Polovragi, tărâm de legendă

TIPĂREȘTE

Vara trecută, în prima zi a lunii lui Gustar, am plecat de la casa noastră din Lădeşti- Vâlcea spre Transalpina, cea mai înaltă şosea a României. O plimbare la munte într-o zi senină şi călduroasă, în care voiam doar să ne bucurăm de frumuseţea sălbatică a Parângului. De la poarta casei noastre până la Novaci sunt circa 60 km. de drum bun şi liber ce trece prin sate mici şi liniştite, dealurile subcarpatice oferind călătorului o adevărată desfătare sufletească.

După Novaci, odată cu intrarea pe Transalpina, drumul devine de-a dreptul spectaculos! Într-o zi lucrătoare, în plină vară, era foarte puţină lume pe Transalpina. Mai mulţi străini decât români, ne-au depăşit o mulţime de motociclişti polonezi cu care ne-am revăzut la cel mai apropiat punct de belvedere. Culmile şi văile Parângului conturează peisaje de o frumuseţe care se lasă greu prinsă în fotografii. Trebuie să fii acolo, în bătaia vântului, sub cerul albastru, deasupra văilor adânci. Să respiri, să priveşti cu încântare în jurul tău, să te minunezi de delicateţea şi puterea florilor crescute pe pajiştinile alpine...

Pe cât de fermecător este peisajul montan, pe atât de urâtă e Rânca! Staţiune? Nuuu... O adunătură de case de vacanţă, vile şi hoteluri, construite una-n cârca alteia, multe chiar pe marginea şoselei, fără spaţiu verde în jurul lor. În miezul verii, Rânca părea părăsită. N-am văzut niciun turist, doar câţiva lucrători ridicau o căsoaie. Iarna, amatorii de sporturi de iarnă sunt atraşi de pârtiile de ski, şi de zăpada bogată de la Rânca. Dar vara, ce-ar putea face un turist într-o tentativă de staţiune pustie, fără restaurante deschise, fără niciun chioşc de la care să-şi cumpere apă sau fructe?!

De la Rânca am făcut cale întoarsă spre Novaci, un orăşel curat şi cochet, cu multe magazine, cofetării, brutării. Ne-am plimbat puţin, am cumpărat legume din mica piaţă, pâine şi cornuri calde de la brutăria din centrul localităţii. Pentru că nu voiam să ne întoarcem acasa aşa de devreme, ne-am hotărât să mergem la Polovragi (la doar 15 km. distanţă de Novaci), să revedem vechea mănăstire de maici, şi să mâncăm la o pensiune din apropiere

Alcătuită din satele Polovragi şi Racoviţa, comuna Polovragi are o populaţie de aproximativ 2700 de locuitori, şi se află pe la mijlocul distanţei dintre Râmnicu Vâlcea şi Târgu Jiu. Se spune că numele localităţii provine de la o plantă medicinală (polvragă sau povragă) astăzi dispărută, folosită de vracii din zonă pentru tămăduirea bolilor. După unele păreri, această plantă străveche este denumită în zilele noastre tătăneasă. La fel de bine, numele Polovragi ar putea fi de origine geto-dacică, şi ar cuprinde o criptogramă nedescifrată încă.

Localităţile Polovragi şi Baia de Fier sunt atestate documentar în anul 1480, dar descoperirile arheologice dovedesc faptul că această zonă este locuită din cele mai vechi timpuri. Pe teritoriul comunei Polovragi a fost descoperită o aşezare dacică cu două nivele, ce datează din sec. II-I Î. Hr. Sus, în munţi, la nivelul crucii lui Ursache, se afla cetatea de refugiu; jos, în apropiere de ieşirea Olteţului din chei, se afla satul dacic. Au fost găsite locuinţe şi obiecte de uz casnic care atestă această străveche vatră de locuire dacică.

Am străbătut comuna Polovragi, şi ne-am oprit la poarta mănăstirii de maici cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Pare că Dumnezeu a aşezat cu mâna sa vechea mănăstire, la poalele Pietrei Polovragilor, alături de Cheile Olteţului, într-un loc de o frumuseţe tulburătoare. Te întrebi dacă mănăstirea este acolo de la începutul Lumii, vecină cu peştera care i-a fost casă zeului dacilor, Zamolxe.

De-a lungul timpului, am venit de mai multe ori la mănăstirea Polovragi, ultima oară în urmă cu vreo 10 ani. După ce am trecut de poarta din lemn, sculptată cu măiestrie, am observat că brazii seculari care mărgineau aleea pietruită ce duce spre turnul clopotniţă au dispărut, fiind înlocuiţi cu brăduți tineri. Probabil că bătrânii brazi deveniseră periculoşi, dar eu chiar le-am simţit lipsa, păreau de-o seamă cu mănăstirea...

Trecând pe sub turnul clopotniţă construit în vremea Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu, pătrundem într-o altă lume. Dincolo de zidurile groase de piatră, timpul pare a sta în loc. Chiliile albe cu pridvor împodobit cu flori înconjoară vechea biserică, admirabil restaurată.

Mănăstirea Polovragi este atestată documentar în anul 1505, fiind pomeniţi ca ctitori Radu Comisul şi Pătru Spătaru, fiii boierului Danciu Zamona. După aproape un secol şi jumătate, biserica este rezidită pe vechile temelii de Danciu Pârâianu, sfetnicul domnitorului Matei Basarab. Se păstrează până astăzi, în pridvorul bisericii, mormântul jupânesei Stanca (sora boierului Danciu Pârâianu) care şi-a donat întreaga avere mănăstirii Polovragi în anul 1650. Boierul Pârâianu închină mănăstirea Sfântului Mormânt de la Ierusalim dar domnitorul Matei Basarab limitează donaţia anuală la 50 de taleri, şi nu acceptă egumen grec la conducerea mănăstirii Polovragi.

La propunerea arhimandritului Ioan de la Hurezi, Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu răscumpără mănăstirea Polovragi, plătind trei pungi de galbeni de aur. Mănăstirile din zona Olteniei au beneficiat de grija şi susţinerea financiară a Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu: au fost zidite biserici noi, cele vechi au fost restaurate şi pictate. La Polovragi, vechea biserică ruinată este reparată, se adaugă pridvorul brâncovenesc deschis, susţinut de opt coloane de piatră, se refac chiliile, se adaugă turnul clopotniţă, fântâna cu foişor şi zidurile de apărare.

Biserica mănăstirii Polovragi este pictată în stil brâncovenesc de primii zugravi formaţi la şcoala de pictură bisericească de la Hurezi, condusă de grecul Constantinos. Grecul Andrei, împreună cu românii Simion, Istrate şi Hranit sunt cei patru zugravi care semnează pictura mănăstirii Polovragi în anul 1713. În pridvor se păstrază o pictură unicat în ţara noastră, care înfăţişează mănăstirile româneşti închinate Sf. Munte Athos.

Foarte frumoasă este catapeteasma bisericii mănăstirii Polovragi, sculptată în lemn de tei aurit, cu bogate ornamentaţii florale, considerată capodoperă a artei brâncoveneşti. Între anii 2006-2012, pictura şi iconostasul din vremea Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu au fost restaurate (de iconostas s-au ocupat restauratori de la Muzeul Naţional de Artă al României).

La nord de biserica mănăstirii Polovragi, dincolo de zidul gros din piatră, într-o curte mare, se află micul cimitir şi biserica bolniţă cu hramul Sf. Nicolae, construită de egumenul Lavrentie în anul 1736. A fost destinată rugăciunilor şi înmormântării călugărilor bătrâni sau bolnavi. Bisericuţa este renovată, pictura zugravilor Ioan şi Gheorghe a fost restaurată, împreună cu iconostasul de zid.

În aceeaşi curte cu biserica bolniţă se află altarul de vară al mănăstirii. Am admirat noua casă de oaspeţi pentru pelerini, mare şi frumoasă, cu etaj şi pridvor de lemn.

Am dormit şi noi la mănăstirea Polovragi... în secolul trecut! Eram tineri, veniserăm la Polovragi la Bâlciul de Sf. Ilie, şi ne prinsese noaptea. Pe vremea aceea nu era nicio pensiune la Polovragi, ne-au găzduit măicuţele, ne-au pus bătrâna Dacie la adăpost, ne-au dat să mâncăm gogoşi calde. Pe atunci nu aveau casă de oaspeţi modernă, dar ne-au primit cu braţele deschise, cum au ştiut mai bine. Am dormit într-o chilie proaspăt văruită, într-un pat bun cu aşternuturi albe care miroseau a săpun de casă cu pelin. Doamne, ce puţin îi trebuie omului să fie fericit când e tânăr, dar cât de repede uită, irosindu-şi viaţa cu tot felul de ambiţii deşarte...

Înainte de plecare am trecut pe la pangarul mănăstirii, o clădire nouă, construită în afara zidurilor de piatră ce înconjoară biserica. Foarte bine aprovizionat, cu de toate, de la icoane, cărţi şi obiecte bisericeşti, până la miere, dulceţuri, zacuscă, siropuri, ceaiuri, creme şi săpunuri din ingrediente naturale. Am cumpărat ceaiuri, săpun şi miere polifloră de la stupii îngrijiţi de măicuţe.

Mănăstirea Polovragi are o gospodărie mare cu livadă, fâneţe şi animale. Pe lângă frumuseţea peisajului, liniştea deplină, simplitatea şi nobleţea lăcaşului, ne-a impresionat hărnicia măicuţelor, priceperea cu care se ocupă de mănăstire şi de gospodărie.

În apropierea mănăstirii, într-o poiană largă, ne-au atras atenţia sculpturile în lemn inspirate din simbolurile dacilor, realizate cu dalta sau cu drujba. La începutul lunii iulie, comuna Polovragi este gazda Taberei de Sculptură ’Simboluri Dacice în Arta Lemnului din România’. Tot în iulie, în aceeaşi poiană se strâng bucătarii din zonă şi gătesc la Festivalul ’Bucătăria Tradiţională Românească’, vedeta festivalului fiind tocanul de oaie, preparat la ceaun după o reţetă locală moştenită de la străbunici.

Urmând drumul forestier ce începe de la mănăstire, ajungem la peştera Polovragi, aflată în Cheile Olteţului, la o altitudine de 670m. Cheile Olteţului care separă Munţii Parâng şi Munţii Căpăţănii, împreună cu peştera Polovragi, au fost declarate rezervaţie naturală. În milioane de ani, râul a săpat în stâncă un canion spectaculos, de o frumuseţe sălbatică, despre care se spune că ar fi printre cele mai înguste din Europa. Cheile pot fi străbătute la pas, bucurându-te de peisajul montan, şi de aerul curat şi rece, atât de căutat în zilele caniculare de vară.

Olteţul izvorăşte din munte, mai sus de peşteră, şi adună pâraiele reci ce se scurg de pe stâncile abrubte, transformându-se într-un râu zgomotos ce porneşte la vale, croindu-şi drum printre dealurile subcarpatice. Aproape de Bălceşti (Vâlcea), Olteţul îşi uneşte apele cu sora sa, Cerna, care izvorăşte din apropiere, mai sus de Vaideeni. Îşi încheie călătoria în Olt, aproape de oraşul Balş.

Peştera Polovragi, cunoscută şi ca Peştera lui Zamolxe, este un târâm misterios al legendelor străvechi. Se spune că peştera l-ar fi adăpostit pe zeul Zamolxe, liderul spiritual al geto-dacilor. În peşteră poate fi văzută o piatră şlefuită de vreme, numită Tronul lui Zamolxe. Despre picăturile de apă care se preling pe pereţii de stâncă se spune că sunt lacrimile lui Zamolxe care nu încetează să plângă înfrângerea neamului său de către romani.

Deşi peştera Polovragi măsoară circa 10 km. lungime, galeria vizitabilă are doar 800 metri. Primul sector al peşterii a fost de-a lungul timpului, încă de pe vremea dacilor, refugiu pentru săteni, vraci şi călugări.

Ultimul articol despre peştera Polovragi a fost scris în urmă cu doi ani de Mihai-@msdn, şi se referă la vizita din iulie 2023. Precizează că Doina-@doinafil a avut unele numulţumiri referitoare la felul în care este administrată peştera, consemnate în registrul de impresii. Mihai scrie: ’Nu am idee dacă a avut un efect’. Ei bine, în curând peştera Polovragi va intra într-un amplu proces de modernizare, finanţat din fonduri europene.

De-a lungul anilor, am vizitat de mai multe ori peştera Polovragi. Anul trecut am renunţat dintr-un motiv bine intemeiat: eram morţi de foame! Dar vom reveni cu siguranţă, după ce se vor încheia lucrările de amenajare care promit să transforme peştera lui Zamolxe într-un obiectiv turistic ce îmbină istoria şi legendele dacice cu facilităţile moderne.

La Polovragi s-au deschis multe pensiuni care oferă condiţii foarte bune de cazare. Cele mai apropiate de mănăstire şi de peşteră sunt pensiunile Castania şi Cheile Olteţului. Amândouă au restaurante, deschise pentru toţi călătorii.

Pur şi simplu la întâmplare, am ales restaurantul pensiunii Cheile Olteţului. Nu voi scrie separat pentru că nu mai ştiu exact ce-am mâncat şi cât ne-a costat. Pot spune doar că restaurantul este curat, amenajat în stil rustic, cu mult lemn de brad, şi are o terasă mare, cu o minunată vedere spre munte. Brazii uriaşi n-au fost sacrificaţi, podeaua terasei a fost decupată în jurul lor.

Din păcate, mâncarea de la pensiunea Cheile Olteţului nu a fost pe gustul nostru, parcă lipsea ceva! Ciorbele cam zeamă lungă, păstrăvul mic şi ars, cartofii prea uleioşi, micii bunicei. Nici clienţi nu prea erau, cu toate că ne aflam în plină vară. Totuşi, mâncarea a fost proaspătă, am mâncat tot, şi n-am avut nicio problemă de sănătate.

Nu-mi pare rău c-am poposit la Cheile Olteţului. Cu această ocazie am descoperit delicioasele sucuri naturale Din Eden, produse la Polovragi din plante medicinale şi fructe de pădure presate la rece. Pe terasa de la Cheile Olteţului, la umbră de cetină de brad, am băut cea mai bună limonada de zmeură! Două limonade reci, în care se simţea zmeura dulce-acrişoară... una după alta, le-am băut! Şi sucul de cătină cu miere a fost bun, dar nu mai bun decât zmeura mea. După câteva zile, am regăsit băuturile răcoritoare Din Eden la restaurantul Taverna Stejarul din Măciuca, Vâlcea. La Tavernă, mâncarea a fost excelentă dar sucurile erau combinate cu multă apă. Concluzia: nu le poţi avea pe toate, nici măcar la cârciumă!

Plimbarea noastră pe plaiuri gorjene, la Rânca, Novaci şi Polovragi se apropie de final. Înainte să ne despărţim, vreau să vă povestesc puţin despre Nedeia de Sf. Ilie de la Polovragi, cunoscută şi ca Bâlciul de Sf. Ilie. Are loc în fiecare vară la mijlocul lunii iulie (se încheie pe 20 iulie, de Sf. Ilie), şi este una dintre cele mai vechi şi mai mari sărbători pastorale din România. În secolul al XVII-lea, se ţinea pe Vf. Nedeia din Munţii Căpăţănii (2111 m. altitudine). La începutul secolului XX, târgul a coborât la Polovragi, şi a continuat să fie locul de întâlnire, negoţ şi petrecere pentru ciobanii ’de dincoace’ şi ’de dincolo’ de Carpaţi. La Bâlciul de Sf. Ilie se legau prietenii şi se puneau la cale nunţile tinerilor.

În timp, unele tradiţii s-au pierdut, dar Bâlciul de Sf. Ilie de la Polovragi continuă să fie un moment aşteptat de comunităţile de ciobani ungureni, şi apreciat de turiştii din toată ţara. Pe lângă imensul târg tradiţional cu de toate, în fiecare vară au loc spectacole folclorice şi parada portului popular.

Cu această ocazie putem observa că muzica, dansurile, portul popular şi tradiţiile din zona Novaci-Baia de Fier-Polovragi-Vaideeni-Voineasa sunt moştenite de la păstorii ardeleni veniţi de dincolo de munţi, din Mărginimea Sibiului şi din Alba. Ciobanii de astăzi sunt urmaşii ardelenilor care s-au refugiat cu turmele de oi la sud de Carpaţi pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, alungaţi de stâpânirea austro-ungară care le impunea taxe mari, le lua feciorii la oaste, şi îi forţa să renunţe la religia ortodoxă.

Declarată staţiune turistică de interes local, comuna Polovragi din judeţul Gorj participă la competiţia ’Destinaţia Anului 2026’, fiind nominalizată la categoria ’Sate de poveste’. Peştera Polovragi de pe teritoriul său este nominalizată la categoria ’Comori naturale’. Nu ştiu dacă va câştiga, nici nu este important pentru mine. Eu sper că v-am convins să vedeţi (sau să revedeţi) această zonă minunată a României în care istoria, spiritualitatea, tradiţiile, frumuseţea naturii se îmbină atât de armonios!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 83 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI