Istanbul în 3 zile: Între istorie, shopping și Bosfor

TIPĂREȘTE

Au trecut aproape două săptămâni de când am revenit acasă din excursia de la Istanbul, iar amintirile încă sunt vii, de parcă aș fi acolo și în prezent. Tare bine ar fi fost să fie așa, pentru că Istanbul, metropola cu o populație peste cea a României, oferă o mulțime de atracții pentru turiști, care cu greu pot fi văzute într-o săptămână. Noi am stat 3 zile efectiv acolo, timp insuficient pentru a explora orașul de pe două continente.

Aventura a pornit din Piața Victoriei, pe la ora 18:00. Surpriză plăcută: toată lumea a fost extrem de punctuală, așa că am plecat la drum fără întârzieri. Ne-am ocupat locurile în autocar și am pornit la drum cu entuziasm și multă nerăbdare.

Am ieșit din țară pe la Giurgiu, unde am întârziat puțin din pricina reparațiilor la pod, se mergea alternativ, pe o bandă de mers. La întoarcerea în țară am prins verde pentru sensul nostru și am trecut rapid.

Drumul prin Bulgaria a fost ok, am oprit de două ori, la două benzinării, într-una dintre ele teoretic trebuia să cumperi ceva ca să ai acces la toalete. Dar când am fost noi nu s-a pus problema, probabil știau că au vizitatori VIP :)) Apropo de acest lucru îmi aduc aminte de ce spunea Daniel, ghidul nostru de pe autocar: ’cel mai dorit obiectiv turistic este... toaleta. ’

Pe Netflixul autocarului am urmărit un film românesc pe cele două monitoare din autocar, am uitat de somn și timpul a trecut mai frumos.

Trecerea frontierei dintre Bulgaria și Turcia a fost un mic test de rezistență. Ne-am dat jos din autocar de două ori: prima dată la bulgari, doar cu pașapoartele, iar a doua oară la turci, unde procedura a fost ceva mai serioasă. A trebuit să descărcăm toate bagajele și să le trecem prin scaner, exact ca la aeroport. Imaginează-ți un grup de oameni abia treziți din somn, cu ochii semideschiși, cărându-și valizele prin vamă... nu a fost cea mai confortabilă experiență, dar a făcut parte din farmecul drumului.

La întoarcere, lucrurile au stat diferit. Turcii ne-au lăsat să trecem fără să mai dăm jos bagajele, însă vameșii bulgari au fost mai curioși și au ales câteva valize la control. Din fericire, „captura” a fost una inofensivă: doar cutii peste cutii de rahat turcesc și baclavale însiropate. Se vedea clar că ei căutau țigări sau parfumuri de firmă, dar grupul nostru era înarmat doar cu dulciuri!

După un drum de aproximativ 15 ore (la întoarcere am făcut doar 12, ajutate și de reglarea fusului orar), am ajuns în sfârșit la Ramada Plaza Sultanahmet by Wyndham în jurul orei 09:00. Deși camerele nu erau încă gata, nu ne-am lăsat descurajați. Am lăsat bagajele în siguranță la hotel și am pornit imediat să cucerim împrejurimile.

Prima misiune? Să schimbăm bani și să găsim acea cafea turcească autentică și un mic dejun oriental care să ne trezească toate simțurile. În timp ce o parte din grup a ales să „atace” magazinele pentru shopping încă din primul moment, eu am simțit nevoia de puțină liniște și istorie. M-am îndreptat spre Moscheea Suleymaniye, aflată foarte aproape de hotel, un loc care m-a întâmpinat cu o măreție aparte chiar din primele momente.

Dacă există un lucru care m-a lăsat fără cuvinte încă din prima secundă la Moscheea lui Suleiman Magnificul, acesta este dimensiunea sa copleșitoare. Dominând orizontul orașului de pe una dintre cele șapte coline, moscheea pare că veghează strategic asupra Bosforului și a Cornului de Aur.

Priveliștea din curtea exterioară este absolut fabuloasă! Este acel tablou care îți taie respirația și te face să apeși butonul aparatului foto non-stop. Ar fi fost o „pedeapsă maximă” să vizitez acest loc cu un aparat vechi pe film, limitat la doar 36 de cadre. Aici ai nevoie de memorie nelimitată!

Capodopera a fost ridicată de celebrul Mimar Sinan, cel mai mare arhitect al epocii otomane. Deși stilul pare simplist, secretul stă în proporții: domul central se înalță la 47 de metri, creând o senzație incredibilă de spațiu și lumină care te face să te simți mic.

Dar Suleymaniye nu este doar piatră și mortar; este un mausoleu al puterii și al iubirii. În curtea interioară își dorm somnul de veci Sultanul Suleiman Magnificul și soția sa, faimoasa Hurrem Sultan (Roxelana). Să pășești pe urmele lor, după ce le-ai cunoscut povestea din cărți sau seriale, îți dă un sentiment aparte.

Istoria locului a fost însă una zbuciumată. Moscheea a supraviețuit unui incendiu devastator în 1660 și unei „restaurări” stângace în stil baroc, iar în timpul Primului Război Mondial, curtea a servit drept depozit de muniție. O explozie accidentală a avariat-o din nou, dar, din fericire, restaurarea din 1956 i-a redat strălucirea de odinioară pe care o vedem astăzi.

Intrarea este gratuită, însă trebuie să ai grijă la orele de rugăciune, când accesul turiștilor este restricționat. Dacă vrei fotografii care să surprindă esența Istanbulului, cu Turnul Galata, podurile și Bosforul în fundal, acesta este locul perfect. Voi lăsa câteva poze să înțelegeți despre ce vorbesc.

În timp ce exploram curtea, am primit și vestea cea bună: camerele de la hotel erau gata! Apropo de telefonul primit, mare atenție la roaming! Așa cum menționam și în postarea despre hotel, Turcia nu e în UE. Activează-ți o extraopțiune din țară sau cumpără un e-sim pentru date mobile. Altfel, factura la telefon s-ar putea să te coste cât 3-4 excursii în Istanbul la un loc, cu tot cu opționale!

Nu voi mai zăbovi asupra hotelului; am povestit totul în articolul anterior. Dacă sunteți curioși cum arată un lanț de 5 stele în inima Istanbulului, vă invit să aruncați o privire aici - vezi impresii

La doar o oră după ce ne-am cazat, eram deja în lobby, gata de plecare. Acolo am cunoscut-o pe Paulina, ghidul nostru local autorizat. Un mic detaliu interesant: ghizii din România nu pot profesa în Turcia fără autorizații speciale, obținute după cursuri și examene foarte riguroase. Paulina, deși tânără, s-a dovedit a fi unul dintre cei mai experimentați ghizi. Mutată din Republica Moldova cu familia pe când avea doar doi ani, a crescut și a studiat în Istanbul, așa că ne-a oferit o perspectivă autentică asupra orașului.

Paulina ne-a oferit o experiență cu tramvaiul T1 și după 6 stații am ajuns lângă Podul Galata, unde ne aștepta vaporașul pentru Excursia pe Bosfor. Pentru doar 250 de lire turcești (aproximativ 25 de lei), am pornit într-o croazieră de 90 de minute care ne-a purtat pe lângă malul european până la al doilea pod, întorcându-ne pe malul asiatic.

Imediat ce nava s-a desprins de țărm, briza răcoroasă m-a lovit din plin și, odată cu ea, au apărut și amintirile. Mi-am amintit de nenumăratele dăți când traversam Bosforul din Marmara în Marea Neagră sau invers la bordul navei pe care am servit. De data aceasta însă, sentimentul era cu totul altul: eram pasager, eliberat de responsabilități și sarcini de serviciu. Am putut, în sfârșit, să privesc orașul cu ochii turistului relaxat.

Prima bijuterie pe care am revăzut-o cu drag a fost Palatul Dolmabahçe. Este absolut impunător, cu fațada sa de marmură albă strălucind în soare. De pe apă poți admira în voie detaliile porților uriașe prin care intrau odinioară ultimii sultanii ai Imperiului. Azi, locul lor a fost luat de turiștii curioși, surprinzător de mulți chiar și pentru o lună de început de an.

Puțin mai departe, am trecut pe lângă Moscheea Ortaköy. Privită de pe valuri, pare că plutește pe apă, chiar la baza primului pod suspendat. Contrastul dintre arhitectura barocă a moscheii și structura modernă, metalică, a podului este, după părerea mea, una dintre cele mai frumoase imagini ale Istanbulului.

Călătoria a continuat spre Cetatea Rumeli (Rumeli Hisarı), o fortăreață masivă construită în doar patru luni. Turnuri rotunde par să încleșteze strâmtoarea în cel mai îngust punct al ei. Privită de jos, de pe apă, cetatea îți dă o senzație reală de invincibilitate, în secolul al XV-lea, era de netrecut. Mereu am fost fascinat de aceste ziduri si de celelalte de pe partea asiatică.

După ce am trecut pe sub cel de-al doilea pod, peisajul s-a schimbat brusc pe malul asiatic. Aici, privirea mi-a fost furată de celebrele conace vechi din lemn, elegante și pline de culoare, care aparțin celor mai bogate familii din Istanbul. De fiecare dată când am trecut pe lângă ele, am simțit un strop de invidie pentru cei care locuiesc acolo, deși există și un risc „profesional” pe care doar un marinar îl vede: dacă o navă își pierde manevrabilitatea, te poți trezi cu un prova direct în sufragerie, la masă.

Tot pe partea asiatică am zărit și Palatul Beylerbeyi, o reședință de vară rafinată, cu grădini ce coboară până la buza apei. Spre finalul turului, am „salutat” legendarul Turn al Fecioarei (Maiden’s Tower). De data aceasta, teleobiectivul aparatului foto m-a ajutat să-l văd mai aproape ca niciodată, pe mica lui insulă plină de romantism. Deși ne-am fi dorit să debarcăm acolo, timpu, acest dușman teribil al turistului din Istanbul, nu ne-a permis. Sunt atât de multe de văzut, încât mereu trebuie să alegi.

Odată reveniți la mal, nu puteam rata un ritual culinar obligatoriu: balik ekmek. Este vorba despre acel pește proaspăt făcut pe plită, servit într-un colț de pâine cu lămâie și condimente. Îmi doream să retrăiesc acest gust încă din 2009, de la ultima mea vizită, și nu m-a dezamăgit.

Cu forțe proaspete, am luat din nou tramvaiul T1 spre Piața Sultanahmet, inima istorică a orașului. Aici, istoria te copleșește la fiecare pas: Moscheea Albastră, Sfânta Sofia, Topkapi sau Basilica Cistern. Alături de Paulina, am „descifrat” monumentele din Hypodrom. Am aflat, de exemplu, că Obeliscul Egiptean are o vechime de 3500 de ani și că ceea ce vedem azi e doar o fărâmă din gigantul de odinioară. Sau că Coloana Șerpuită a fost turnată din scuturile soldaților persani învinși.

Pășind pe locul unde odinioară carele de luptă se întreceau sub privirile a zeci de mii de oameni, simți cum istoria prinde viață. Sunt atât de multe povești aici, încât un singur articol nu ar fi niciodată de ajuns. Dar nici nu mi-am propus să fac un serial pe site, astfel încât e mai bine să lași loc și necunoscutului și să descoperiți singuri aceste legende.

Seara a început să se lase peste oraș, așa că ne-am grăbit spre Moscheea Albastră, dorind să prindem ultimele momente de vizitare înainte de rugăciunea de la ora 18:00.

Fiind un lăcaș de cult activ, primul contact a fost unul senzorial: m-am descălțat la intrare și am pășit pe covoarele moi, lăsându-mă imediat cuprins de liniștea neașteptată a locului. Este fascinant să vezi cum turiști din toate colțurile lumii și credincioși locali împart, cu un respect tăcut, același spațiu imens de sub cupola centrală,

Dacă de afară cupolele par masive și sobre, momentul în care treci pragul este un adevărat șoc vizual: te lovește o explozie de lumină și culoare.

De ce „Albastră” ? Deși oficial poartă numele de Sultan Ahmed Camii, întreaga lume o cunoaște drept „Moscheea Albastră” . Motivul devine evident imediat ce privești pereții: peste 22.000 de plăci de faianță de Iznik, pictate manual cu lalele, garoafe și chiparoși, îmbracă interiorul într-un albastru ireal. Când lumina soarelui se strecoară prin cele peste 250 de ferestre vitrate din sticlă de Murano, tot spațiul pare să vibreze. E o atmosferă mistică ce te face să uiți instantaneu de agitația metropolei de afară.

Ambițiosul Sultan Ahmed I a ridicat acest lăcaș chiar vizavi de Sfânta Sofia, dorind parcă să atingă cerul cu cele șase minarete ale sale. La acea vreme, alegerea a provocat un mic scandal, deoarece doar moscheea de la Mecca mai avea atât de multe minarete. Stând acolo, sub domul imens, am înțeles obsesia sultanului pentru acest proiect: există o vibrație acolo care te face să te simți mic, dar în același timp parte din ceva grandios.

Parcul dintre Moscheea Albastră și Sfânta Sofia este un loc cu totul special, mai ales după lăsarea întunericului, când minaretele luminate par să atingă stelele. Deși se lucra la două dintre minarete și Sfânta Sofia era parțial în șantier, farmecul locului a rămas intact. Totuși, gândul mi-a zburat la luna aprilie; mi-am imaginat acest parc acoperit de un covor de 500.000 de lalele multicolore. Trebuie să fie un spectacol uimitor! M-aș întoarce oricând în Istanbul doar pentru a surprinde acel moment, cred că este cel mai „instagramabil” loc din întreaga metropolă.

Referitor la transportul public, nu vă complicați cu achiziționarea unei cartele speciale pentru tramvai dacă stați puțin. Puteți plăti direct cu cardul bancar la turnicheți. O călătorie costă în jur de 50 de lire (aproximativ 5 lei), fiind o metodă extrem de rapidă și comodă de a te deplasa.

Seara s-a încheiat delicios. Zona din jurul hotelului nostru este o adevărată „arenă” culinară. De îndată ce ieși la plimbare, ești ademenit de ospătari primitori cu meniuri care mai de care mai tentante. Am ales să explorăm gusturi noi în fiecare seară, mâncând mereu în locuri diferite, dar toate la doar câțiva pași de hotel.

A doua zi dimineață am început-o în forță. Autocarul ne-a dus la Emelda, unul dintre cele mai respectate branduri de produse din piele din Istanbul. Experiența a fost una completă: am început cu o prezentare de modă privată, am aflat povestea fabricii și apoi am „explorat” magazinul imens, dispus pe patru etaje.

De la geci de piele fine și accesorii, până la haine de blană și sacouri elegante, oferta era amețitoare. Deși prețurile nu erau neapărat mici la prima vedere, am intrat repede în jocul local: negocierea. În Turcia, aproape orice preț este negociabil, iar asta face parte din farmecul cumpărăturilor. Magazinul oferea transport gratuit în România pentru produsele cumpărate și acceptau plata în orice valută. Câțiva dintre colegi nu au rezistat tentației, așa că vizita a fost un succes deplin!

Următoarea oprire a fost Istanbul Akvaryum Florya, un loc care mi-a oferit acea senzație rară de explorator „în jurul lumii” fără să părăsesc uscatul. Ce m-a cucerit imediat a fost conceptul lor ingenios: nu vizitezi doar un șir de bazine, ci parcurgi un traseu geografic prin 17 teme diferite, plecând de la Marea Neagră, trecând prin zonele arctice și ajungând până în inima junglei.

Când am pășit în zona care simulează pădurea tropicală a Amazonului, am uitat pentru o clipă că sunt în Istanbul. Umiditatea, sunetele păsărilor exotice și vegetația luxuriantă te fac să te simți ca într-un documentar National Geographic. Totuși, instinctul de fotograf a rămas treaz: am ascuns rapid aparatul sub geacă pentru a-l proteja de picăturile de apă și condensul omniprezent.

Punctul culminant a fost fără îndoială, tunelul panoramic. Să stai acolo, sub mii de tone de apă, în timp ce rechini masivi și pisici de mare îți trec pe deasupra capului cu o eleganță aproape ireală, este o experiență care te lasă fără cuvinte. Pe lângă spectacolul vizual, m-a surprins plăcut latura interactivă a locului, nu este doar despre privit, ci despre înțelesul ecosistemelor. Iar pinguinii Gentoo... sunt adorabili! Au o energie atât de jucăușă încât te binedispun instantaneu.

Dacă nu ești condiționat de programul grupului, după vizită poți ieși direct pe faleză, în complexul Aqua Florya, pentru o cafea turcească cu vedere la Marea Marmara, sau poți explora mall-ul adiacent, unde brandurile celebre te așteaptă cu tentații greu de refuzat, dar prețuri pe măsură.

Schimbând decorul, ne-am îndreptat spre zona modernă a zgârie-norilor pentru o vizită la Turnul Sapphire. Turnul a reprezentat, până la începutul anului 2017, cel mai înalt punct al Istanbulului, dominând orizontul cu cei 261 de metri ai săi. De atunci, ierarhia înălțimilor s-a schimbat, Sapphire fiind depășit succesiv de Metropol Tower (280 m) în 2017, de Skyland (284 m) în 2019 și, în final, de impunătorul Turn Çamlıca, de pe partea asiatică, în 2020, cu o înălțime totală de 369 de metri. Chiar și din postura de a patra cea mai înaltă structură a metropolei, vizita de săptămâna trecută fost o experiență care nu poate fi uitată ușor... De acolo, am putut admira o spectaculoasă priveliște de 360 de grade asupra întregului oraș, experiența fiind completată perfect de cinematograful 4D, unde am pornit într-un zbor virtual cu elicopterul, decolând chiar de pe Sapphire către cele mai emblematice obiective turistice din Istanbul.

Lunea în Istanbul vine cu o mică provocare pentru turiști: multe obiective își închid porțile. Așa am pățit și noi cu Palatul Dolmabahçe, dar nu ne-am lăsat descurajați. Am trecut de controlul riguros al bagajelor (un ritual omniprezent în Turcia) și am explorat exteriorul, în timp ce Paulina ne-a „deschis” porțile palatului prin poveștile ei fascinante.

Se pare că Sultanul Abdülmecid I a dorit lux cu orice preț. Prețul palatului a fost de-a dreptul colosal: echivalentul a 1,5 miliarde de dolari de astăzi sau 35 de tone de aur! A fost un pariu arhitectural care a pus o presiune imensă pe economia imperiului, fiind unul dintre motivele care au grăbit declinul financiar otoman. Practic, au construit o bijuterie, dar au riscat falimentul statului.

Un detaliu care m-a amuzat a fost povestea candelabrului gigant de 4,5 tone din Sala Ceremoniilor. Multă vreme s-a crezut că a fost un dar de la Regina Victoria, dar arhivele recente au scos la iveală adevărul: sultanul l-a plătit până la ultimul bănuț! Se pare că povestea cu „cadoul” a fost doar o strategie de PR a vremii. Indiferent de cine a scos banii din buzunar, rămâne cel mai mare candelabru de cristal Boemia din lume.

Chiar și numele palatului, Dolmabahçe, spune o poveste interesantă. În turcă, dolma înseamnă „umplut” , iar bahçe înseamnă „grădină” . Locul unde stă acum palatul era inițial un golf al Bosforului, care a fost umplut treptat cu pământ și piatră în secolul al XVII-lea. Așadar, când te plimbi pe acolo, pășești pe un pământ „creat” de om.

Dincolo de toată opulența de aur și cristal, Dolmabahçe are și o latură tristă.  Este locul unde Mustafa Kemal Atatürk, părintele Turciei moderne, și-a petrecut ultimele clipe. În camera unde s-a stins, pe 10 noiembrie 1938, ceasul a rămas oprit la ora 09:05. Este un moment de liniște în care înțelegi cât de mult înseamnă acest om pentru poporul turc.

Cu mintea plină de istorie și cifre amețitoare, ne-am întors la hotel să ne pregătim pentru ceea ce avea să fie, poate, punctul culminant al excursiei: cina festivă pe Bosfor.

Dacă vrei să simți cu adevărat vibrația Istanbulului, o cină pe Bosfor este obligatorie. Este un melanj perfect între gastronomie, istorie și spectacol, totul desfășurându-se chiar pe „granița” dintre Europa și Asia.

Aventura a început în jurul orei 20:00, când un microbuz ne-a preluat de la hotel și ne-a dus la nava Tosun Pasa. Întreaga experiență a costat 55 de euro de persoană, preț care a inclus transportul, cina și un program artistic complet. La capitolul meniu, am avut de ales între vită, pui sau somon. Eu am mers pe prima variantă, dar trebuie să fiu sincer: n-am fost prea inspirat! Somonul vecinilor de masă arăta mult mai bine. Noroc cu cele două baclavale de la desert, care au fost absolut delicioase și au salvat onoarea serii. Cât despre băuturi, am avut incluse două porții de alcool și „răcoritoare fără număr” – eu rămânând fidel răcoritoarelor.

Programul artistic a fost sarea și piperul serii. Am urmărit dansuri tradiționale din diverse regiuni ale Turciei și, bineînțeles, celebrul belly dance. Protagonista a fost o dansatoare blondă superbă (care, între noi fie vorba, nu prea părea să aibă trăsături locale), care a reușit imediat să ridice lumea la dans.

Surpriza serii a venit însă de la DJ. Știa el bine că românii au muzică bună și chef de distracție, așa că a strecurat în playlist hituri de la noi. Efectul? S-a dansat cu atâta entuziasm pe ritmuri românești încât nici nu ne-am dat seama când am ajuns înapoi la cheu!

Deși vântul și ploaia au încercat să ne țină captivi în interior, n-am putut rezista tentației de a urca pe puntea superioară. Voiam neapărat să surprind clădirile emblematice sub hainele lor de gală, luminate de mii de beculețe. Din cauza vremii, n-am ajuns până la al doilea pod, dar primul pod suspendat, scăldat în alb și roșu, a fost vedeta serii. Toată lumea a vrut o fotografie cu el, chiar și cu părul ciufulit de vânt!

Ne-am întors la hotel târziu, în jurul orei 01:30, obosiți dar cu zâmbetul pe buze. A doua zi dimineață, grupul s-a împărțit: unii au ales să viziteze celebra fabrică și Muzeul de Ciocolată ’Pelit’ (aflat la vreo 30 km de oraș), în timp ce alții s-au îndreptat spre liniștea de la Mănăstirea ’Izvorul Tămăduirii’, un loc cu o istorie profundă ce se împletește cu cea a Sfintei Sofia.

Noi am decis să rămânem în „mușuroiul” plin de viață al centrului. Am început din Piața Taksim și am coborât la pas pe faimoasa arteră Istiklal până la Turnul Galata, lăsându-ne furați de energia locului.

Am traversat Podul Galata și am ajuns la Bazarul Egiptean (sau al Mirodeniilor). Construit în secolul al XVII-lea din taxele colectate din Egipt, acest loc este un asalt senzorial: arome de șofran, sumac și ceaiuri exotice te întâmpină la fiecare pas. De acolo, am urmat străduțele pietonale ticsite de marfă până la Marele Bazar. Se spune că acesta a fost „primul mall al planetei” , ridicat imediat după căderea Constantinopolului. Este, în esență, un mic oraș comercial cu peste 60 de străzi și aproape 5.000 de magazine. Organizarea este impecabilă: există zone dedicate exclusiv aurului, pielăriei sau covoarelor orientale.

Turcii au un instinct incredibil; te simt imediat că ești român și te invită la un ceai din partea casei. Dar nu uitați: aici, negocierea este „biblia” comerțului. Când ți se spune un preț, contraoferta ta ar trebui să fie cam la jumătate. De acolo începe adevăratul spectacol al târguitului!

Istanbulul este locul unde un zgârie-nori din sticlă se oglindește în apele de lângă o moschee veche de jumătate de mileniu. Este orașul unde chemarea la rugăciune se împletește cu ritmurile moderne. Vei găsi aici opulență otomană, dar și farmecul brut al străzilor cu tarabe unde rufele puse la uscat deasupra cafenelelor cochete creează un tablou pitoresc.

Nu poți pleca de aici fără să saluți „stăpânii” neoficiali ai orașului: pisicile. Sunt peste tot, răsfățate de întreaga comunitate, și oferă metropolei o blândețe aparte. La fel de prezent este și paharul de ceai în formă de lalea.

Am plecat din Istanbul cu o promisiune făcută mie însumi. Voi reveni aici alături de jumătatea mea, pentru a descoperi împreună farmecul inegalabil al acestui oraș legendar. Ne vom lăsa purtați de culorile și parfumul festivalului lalelelor, transformând fiecare plimbare prin grădinile înflorite într-o amintire prețioasă în doi.

Abia acum am realizat că în ciuda excursiei scurte, articolul este destul de lung. Sper că nu v-ați pierdut răbdarea și mai sper să vizitați acest oraș dacă n-ați făcut-o până acum. Vacanțe frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 69 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI