GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vila Catena, locul unde afacerile se întâlnesc cu arta
Un alt muzeu, văzut în sejurul din București de la sfârșitul săptămânii trecute vezi impresii a fost Vila Catena, un muzeu particular despre care citisem câteva lucruri interesante.
Se află în Centrul Istoric al Bucureștiului, pe Strada Radu Calomfirescu 15 și găzduiește anual 2, Expoziții temporare ce pot fi vizitate în fiecare săptămână joia și vinerea între orele 15 – 19, sâmbăta între 12 și 16, intrarea fiind complet liberă. Detalii se găsesc pe site-ul ancavlad.com/vila-catena.
Vila este o clădire istorică construită în anul 1861 de un negustor înstărit, Petrache Dancovici, și numită în acea perioadă Casa cu geamuri bombate datorită geamurilor bombate din sticlă suflată aduse din străinătate. Curbura specială a sticlei formează o barieră vizuală, împiedicând trecătorii de pe stradă să vadă în interior, asigurând astfel intimitatea familiei. Neavând copii Casa a fost moștenită de sora lui, mama faimosului savant, medic și fiziolog Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, care a locuit acolo până la moartea sa în 1931 casa devenind Casa Nicolae Paulescu. Pe celebrul savant l-am întâlnit a doua zi așezat pe scaun, turnat în bronz de sculptorul Vasile Gorduz în anul 1993, pus pe un soclu de piatră, Statuie în fața Universității de Medicină.
În 1945 Casa a fost naționalizată și a avut mai multe atribuții, iar după 1990 a fost retrocedată și încet încet a căzut în paragină, pentru ca prin anii 2020 să fie achiziționată de la ultimul moștenitor, o chinezoaică și apoi restaurată prin fonduri private și în aprilie 2025 să fie redeschisă publicului sub numele de Vila Catena. Este formată din două clădiri Pavilionul Muzeal cu Expoziții dedicate maeștrilor artei românești și Pavilionul Contemporan ce găzduiește Expoziții de artă contemporană.
Despre Pavilionul Muzeal - vechea Casa cu geamuri bombate restaurată, o clădire eclectică cu influențe clasice și decorațiuni neobaroce, cu geamuri bombate și tâmplărie din lemn masiv încadrate de profile reliefate și coronamente ornamentale decorate cu ghirlande florale, console sculptate și medalioane cu motive vegetale se poate spune că este ea însăși o Expoziție. Contrastul cromatic dintre tencuiala crem-gălbui cald, luminos și decorațiunile din ipsoserie vopsite în nuanțe maro-auriu cafeniu îi desăvârșește frumusețea. Aticul central de deasupra Intrării principale pe care este scris 1861 anul construcției, două amfore din piatră, Copertina de fier forjat dantelat ce protejează Intrarea, Gardul din fier forjat cu motive spiralate, Stâlpii porții masivi, tencuiți crem-gălbui, Fațada sunt elemente specifice arhitecturii de la mijlocul secolului 19.
Interiorul Casei îmbină eleganța structurilor originale din secolul 19 cu funcționalitatea unui spațiu expozițional de elită. Vitraliile florale bogat decorate în motive vegetale și florale, Parchetul masiv din lemn, Ușile și Ferestrele înalte cu mici Șopârle din bronz, mânere la feronerie, Sobele vechi din fontă, totul funcțional m-au transpus în atmosfera Bucureștiului de altădată, dar Codul QR pe care l-am primit la intrare m-a readus în zilele noastre.
Când Am Fost Acolo era organizată Expoziția Nicolae Tonitza „Dincolo de Privire” , ce explorează complexitatea lui Nicolae Tonitza (1886 – 1940) unul dintre cei mai importanți artiști ai modernismului românesc, format la Iași, München și Paris care a integrat influențe impresioniste într‑un stil personal, definit prin tușa nervoasă și sensibilitate profund umană. Activ în pictură, grafică, caricatură și ceramică, Tonitza a rămas memorabil prin portrete de copii și peisaje dobrogene. Activitatea sa pedagogică, încununată de funcția de rector al Academiei de Arte Frumoase din Iași, a influențat decisiv generațiile următoare, confirmându‑l ca figură centrală a artei românești din prima jumătate a secolului 20.
Am intrat în Holul considerat Sala 1 mobilat cu o canapea, scaune și un televizor pe care am văzut un film foarte interesant despre renovarea clădirii, pornind de la clădirea grav degradată până la frumusețea de azi. Am aflat de la Doamna Curator, amabilă și profesionistă, că în Pavilionul Muzeal este expusă Colecția „AVARTE” , adică „ARTE sub marca AV” (Anca Vlad), marii maeștri ai artei moderne românești. Sunt expuse 29 tablouri din colecția personală. Ne-a spus câteva cuvinte despre primele două expoziții organizate aici de la deschiderea pavilionului, Theodor Pallady și Nicolae Grigorescu. În decembrie va fi altă expoziție, a spus că este surpriză pentru a reveni și atunci.
În celelalte 5 Săli, aflate în jurul holului și numerotate de la dreapta la stânga, sunt expuse Picturile lui Tonitza, flori, copii, scene de la mare, nuduri, fără nici-o informație, dar am găsit suficiente în Ghidul virtual al Expoziției al cărui Cod QR l-am primit la intrare. Am postat câteva din pozele făcute pe care vă las să le vedeți iar eu îmi continui vizita. Am găsit în săli Scaune, Canapele pe care vizitatorul să stea și să admire exponatele de pe pereți.
Pavilionul Contemporan, în care am trecut printr-un coridorul ce leagă cele două clădiri, este o clădire nouă, modernă, este un cub alb, cum este numit în arhitectură. Are, normal, pereții complet albi, fără ornamente, iluminarea neutră, rece, geometrie simplă, liniară, este conceput astfel încât nimic din arhitectură să nu concureze cu lucrările de artă expuse, arta fiind singurul punct de interes.
Am văzut Expoziția de grup „AEROSOLI” , o expoziție de artă contemporană formată din pictură contemporană, instalații din sârmă, serie grafică abstractă (lucrări în linie roșie) dar și lucrări moderne, operele unor artiști moderni și contemporani, printre ei și Gheorghe Petrașcu, opere pe care vă invit să le vedeți în pozele postate, iar eu părăsesc Pavilionul ieșind în curtea frumos decorată.
Vedeți pozele postate dar cred că este mai interesantă o vizită la Vila Catena să vedeți cele două expoziții, mie mi-au plăcut amândouă și sunt convinsă că dacă Mergeți acolo nu veți regreta!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de mprofeanu in 29.10.26 13:21:38
- Alte destinații turistice prin care a fost: Emiratele Arabe Unite, Qatar, China, Hong Kong, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda, Singapore, Iordania, Israel, Iran, Turcia, Armenia, Georgia, Grecia, Muntenegru, Serbia, Bulgaria, Croația, Polonia, Slovacia, Slovenia, Italia, Spania, Germania, Franța, Belgia, Portugalia, Sardinia, Sicilia, Cehia, Ungaria, Tenerife, Azore, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Elveția, Ungaria, Cehia, Rusia, Brazilia, Argentina, Uruguay, Tunisia, Republica Moldova, Ucraina, Transnistria, Suedia, Norvegia, Danemarca, Olanda, Egipt, Macedonia de Nord, Kosovo
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2026 Palatul Ghica Victoria din București, o surpriză plăcută — scris în 25.10.26 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2026 Inedit in București - Pinacoteca și Biblioteca UNArte (III) — scris în 02.07.26 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2026 Inedit în București: Palatul Telefoanelor – un „zgârie-nori” american (IV) — scris în 22.07.26 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2026 Inedit în București – Gara de Nord și Salonul Regal (II) — scris în 19.06.26 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2026 Inedit în București – în jurul Parcului Carol (I) — scris în 13.06.26 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2026 Iarna în București: spectacol alb sau pedeapsă? — scris în 18.02.26 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2025 Tur ghidat la Opera Națională din București — scris în 15.01.26 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ























