum ceva mai ușor, dar mult mai expus soarelui.

A fost cald, foarte cald, dar a meritat din plin. Cred că am făcut cea mai bună alegere lăsând mașina în sat. Paliochora parcă trebuie descoperită așa: încet, pe jos, ieșind din umbra canionului și văzând, dintr-odată, ruinele vechiului oraș ridicându-se deasupra stâncilor.

Mylopotamos și cascadele Fonissa

Mylopotamos este așezat în partea de vest a insulei și este unul dintre cele mai verzi sate din Kythira.

În trecut, aici funcționau 22 de mori de apă, așezate de-a lungul râului ale cărui izvoare se află chiar în zona satului. De aici provine și numele așezării: Mylopotamos înseamnă „râul morilor” .

În afară de sat, principalul punct de atracție al zonei îl reprezintă cascada Fonissa și Valea Morilor.

Kythira nu înseamnă doar plaje frumoase și sate mici și pitorești. Surprinzător pentru o insulă aflată la sud de Peloponez, aici există și cascade.

Am plecat spre ele cu oarecare îndoială, spunându-mi că probabil voi găsi doar niște albii secate, apa dispărând odată cu temperaturile ridicate ale verii. Dar m-am înșelat.

Cascada Fonissa se află foarte aproape de sat. Este cunoscută și sub numele de Neraida, care în limba greacă înseamnă „zână” . De aici se poate continua cu o plimbare frumoasă și răcoroasă de-a lungul apei, pe lângă ruinele vechilor mori.

Cascada mai avea doar un firicel de apă, care cădea într-o piscină naturală și limpede, unde trei rațe păreau să fie adevăratele stăpâne ale locului. Câteva persoane se îmbăiau deja în micul bazin, așa că am pornit mai departe, pe Valea Morilor.

Și bine am făcut.

După aproximativ 20 de minute de mers prin pădure, de-a lungul apei, am ajuns la o cascadă foarte frumoasă, care mi-a amintit de Bigăr. Apa se revărsa într-un mic lac de culoarea smaraldului, numai bun pentru o baie răcoroasă.

Și nu eram singuri. Câțiva pești roșiatici dădeau culoare apei dintr-un mic bazin format de râu. Nu știu cum au ajuns acolo, dar, mai târziu, am observat că asemenea pești înotau și în bazinul de la prima cascadă. Un detaliu neașteptat, care făcea locul și mai fermecător.

Un loc minunat și surprinzător, pe care nu ar trebui să-l ratați dacă ajungeți în Kythira.

Pe lângă cascade și Valea Morilor, merită văzută și Kato Chora, vechea așezare fortificată a satului, ridicată în perioada venețiană după distrugerea orașului Agios Dimitrios de către Barbarossa.

Avlemonas

O surpriză extrem de plăcută a fost Avlemonas, un mic sat pescăresc de pe coasta estică a insulei.

Ajunși la intrarea în sat, după un drum sinuos peste munți, am avut pentru o clipă impresia că nu vom găsi nimic deosebit acolo. Ghidurile de călătorie îl recomandau însă, așa că am mers mai departe până când am găsit un loc de parcare și am pornit să-l explorăm.

Am descoperit un sat frumos, liniștit și deosebit de îngrijit. Casele albe se oglindesc în golfurile cu apă limpede, bărcile pescărești se leagănă în micul port, iar vechea fortăreață venețiană pare să păzească și astăzi intrarea în golf.

O altă surpriză plăcută a fost zona de baie. Nu era o plajă propriu-zisă, ci un golf îngust, lung și stâncos, care pătrundea printre case. Din loc în loc, trepte săpate sau construite în stâncă coborau până la apa incredibil de limpede. Fiecare casă de pe mal părea să aibă propria plajă privată.

Dincolo de imaginea liniștită, locul ascunde și o poveste surprinzătoare. În anul 1802, în apele din apropiere s-a scufundat vasul Mentor, care transporta spre Anglia o parte dintre sculpturile luate de lordul Elgin de pe Acropola Atenei.

Avlemonas a fost unul dintre acele locuri care nu ne-au impresionat de la prima vedere, dar care ne-au cucerit după doar câțiva pași. Un sat mic, tihnit și luminos, în care marea pătrunde printre case, iar timpul pare să curgă mai încet.

Plajele Kythirei

Kythira are un țărm preponderent stâncos și înalt, dar asta nu înseamnă că nu are plaje foarte frumoase. Coasta este întreruptă de nenumărate golfuri, în care s-au format plaje mai mici sau mai mari, unele cu nisip fin, altele acoperite cu pietricele colorate.

Nu am ajuns la toate plajele insulei, cred că nici măcar la jumătate dintre ele. Deși pe hartă distanțele dintre plaje și celelalte puncte de interes par mici, drumul până la ele este adesea dificil, indiferent dacă mergi cu mașina sau pe jos.

Plaja Agia Pelagia

Agia Pelagia a fost prima plajă la care am ajuns, fiind chiar plaja satului în care eram cazați. Este ușor accesibilă, are nisip ceva mai grunjos, câteva zone cu șezlonguri, dușuri și taverne. Intrarea în apă este lină, ceea ce o face potrivită și pentru familiile cu copii.

Nu este neapărat cea mai spectaculoasă plajă a insulei, dar este comodă și plăcută, mai ales dacă locuiești în apropiere și vrei să închei ziua cu o baie în mare.

Plaja Kapsali

Kapsali se află în apropiere de Chora, chiar sub Castelul Venețian. Dintre plajele văzute de noi, este de departe cea mai animată, cu o faleză lungă, mărginită de taverne, cafenele și mici magazine.

Plaja are nisip, dușuri și zone amenajate cu șezlonguri, dar rămâne suficient spațiu și pentru cei care preferă să-și întindă pur și simplu prosopul pe nisip – categorie din care am făcut parte și noi.

În Kapsali există și un mic port, de unde pleacă ambarcațiuni în excursii de-a lungul coastelor insulei și spre insulița Chytra.

Pe mica peninsulă care mărginește golful se află biserica Agios Georgios și un far. Merită să urci până acolo, deoarece se văd foarte frumos Castelul Venețian, plaja din Kapsali și capela Agios Ioannis en Krimno, amenajată într-o peșteră, în stâncile deasupra golfului.

Plaja Kaladi

Cea mai frumoasă plajă dintre cele pe care le-am văzut a fost Kaladi, aflată la câțiva kilometri de Avlemonas.

Am părăsit șoseaua principală și am continuat aproximativ doi kilometri pe un drum neasfaltat și îngust, până la o parcare destul de mare, lângă care se afla și o terasă. Un panou ne avertiza că pe plajă nu există nimic amenajat și că, pentru a ajunge la ea, mai aveam de coborât nici mai mult, nici mai puțin de 162 de trepte.

Așa că ne-am aprovizionat cu apă și bere rece înainte de a porni la vale.

Kaladi merită însă tot efortul depus pentru a ajunge la ea și, mai ales, efortul de la plecare, când trebuie să urci înapoi cele 162 de trepte. Plaja este împărțită de stânci în trei golfulețe, este acoperită cu pietricele, iar apa are o limpezime incredibilă.

Este una dintre acele plaje la care cobori cu nerăbdare, dar de la care pleci cu greu – nu doar din cauza treptelor.

Plaja Platia Ammos

Platia Ammos se află în extremitatea nordică a insulei, lângă un mic sat pescăresc.

Noi am ajuns acolo pe jos, plecând din Karavas, unde lăsaserăm mașina. Ne îndreptasem inițial spre izvoarele Amir Ali. Locul nu a fost chiar ceea ce ne imaginaserăm după experiența de la cascadele din Mylopotamos, dar, odată ajunși la izvoare, am observat că drumul continua până la Platia Ammos.

Indicatorul ne arăta că mai aveam puțin peste doi kilometri, adică aproximativ 40 de minute de mers.

„Simplu!” , ne-am spus, mai ales că ne aflam într-o pădure, într-o zonă umbroasă și răcoroasă. Numai că ultimul kilometru a fost aproape în întregime prin soare, iar căldura ne-a cam sleit de puteri.

De îndată ce am ajuns la plajă, ne-am dus direct în mare.

Platia Ammos este o plajă întinsă, cu nisip, liniștită și deloc aglomerată. Am văzut o singură tavernă, unde ne-am oprit să bem ceva rece.

Deși nu ne-a fost deloc ușor să plecăm, până la urmă am pornit înapoi spre mașină. Am avut însă noroc. La ieșirea din sat, când încă mergeam pe șosea, am văzut o mașină apropiindu-se. Am făcut semn, iar șoferul a oprit și ne-a luat, scutindu-ne de încă un drum lung prin soare.

Din Platia Ammos se poate continua spre Farul Moudari, urmând un traseu mai accesibil. Noi am încercat să ajungem la far cu mașina, plecând din Karavas. Am urcat pe serpentine până într-o pădure, unde GPS-ul ne îndemna să facem când la dreapta, când la stânga, pe niște drumuri care apăreau și pe hartă, dar care nu ne inspirau prea multă încredere.

Cunoscând deja drumurile mai puțin prietenoase ale insulei, am decis să nu ne aventurăm și am renunțat. Am văzut totuși Farul Moudari de pe feribot, când ne îndreptam spre Gytheio.

Plaja Diakofti

Diakofti a fost ultima plajă la care am ajuns, fiind situată chiar în localitatea-port în care sosesc și din care pleacă feriboturile.

Am rămas doar pe nisipul fin și alb, pentru că marea era foarte agitată în ziua respectivă. Sunt câteva taverne în apropiere, iar satul este liniștit. Chiar dacă nu am putut intra în apă, a fost o oprire plăcută și un mod frumos de a ne lua rămas-bun de la plajele Kythirei.

Ce am mâncat în Kythira

Despre mâncare nu cred că mai este nevoie să spun prea multe atunci când vine vorba despre Grecia. Nu am notat numele tavernelor la care am mâncat și au fost destul de multe.

De obicei, seara rămâneam în Agia Pelagia, satul în care eram cazați. În felul acesta puteam să bem și câte ceva fără să mai fie nevoie să conducem. Drumurile insulei sunt destul de solicitante, cu multe serpentine și porțiuni înguste, așa că nu prea îți vine să bei nici măcar o bere mică înainte de a porni din nou la drum.

Am mâncat mult pește, caracatiță și calamari. Foarte bune au fost chifteluțele din dovlecei, dar și vinetele coapte cu feta, roșii și usturoi. Am încercat și cârnații specifici insulei Kythira, precum și un grătar de porc foarte bun.

De băut, cel mai bine au mers vinul alb rece și berea – exact ce îți dorești după o zi petrecută pe drumurile și plajele insulei.

Sempreviva, floarea Kythirei

Aș mai aminti o floare frumoasă și galbenă, specifică insulei și devenită un fel de emblemă a Kythirei: sempreviva.

Este o varietate de imortelă, asemănătoare florilor nemuritoare de la noi. Crește spontan pe stâncile insulei, iar micile sale flori galbene sunt culese și uscate pentru buchete și aranjamente decorative. Își păstrează culoarea ani întregi, de unde și numele său de origine italiană: sempre viva – „mereu vie” .

Am cumpărat și eu un buchețel din Potamos, unde duminica dimineața se organizează o piață animată, frecventată deopotrivă de localnici și turiști.

Cinci zile au fost prea puține

Am plecat din Kythira cu sentimentul că văzuserăm doar o mică parte din insulă. Cinci zile ne-au ajuns pentru câteva plaje, sate și locuri încărcate de istorie, dar nu și pentru a-i descoperi toate colțurile ascunse.

Poate că tocmai acesta este farmecul Kythirei. Nu este o insulă pe care să o bifezi în grabă, alergând de la un obiectiv la altul. Trebuie să-i lași timp să se dezvăluie: într-un sat care la prima vedere pare pustiu, într-o casă veche readusă la viață, într-o potecă ce iese din umbra canionului direct în fața ruinelor Paliochorei sau într-un golf atât de limpede, încât fiecare casă pare să aibă propria piscină.

Kythira nu impresionează prin aglomerație, lux sau viață de noapte. Farmecul ei stă tocmai în liniște, autenticitate și în felul firesc în care marea, munții, satele și istoria se întâlnesc.

Am plecat cu feribotul spre Gytheio, pentru a ne continua călătoria prin Peloponez, dar cu gândul că, într-o zi, ar trebui să ne întoarcem. Mai rămăseseră multe plaje, sate și poteci de descoperit.

Iar cinci zile, după cum aveam să ne dăm seama, fuseseră mult prea puține pentru Kythira.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 38 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI