ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.06.2025
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAR-2025
DURATA: 1 zile
Familie

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Museum Of The Future Dubai, o idee despre viitor

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Baba Cloanța către Ileana Cosânzeana

-Nu te speria

-Eu sînt TU din VIITOR

:)

Nu, nu m-am speriat, am luat la cunoștință realitatea, timpul care zboară, iar eu ca baba cloanța m-am dus la muzeul viitorului din Dubai să văd cum va fi viitorul în curând. Scriu asta pentru că cei care au conceput acest proiect nu au imaginat decât 46 de ani în plus față de prezent, mai exact lucrurile în muzeul viitorului se desfășoară în viitorul destul de apropiat anul 2071 :)

Pe scurt muzeul este spectaculos atât pe dinafară cât și pe dinăuntru, efectele speciale sînt ca un magnet pentru vizitatori, astfel în plin sezon este mai greu de prins un bilet și este necesară o rezervare din timp.

În următoarele voi descrie accesul la muzeu, condițiile de vizitare, vizita noastră și nu în ultimul rând mesajul care dorește să transmită muzeul privind viitorul nostru.

Accesul Museum Of The Future

Muzeul viitorului este ușor de găsit, se află la artera principală a Dubaiului care traversează toată metropola de la nord la sud Sheik Zayed Road.

Adresa exactă este Sheik Zayed Road-Trade Centre-Trade Centre 2-Dubai-United Arab Emirates, adresa web aici :

museumofthefuture.ae/en

Ca și idee de la centrul Dubaiului (acolo unde se află turnul Burj Khalifa) este foarte puțin de mers până la muzeul viitorului. Mai exact se va circula o singură stație de metrou de la stația Burj Khalifa până la stația Emirates Towers, dacă coborâm acolo mai mergem pe jos cca. 100 m și sîntem la muzeu.

Accesul în muzeu se face din două direcții, fie dinspre artera principală Sheik Zayed Road fie dinspre o alee cu numele Emirates care înconjoară clădirea înaltă Emirates Tower. Muzeul nu se poate rata datorită formei atipice ovale, iar noaptea clădirea este superb iluminată.

În fața muzeului la ambele intrări stau taxiuri astfel dacă am obosit prea mult vizitând muzeul ne putem arunca într-unul și ajunge la hotelul nostru în cel mai scurt timp.

Condiții de vizitare Museum of the Future

Muzeul are priză la public mai ales la publicul tânăr. Astfel în sezonul turistic din Dubai care de obicei este atunci când la noi este extrasezon (octombrie-aprilie) recomand cu insistență o rezervare prealabilă posibilă online și de acasă cu mult înainte de sejur.

Orarul muzeului este zilnic 9.30-19.00. Muzeul este deschis tot anul, scriu asta deoarece în Dubai există atracții care sînt deschise doar în sezonul turistic (iarna la noi) Muzeul are și un restaurant dar acesta funcționează doar sâmbătă-duminică între 9.30-23.00.

Un bilet de intrare costă 159 aed (190 lei). Dacă mergem cu copii și aceștia nu au împlinit încă 4 ani nu vor plăti bilet. Peste 4 ani copii vor plăti bilet de adult. Persoanele cu dizabilități au intrare gratuită + încă o persoană însoțitoare. Se acceptă ID de pe orice continent inclusiv ID european.

Ca și timp de vizitare nu există o limită dar dacă stai 2 ore este mai mult decât suficient.

Am scris mai sus că este recomandabilă o rezervare. Rezervarea nu este totdeauna necesară, de exemplu dacă mergem în extrasezon sau perioada ramadamului. Noi am fost în perioada ramadamului, după masă și chiar dacă era ceva lume nu era înghesuială deloc. Am mers fără rezervare dar am întrebat online cu o zi înainte.

Despre Museum of the Future

Muzeul viitorului a fost ideea șeicului Mohammed Bin Rashid Al Maktoum. Planurile au fost anunțate de către șeic în timpul summitului World Government. Prin intermediul muzeului s-a dorit promovarea inovației, roboticii și inteligenței artificiale. Dacă planurile au fost anunțate în 2015, muzeul în sine așa cum îl vedem în prezent cu ocazia vizitelor noastre a fost gata în anul 2022. Muzeul s-a deschis în 22 februarie 2022.

Structura muzeului

Clădirea impozantă în formă de ou găurit văzută din exterior are mai multe etaje. Deoarece după plătirea biletului liftul ne urcă direct la etajul șase voi începe în această ordine descrierea :

Etajul șase - Stația Spațială, anul 2071

Etajul cinci - Stația Spațială Orbitală: Tema acestui etaj se concentrează pe viața în spațiu în anul 2071 și explorează modul în care viitorul călătoriilor spațiale poate ajuta omenirea să își abordeze provocările

Etajul patru - Institutul HEAL: Evidențiază ecologia și biodiversitatea în viitor, unde vizitatorii se pot concentra pe repararea, restaurarea și reînnoirea vieții pe Pământ.

Etajul al treilea - Al Waha: „Al Waha” الواحة înseamnă în arabă „oază” . Vizitatorii pot experimenta diferite terapii la acest etaj pentru a se conecta cu simțurile lor și a rămâne concentrați și ancorați în realitate.

Etajul al doilea - Mâine, Azi: Acest etaj evidențiază tehnologia de ultimă generație și conceptele inovatoare, abordând soluții actuale ca răspuns la provocările globale. Acest etaj reflectă, de asemenea, colaborarea muzeului cu partenerii săi strategici, deoarece acesta acționează ca un incubator și laborator pentru previziunea globală.

Etajul întâi - Eroii viitorilor: Acest etaj este dedicat copiilor sub vârsta de 10 ani și oferă activități interactive, jocuri practice și provocări bazate pe recompense pentru a încuraja colaborarea și creativitatea, inclusiv proiectarea propriilor lor...

Vizita noastră

Am ajuns acolo pe jos venind de la restaurantul Shamiat aflat în apropiere. Ziceam să nu mă duc în viitor cu stomacul gol :) Desprre restaurant am scris aici: vezi impresii

Exteriorul arată splendid practic acel ou spectaculos decorat și găurit se află plantat pe un deal înverzit cu vegetație autentică, iarbă, copaci, flori. Mesajul este clar încă din exterior, viitorul nu se poate imagina fără ajutorul naturii. Ajuns în lobby (zona de recepție, parter) absolut spectaculos nu trebuie să ne mirăm dacă apare vreun peștișor zburător deasupra noastră sau altă creație futuristică, vreun robot, sau robot cățel umblător, etc.

. După rezolvarea accesului în muzeu am primit niște brățări pe care le-am folosit la intrare și în timpul vizitei. Am fost invitați să intrăm într-o navă spațială care urma să ne ducă la o stație spațială orbitală. S-a schimbat și data instant aveam să aflu că mă aflu în anul 2071, aș avea 100 ani pe atunci :). Punctul de plecare se afla pe una din insulele artificale existente în Dubai în largul golfului Persic. Nava spațială se mișca și vibra dar am ajuns cu bine în spațiu. În realitate am ajuns cu un lift până la etajul șase al clădirii :)

Ajuns cu bine în stația spațială orbitală a început instructajul pentru a putea supraviețui acolo și altor călătorii în spațiu. Zona de antrenament se afla la etajul 5. Erau un număr mare de ecrane interactive pe care le puteam butona fără milă. La fiecare etaj exista și ghizi care explicau diferite lucruri. Cel mai amuzant a fost când ne costumam în astronauți, trebuia să scanăm brățările și apăream pe ecrane în costume spațiale, cu numele nostru și alte date interesante.

După instructaj am urcat din nou într-o navă spațială (a se traduce lift) și am ajuns la etajul patru. Acolo se află institutul HEAL, unde vom afla ecologia și biodiversititatea în viitor, reînnoirea vieții pe pământ. Aveam să aflu că viitorul nostru este VERDE, s-a pus mare accent pe acest aspect. Am avut parte pe urmă de o vizită deosebită în biblioteca de ADN. Într-o încăpere imensă aveam să descopăr mii de borcane frumos luminate cu ADN-ul tuturor plantelor sau animalelor lumii.

După coborârea cu încă un etaj (se poate coborâ atât pe scări cât și în liftul panoramic din interior) am ajuns la etajul cu AI WAHA, ce însemană oază în arabă. Este etajul unde se pot experimenta diferite terapii interactive. Le-am încercat toate și unele chiar m-au convins.

Am mai coborât un etaj și am ajuns într-un loc drag mie unde vezi numai mașini din viitor, roboți care umblă, animale de companie roboți, costume și alte gatgeturi care vor exista în viitor. Sincer chiar mi-a plăcut acest etaj. Dar tot la acest etaj a trebuit să stăm la coadă pentru a a junge la terasă. Terasa muzeului nu este atât de încăpătoare încât să încapă sute de persoane acolo. Terasa se află în mijlocul oului (acea deschizătură în clădirea ovală) și de acolo avem o vedere splendidă către zgârie norii centrului financiar din Dubai și arterei principale. Înainte de ieșire la terasă se fac poze tuturor vizitatorlor cu un fundal spectaculos. La întoarcere aceste poze se pot viziona pe niște ecrane (folosind din nou brățările) Dacă se dorește achiziția pozelor prețul acestora este destul de prohibitivă (în medie peste 100 lei în funcție de mărimea și numărul pozelor fizice) dar ca și idee un selfie putem să facem și noi și nu ne costă nimic.

În fine ultimul etaj înainte să ajungem înapoi la parter este dedicat copiilor și este un imens loc de joacă. Adevărat locul de joacă este un pic diferit față de un loc de joacă obișnuit, și la copii probabil le place foarte mult.

Ajuns la parter am mai defilat o dată peste tot și făcut ultimele poze. Sincer mi-a plăcut muzeul viitorului și ne-a luat cca 2 ore vizita acestuia. Recomand

Articolul voi termina cu un banc ceva mai lung dar m-a amuzat teribil, tot din viitor desigur :)

E noapte. Sună telefonul. iPhone 34, cu thinkscreen. Sonerie oldie, o piesă de la Justin Bieber.

– Alo.

– Tata? Îmi dai te rog parola, că am cunoscut un băiat.

– Ai înnebunit? Nici măcar nu-l cunosc.

– I-am făcut testul ADN şi un RMN cu telefonul, i-am verificat cazierul pe facebook şi e ok. Hai, te rooog...

– Stai că închid…

În 2040, Guvernul Boc 27 impozitează convorbirile mai lungi de 30s cu o sută de catralioane de lei pe secundă.

– Fată, acuma mă uitam pe Google Face View, ce cauţi în barul ăla infect, care n-are nici scanner la intrare?

– Tată, te rog, lasă-mi intimitatea în pace. Nu-i destul că numai tu ai parola de la iCentura mea de Castitate?

– Bla, ţi-am explicat care sînt riscurile…

În 2040, numele au devenit scurte şi onomatopeice (Ar, Ai, Blo, Bla, Bli, Boc, Cli, Cla, Cri) din cauza inteligenţei tot mai reduse a populaţiei, care lasă gânditul în grija computerelor. Singurele nume care au supravieţuit sînt Elena şi Traian, istoricii punând asta pe seama puternicelor şi nemuritoarelor mitologii greacă şi romană.

– … dacă băiatul ăla îşi bagă mufa în priza ta (la propriu; tatăl nu folosea argoul – n. r.) şi faceţi din greşeală un copil, ştii noile măsuri guvernamentale, nu?

– Nu, care-s?

– Ai o săptămână de odihnă, după care o lună faci muncă în folosul statului, pe şantier la construcţia de creşe, să-ţi poţi plăti spitalizarea. Apoi te întorci la cele două joburi. Au mărit şi rovinieta pentru cărucioare şi cică acum trebuie să-i dai copilului chitanţă de fiecare dată cînd alăptezi, că altfel e fraudă. La un an, copilul trebuie să înceapă munca, ce poate şi el, asamblat şi dezasamblat de jucării, dar pe carte de muncă, nu pe drepturi de autor, că nu creează nimic. Ai înţeles, fata mea?

– Da, tati. Închide, că consumi, ne vedem acasă, noapte bună.

Bla oftează, apoi către băiat:

– Mă, veste proastă: n-am parola. Încercăm nişte variante sau ne băgăm la un film?


[fb]
---
Trimis de AZE in 15.06.25 22:49:43
Validat / Publicat: 16.06.25 08:13:07
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa

VIZUALIZĂRI: 54 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Museum of the Future Dubai,exterior
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13500 PMA (din 15 voturi)

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

doinafil
[16.06.25 15:59:12]
»

Foarte interesant acest muzeu, atât prin forma lui exterioară ovoidă, cât și prin „mobilarea” interioară! Nu-mi amintesc să mai fi citit aici, pe AFA, despre acest muzeu

Imaginația omului depășește limita mea de înțelegere (mdeh, vârsta), dar îmi place ce-am văzut și ce-ai povestit despre acest loc!

Dubai-ul are multe de oferit, iar construcțiile lui din ultimii 20... 30 de ani, indiferent că este vorba despre industria ospitalității sau despre altceva, atrag ca un magnet turiștii de pretutindeni!

Te felicit pentru că ai ales să vezi ȘI acest muzeu și-ți trimit, ca de obicei, mulți

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil
Alte impresii din această RUBRICĂ'Must See' în Dubai:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.058845996856689 sec
    ecranul dvs: 1 x 1