BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cu zece zile înainte de plecare, am achiziționat acest sejur în Hurghada, la Seagull Beach Resort. Era a cincea mea vacanță în Egipt. Am profitat de zborul charter din Sibiu, care s-a făcut cu HiSky, în perioada 24.09. - 1.10.2026. Decolarea, din Sibiu, doar cu 20 de minute întârziere, la 16:20, aterizarea, conform orarului, la 19:30; decolarea din Hurghada, la 12:20 (aceeași întârziere de 20 de minute) și aterizarea în Sibiu la 15:30. Am început cu dreptul, pentru că citisem despre întârzieri mari cu această companie aeriană, dar a decurs totul normal.
Alegerea hotelului
Aici este partea cea mai grea. Voiam un hotel în centru, cu plajă bună, review-uri bune. De mult m-am gândit la Seagull, dar am zis că fiind de 4*, nu o să îndeplineacă dorințele mele. Intrând pe YouTube, am vizionat filmulețe ale turiștilor și ceea ce am văzut mi-a plăcut. În plus, nici nu mai aveam multe variante de ales cu zece zile înainte de plecare.
După ce am fost preluați de agenția colaboratoare din Hurghada, așteptarea în micobuz fiind de 1:30 ore, am ajuns în 20 de minute la hotel, fiind la aproximativ 9 km de aeroport.
Seagull Beach Resort se află situat pe Sheraton Street, în inima orașului, așa cum am vrut. Are două corpuri de clădiri, dar care comunică prin grădină, iar pe stradă, sunt exact 3 minute de la un corp la altul: Seagull vechi și Seagull nou. Fiind în centru, pe artera principală a orașului, are magazine în jur, deci potrivit pentru amatorii de shopping. Nici Hurghada Marina nu este departe, putând ajunge acolo într-o plimbare per pedes.
Prima impresie a fost pozitivă. Un lobby somptuos care arăta a 5*, cu fotolii și canapele elegante și comode, un design modern îmbinat cu elemente tradiționale. Mi-a plăcut! Mi-a plăcut acvariul mare, în perete, tot o noutate pentru mine, că nu am mai găsit la alte hoteluri. Repede ni s-a alocat camera, dar era în corpul nou al hotelului. Bagajele ne-au fost duse acolo, la ora aceea, aproape 22, mi s-a părut lung drumul de la un corp la altul. Dar nu aceasta a fost problema. Am plătit pentru o cameră standard cu vedere la grădină. Am primit o cameră cu vedere la un fel de șantier, unde vedeam moloz și gunoaie. De la recepție, ni s-a spus că a doua zi ne va da o altă cameră, și așa s-a și întâmplat, am primit o cameră în corpul vechi, cu vedere parțială la parcul acvatic cu tobogane. Nu a fost chiar idealul, dar a fost mult mai bine. Am remarcat încă o dată amabilitatea personalului, așa cum ne-au obișnuit gazdele egiptene, de fiecare dată.
Camera
Camera, 327, de la etajul al III-lea, a fost una standard, de care am fost mulțumită. Am cerut paturi twin și așa am primit. Unii turiști au scris că în corpul vechi sunt camere cu un mobilier care ar trebui înlocuit, dar, comparând cele două camere, nu am găsit diferențe mari la dotări. Paturile au fost comode, lenjeria era schimbată zilnic, la fel și prosoapele din baie, indiferent unde le lăsam. Am avut și surprize drăguțe cu elefant, cățel, scorpion, puișor, inimoară și petale de trandafiri. Dotările camerei, ca în majoritatea hotelurilor din Hurghada: televizor, birou cu oglindă, loc de pus bagajul, un mini frigider, noptiere la fiecare pat, aer condiționat. În hol, dulapul de haine și seiful. Curățenie s-a făcut zilnic.
Baia
Suficientă ca mărime. Cabină cu duș, semidespărțită de restul încăperii printr-u paravan de sticlă. Chiuveta, încastrată într-un blat, cred că din marmură, că așa părea. Curat și aici!
În concluzie, nu am ce să reproșez camerei, poate doar faptul că am primit gel de duș doar în prima zi (dar n-am mai cerut, că aveam la n0i). Șamponul și săpunul lichid erau în recipiente fixate pe perete, unul la duș, șamponul, celălalt lângă chiuvetă. N-a lipsit nici oglinda de machiaj.
Balconul, nu prea generos, dar suficient pentru o măsuță și două fotolii din plastic. Nu l-am prea folosit.
Gastronomie
Ei bine, aici apar diferențele față de un hotel de 5*! De ce? Mâncarea n-a fost variată, aveai puține opțiuni de unde să alegi. Prăjiturile nu au fost pe gustul meu, poate pe al altora, da. Erau foarte colorate și nu mi-au plăcut. Fructe erau destul de multe, dar și aici varietatea lăsa de dorit. Micul dejun și cina se puteau lua în restaurantele „Cleopatra” , aflat în corpul vechi, și” Nefertiti” , din corpul nou, dar prânzul, doar la” Cleopatra” . Fiecare restaurant are și terasă. Sunt și restaurante a la carte, dar nu le-am încercat. Baruri sunt în lobby și la plajă, și la piscine. Un Sky Lounge, contra sumei de 20 dolari îți oferă ocazia unei priveliști de la înălțime. Nu am încercat!
Doritorii de scăldat în piscină, au la dispoziție trei piscine. Un aquaparc cu tobogane este pentru copii, dar și pentru adulți, dar n-am văzut niciun adult, doar copii mai mari, adolescenți.
Grădina
Trebuie să menționez frumoasa grădină atât în corpul vechi, cât și în cel nou. Am găsit-o deosebită, mai frumoasă decât cele din resorturile de 5*. Un pârâu mic, se strecoară printre florile și aranjamentele din grădină și un podeț care-l traversează te duce cu gândul la o grădină japoneză. Totul nu numai frumos, ci și îngrijit! „Poarta” de trecere dintre cele două corpuri, este un melc imens. Și încă o surpriză, ce nu am găsit la resorturlie de 5*, o mini grădină zoologică, cu păsări, în care cel care domină prin frumusețe este un păun alb.
Plaja și marea
Două plaje întinse, cu nisip fin, și intrarea lină în apa mării, fac din acest resort unul de 5*. Cea mai frumoasă plajă și cea mai frumoasă mare din câte am văzut în Hurghada! Am prins și temperaturi ale apei de 27-28 de grade, ceea ce adaugă o notă în plus. Resortul fiind central, nu există fenomenul flux-reflux.
Distracție și relaxare
Pentru doritorii de sporturi pe nisip, îi așteaptă un teren de fotbal. Alți turiști dornici de mișcare, sunt invitați la aqua gym. Chiar dacă nu ieși din resort, nu te poți plictisi! În lobby sunt mese de biliard, este muzică live și se dansează. La teatrul în aer liber, sunt spectacole. Nu pot spune cum au fost, că eu am preferat să mă plimb seara. Sala de fitness este o altă dotare a resortului. La centrul Spa se poate face masaj de diferite tipuri. Este și un centru de scufundări și alături de plajă un mic port turistic. Pe plajă își așteaptă clienții o cămilă. Stă cuminte pe nisipul care la orele amiezii este chiar fierbinte. Stăpânul o plimbă dacă are turiști doritori de o asemenea experiență.
Vacanța mea a fost în primul rând pentru relaxare, Am făcut o singură excursie, așa cum fac de fiecare dată când sunt în Hurghada, în eleganta stațiune El Gouna, aflată la 30 de minute de Hurghada. Recomand tuturor vizitarea acestei „Veneții” a Egiptului, despre care am scris mai demult un review.
Și ca să revin la titlu, Seagull este un resort de 5* prin amplasare, servicii și, mai ales, plajă și mare. Dar are 4*... Mulți spun că e pentru nepretențioși. Dar, în opinia mea, ce -ți poți dori de la Egipt mai mult decât o plajă și o mare frumoase! Și, fie vorba între noi, mă bucur că nu mi-a plăcut prea mult mâncarea și, mai ales, nu mi-au plăcut dulciurile!
Recomand Seagull, dar nu și gurmanzilor!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de Rodel in 13.10.26 17:00:10
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în EGIPT.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Rodel); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 27.21479170 N, 33.83973750 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
"Am plătit pentru o cameră standard cu vedere la grădină. Am primit o cameră cu vedere la un fel de șantier, unde vedeam moloz și gunoaie. De la recepție, ni s-a spus că a doua zi ne va da o altă cameră, și așa s-a și întâmplat"
Nu am inteles si nu voi intelege niciodata de ce trebuie sa pierdem prima zi si eventual si a doua pe motivul ca... "nu avem alte camere momentan dar maine v-o schimbam"... Bine, ratiunea o stiu dar totusi... 😄😉
Frumos si complet review-ul tau. Felicitari!
@Rodel:
Ai făcut o alegere bună şi, cel mai important, te-ai bucurat de o vacanţă frumoasă
Seagull ăsta are marele avantaj al poziţionării foarte centrale în Hurghada. Îl ştiu de pe vremea când exista doar corpul vechi. Prieteni ai mei au stat la Seagull în urmă cu muuulţi ani. Lor nu le-a plăcut nimic şi au cerut relocarea la un hotel de 5 stele, nici ăla strălucit, uitând că au plătit extrem de puţin pe acea vacanţă.
Plaja şi marea sunt OK, la fel şi raportul calitate /preţ. Contează şi ce-şi doreşte fiecare de la o vacanţă în Egipt.
”Repede ni s-a alocat camera, dar era în corpul nou al hotelului. Bagajele ne-au fost duse acolo, la ora aceea, aproape 22, mi s-a părut lung drumul de la un corp la altul. Dar nu aceasta a fost problema. Am plătit pentru o cameră standard cu vedere la grădină. Am primit o cameră cu vedere la un fel de șantier, unde vedeam moloz și gunoaie. De la recepție, ni s-a spus că a doua zi ne va da o altă cameră, și așa s-a și întâmplat; am primit o cameră în corpul vechi, cu vedere parțială la parcul acvatic cu tobogane. Nu a fost chiar idealul, dar a fost mult mai bine.
Acesta este dezavantajul ajungerii la hotel seara târziu, când nu mai ai de unde alege o cameră decentă şi trebuie să te mulţumeşti cu ce au refuzat alţii înaintea ta. Măcar pentru prima noapte. M-am confruntat şi eu cu situaţii de acest gen şi nu am renunţat să-mi cer drepturile plătite, chiar dacă asta a însemnat nervi şi timp pierdut. Alţii îşi desfac bagajele din prima seară şi renunţă să se mai mute, mai mult din comoditate. Pe asta mizează şi ei.
la fel am patit si eu in Hurghada cand am ajuns la hotel la 12 fara un sfert noaptea. dupa ce ca pierdusem jumatate de zi aiurea si 2 ore pana am plecat cu microbuzul din aeroport, am mai pierdut si jumatate din ziua a doua mutandu-ne cu bagajele dintr-un corp in altul
@nicole33:
Mulțumesc pentru lectură, ecou și vot! In cei 5 ani de Hurghada, o singură dată, acum 2 ani, având cazare la Hilton Plaza, nu a trebuit să schimb camera. Dar nu am fost niciodată refuzată și nici nu am dat bacșiș.
@artemisa24:
Nici eu nu înțeleg sau poate doar a doua zi se elibera altă cameră. Nu a fost nevoie să dau bacșiș.
@Rodel: nici eu nu sunt adepta bacsisului si nici nu am luat in calcul sa dau vreodata pentru a obtine camera pe care am rezervat-o 🤗
am scris odata ca un cuplu care avea rezervata camera identica cu a noastra si trebuiau sa fie cazati langa noi (am vazut numarul camerei pe cartela) au dat bacsis in ideea unei camere mai bune... au primit o camera mica pe colt... probabil ca receptionerul nu a fost multumit de suma!
@artemisa24:
”am scris odata ca un cuplu care avea rezervata camera identica cu a noastra si trebuiau sa fie cazati langa noi (am vazut numarul camerei pe cartela) au dat bacsis in ideea unei camere mai bune... au primit o camera mica pe colt... probabil ca receptionerul nu a fost multumit de suma!
În ţări sărace precum Egiptul este posibil să obţii mai mult şpăguind recepţionerul, dar nu ai nicio garanţie.
Eu cred că atenţia din paşaport te pune într-o postură vulnerabilă şi, exact ca în exemplul dat de tine, cunosc şi eu asemenea cazuri, poţi primi ceva mai prost decât ai plătit, recepţionerul fiind convins că vei reveni, cotizând încă o dată, pentru a primi, într-un final, exact camera rezervată din ţară. Deci, taxă pe prostie. Dovedit! .
În multe hoteluri camerele sunt alocate anterior sosirii, ceea ce face "atenţia" din paşaport şi mai stupidă şi mai inutilă.
Eu nu înţeleg cum de oamenii nu sunt curioşi să vadă mai întâi ce au primit şi abia ulterior, dacă există nemulţumiri, să solicite schimbarea camerei.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2025 Un hotel foarte ingrijit — scris în 23.08.25 de Roxanaflavia din IAşI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 O stea in minus conteaza.... — scris în 05.11.22 de Iulia_euxin din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Dec.2019 4 din 4 — scris în 13.01.20 de rolandgabriel din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Oct.2012 O saptamana frumoasa in Egipt — scris în 24.03.14 de cristi_robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2012 Doriti noaptea liniste si aer curat? Nu optati Seagull! — scris în 14.01.12 de raducioran din BUCURESTI - nu recomandă
- Jun.2010 Un hotel cu o locatie excelenta — scris în 29.11.10 de edygilet74 din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- Apr.2010 Un hotel frumos, merita — scris în 05.12.11 de mariuscfar din HUEDIN - RECOMANDĂ


Rog așteptați...























