Biblioteca & Pinacoteca Ambrosiană - un muzeu complex și complet

TIPĂREȘTE

Probabil că n-am fi vizitat Pinacoteca & Biblioteca Ambroziană dacă n-am fi „cumpărat” -o la pachet cu Domul din Milano (vezi impresii), pentru „doar” 36 de euro de căciulă. Altfel, se poate vizita și separat, desigur, costă 17 euro (20 dacă vrei să vezi și cripta vecinei biserici San Sepolcro).  

Ca localizare, nu se află departe de Dom, vreo 10 minute să fi făcut la pas, aplicația de orientare de pe telefon ajutându-ne să nu bâjbâim. Ambele, biblioteca și biserica, sunt una lângă alta în Piazza San Sepolcro, unde un mic panou ne oferă câteva informații succinte.  

Piața se suprapune peste vechiul Forum roman, cândva centrul vieții civice și administrative, plasat la intersecția principalelor drumuri, decumanus și cardia. Biserica datează din sec. 9, fiind reconstruită în stil romanesc la sf. sec. 12, imediat după prima cruciadă, după modelul Bisericii Sf. Mormânt din Ierusalim. A fost remodelată în 1605, la dorința cardinalului Federico Borromeo, căpătând 8 coloane de granit împodobite cu capiteluri corintice. Altfel, clădirea îmbrăcată în cărămidă roșie a rămas cam la fel până în zilele noastre. Recunosc că nu aveam să-i dăm prea multă atenție, deși am pozat-o compulsiv în timpul vizitei noastre; pur și simplu se încadrează frumos în peisaj.

Întors dintr-o vastă călătorie de (auto) cunoaștere, cardinalul Federico Borromeo a decis înființarea unei biblioteci publice în Milano, în acest scop trimițând emisari în toate colțurile lumii spre a achiziționa cărți și manuscrise. Astfel avea să se contureze o tot mai bogată colecție ce a fost numită după sfântul patron al orașului Milano. Desigur, era nevoie de un spațiu fizic care s-o adăpostească, lucru de care tot cardinalul avea să se îngrijească, astfel că la 8 decembrie 1609 se inaugurează Sala Federiciana, una dintre primele săli de lectură din lume destinate publicului larg. Curând au urmat o tiparniță și o mică școală, pe aceeași locație. Clădirea se tot extinde în timp, cererea de spațiu fiind tot mai mare; câțiva ani mai târziu, cardinalul Federico Borromeo pune bazele pinacotecii, donând întrega sa colecție de artă.  

Fațada clădirii nu spune mare lucru: formă rectangulară, clasică, 2 etaje, ziduri gălbui, intrarea sprijinită de coloane de piatră, pe jumătate acoperită de un afiș publicitar despre „cea mai mare colecție de schițe semnate Leonardo da Vinci” din lume. Am pătruns, am trecut de casa de bilete, un angajat ne-a scanat QR-urile de pe telefon și am avut liber la vizitat. Cu mențiunea că se începe cu etajul. Pe scări, prin colțuri, sunt răspândite câteva sculpturi: am reținut o delicată pieta și un... palmier de bronz, despre care aflăm că a fost cândva o fântână, în curtea bisericii San Sepolcro, recuperată și pusă spre păstrare de același cardinal Borromeo.

Sălile sunt înlănțuite și numerotate, iar lângă intrare fiecare deține o mică descriere a colecției pe care o expune; de exemplu, sălile 2 și 3 aparțin pictorilor italieni de sec. 15-16, iar sala 4 conține colecția cardinalului. Printre acestea, tablouri semnate de autori celebri: Ghirlandaio, Bramantino, Tizian, Caravaggio, Boticelli etc, multe pe teme religioase, conform modei vremii. În centrul încăperilor, pe mese-vitrină, sunt expuse cărți și documente vechi, iar prin colțuri putem admira câteva sculpturi.

O secțiune întreagă este dedicată operei lui Raffaello și îndeosebi schițelor celebrei lucrări „Școala de la Atena” . Se poate viziona un documentar, eu l-am prins întâi pe la jumătate, apoi am mai stat o dată să-l văd cap-coadă, căci mi s-a părut foarte interesant. Lucrarea este disecată pas cu pas, sunt descrise și interpretate personaje și simboluri.  

Am continuat vizita sală după sală, la un moment dat nu m-am mai ținut de circuitul firesc, am sărit de la sala 7 la 22, sau cam așa ceva 😊, dar n-a fost bai, pentru că am revenit și până la urmă le-am baleiat pe toate. Cred că m-a furat peisajul, minunându-mă nu doar în fața exponatelor, cât și a elementelor arhitectonice ale încăperilor: ferestre vitrate, podele acoperite cu minunate mozaicuri policrome din marmură, ancadramente frumos sculptate în calcar și marmură, medalioane, plafoane casetate, picturi murale etc. În fine, totul e minunat acolo, fiecare pas înseamnă noi bucurii pentru ochi și pentru suflet!

Pe lângă tablouri și sculpturi, se pot admira și alte lucruri frumoase și/sau interesante: ceramică pictată, sticlărie, statuete de bronz sau din metale prețioase, obiecte exotice, aparținând culturilor orientale, africane sau sud-americane. Deosebită este aripa dreaptă a ultimului nivel, cu ale sale ferestre uriașe, ce oferă vederi splendide spre curtea interioară, plină de vegetație și spre biserica San Sepolcro. Acolo sunt expuse picturi italiene de dată mai recentă; câteva m-au impresionat în mod deosebit, precum „Sărutul” sau „Copii mergând la școală” .

Se poate ieși pe terasele dinspre curtea interioară, sprijinite de coloane subțiri cu capiteluri, ce închid între ele frumoase arcade decorate cu plante verzi. De-a lungul acestor coridoare sunt expuse sobre busturi de personalități și alte sculpturi mai moderniste.

Oricare ar fi ordinea în care îl parcurgi 😊, circuitul de vizitare se termină cu zona dedicată bibliotecii, precedată de o încăpere în care sunt expuse lucrări ale lui Leonardo da Vinci, printre care o superbă reproducere a „Cinei de Taină” . Ultima este o sală luminată cu zgârcenie, tapetată de sus până jos cu rafturi tixite cu cărți. Vedeta o reprezintă Codex Atlanticus, un atlas uriaș conservat într-o frumoasă casetă metalică – cea mai mare colecție de schițe și adnotări semnate de același Leonardo, câteva dintre acestea fiind reproduse, expuse și interpretate separat, în vitrine luminoase. De fapt, colecția a fost realizată cu multă migală, de-a lungul a 40 de ani (1478-1518) de către sculptorul (!) italian Pompeo Leoni; după restaurare, au rezultat 1119 pagini adunate în 12 volume. „Atlanticus” n-are nicio legătură cu oceanul Atlantic, precum te-ai aștepta, ci cu cuvântul „atlas” , Leoni lipind manuscrisele lui Da Vinci pe foi de hârtie, format folosit pentru atlasele geografice. În prezent, există o digitalizare completă a codexului, acesta putând fi „citit” online.

Într-un colț al încăperii se poate admira și un ceas astronomic cu zodiac, un dispozitiv complicat dăruit instituției de Dolce&Gabbana.

Ieșirea se face prin magazinul de suveniruri, așa cum îi șade bine unui muzeu ce se respectă. Și, așa cum îi șade bine unui muzeu-bibliotecă, magazinul oferă mai mult cărți și pliante decât alte articole mai... frivole.  

---

VIZUALIZĂRI: 117 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI