3 experiențe gastronomice de neuitat în Milano

TIPĂREȘTE

Am stat destul de puțin în Milano, de aceea nici experiența noastră culinară n-a fost prea bogată. Un bistro, o cafenea și o pizzerie. Totuși, o voi expune aici; cafeneaua, cel puțin, chiar merită o vizită, o să vedeți de ce!

sei. it (Seitaly Bistro) – Corso Italia 6, deschis zilnic 7:30-23, linktr.ee/Seitaly.bistro, nota 4,0/817 pe Google

Ne-a fost la îndemână pentru prima cină, doar ce-am ieșit din construcția ce adăpostește Missori Studios, am străbătut piațeta omonimă, am traversat și iată-l, luminos și ademenitor, la parter, pe colțul unei clădiri istorice. Ploaia măruntă, aproape înghețată, oricum nu ne-ar fi dat prea multe șanse să ne îndepărtăm, așa că ne-am bucurat să găsim la doi pași acest local primitor. 

Am fost întâmpinați cu căldură, la propriu și la figurat și am fost conduși la una dintre mesele libere. Nu era deloc aglomerat, lucru ce ne-a permis să admirăm în voie decorațiunile discrete și mobilierul modern. În capătul încăperii, pe un ecran LCD uriaș, rula un meci de fotbal, cu sonorul în surdină; nimeni nu părea să-i acorde vreo atenție. Per total, o atmosferă aerisită, plăcută.

Am primit meniuri (care sunt în același timp pad-uri pentru farfurii), oferta nu-i nici vastă, nici foarte sofisticată. Aveam chef de ceva fierbinte, așa că am ales o supă consistentă de pește și fructe de mare, numită în meniul lor guazzetto (20 euro), ceea ce nu-i foarte corect, căci am căutat apoi pe Google și am aflat că acest termen este atribuit mai degrabă unui „sos pe bază de roșii, folosit de obicei cu fructe de mare, dar și cu alte ingrediente, precum carne” ; el provine din zonele de sud ale Italiei. Mă rog, numele ca numele, măcar să fie ce trebuie, iar ospătarul ce mi-a dat toate detaliile m-a asigurat că nu voi regreta. Tati și-a luat calamarata napoletana (18 euro), primul termen fiind atribuit unui tip specific de paste, tubulare și scurte. De băut, câte un draft de bere locală (9 euro bucata!!). 

Într-adevăr, n-am regretat alegerile făcute, ba, din contră! La supă am primit vreo 3-4 felii de pâine prăjită unsă cu un sos foarte bun, iar consistența și temperatura au fost fix cum le-am visat. Bune și sățioase au fost și pastele lui Tati, asezonate din belșug cu roșii și bucățele de fructe de mare. 

Citind meniul, mă ispitise un desert de final și n-am putut să mă abțin: cheesecake cu maracuja (9 euro). Mi-a plăcut și forma de prezentare, cu sos de fructe și de vanilie, fructe proaspete și frișcă. Desigur că l-am șeruit cu Tati.

Nota de plată a totalizat 70 de euro, la consumația propriu-zisă adăugându-se, așa cum se practică în Italia, un coperto de 2,5 euro de persoană. Se poate achita cash sau cu cardul, noi am preferat ultima variantă.

Rabbit Hole Cafe – Via Giuseppe Mazzini 20, deschis zilnic 10-20, rabbitholecafe.com, 3,9/1910 pe Google

Se află și mai aproape de Missori Studios, dar în sens invers față de Seitaly. Citisem despre acest loc într-unul din comentariile de pe booking, cineva îl recomanda ca loc de mic dejun, deoarece Missori nu oferă acest serviciu. Și bine am făcut că l-am ținut minte, căci altfel l-aș fi ratat ușor, fiind ascuns într-un gang, de fapt într-o mică galerie comercială, printre tot felul de magazinașe. 

Ne-am prezentat chiar la ora deschiderii, am fost primii și multă vreme chiar singurii clienți. Asta a fost bine, căci am putut să scotocim peste tot, să ne minunăm și să pozăm în voie, locul fiind cu adevărat un spectacol din punct de vedere decorativ!

Tematica o reprezintă, precum probabil ați bănuit, o binecunoscută și îndrăgită poveste a copilăriei, Alice în Țara Minunilor. Iar oamenii chiar s-au întrecut în a reproduce atmosfera! Cărți de joc, flori și ciuperci supradimensionate, ceșcuțe de porțelan și ceainice fermecate, iepuri și pisici – toate armonios îmbinate pentru a te transporta în această fascinantă istorie! Mi-e greu să descriu fiecare detaliu în parte, voi atașa fotografii și sper să simțiți măcar un pic din bucuria și încântarea pe care le-am simțit noi acolo! Inclusiv personalul – câteva domnișoare foarte drăguțe – erau costumate în spiritul poveștii, cu fustițe colorate și pampoane. 

Dar să nu uităm scopul principal al vizitei: prima masă a zilei. Au meniu special în acest sens, adică pot să-ți prepare diverse chestii, precum sendvișuri, omlete și clătite. Sau te poți duce la vitrina cu prăjituri și patiserii și-ți poți alege ceva de acolo. Noi am optat pentru un mic dejun american (15 euro), o porție de millefoglie de pancakes (cu vinete, roșii și mozzarella; 12 euro), un cappuccino (3 euro) și un ceai negru cu aromă de pergamute (5 euro). 

Cât am așteptat comanda, am pornit a inspecta domeniul. Este o mică sală chiar în fața intrării, antecamera cum ar veni. Pe urmă sala principală, cea în care ne-am aciuat și noi. Și mai au o sală la demisol, acolo sunt și toaletele, decorate și ele în același spirit. Curând-curând a început să se adune lume; o gașcă de 7-8 fete de culoare, vorbitoare de limbă engleză (ceva sportive americane, mi-au lăsat impresia), iar în sala de jos deja se punea de un party de pici. (Până am plecat – cam o oră să zic că am adăstat – greu mai găseai o masă liberă. Iar după-amiază, când ne-am întors din plimbare, deja se stătea la coadă pentru a intra în „gaura iepurelui” !)

Am primit întâi băuturile; desigur, ceaiul într-un mic ceainic înflorat, asortat cu ceșcuțele delicate, din porțelan. Am primit și mâncarea și, precum procedăm de obicei, am împărțit-o între noi. Micul dejun american a însemnat un ou ochi, bacon și cârnați prăjiți, cartofi pai, pâine și ceva sos, iar chestia cealaltă – un turnuleț format din mai multe straturi de clătite americane și felii de vinete coapte, roșii și mozzarella. Plus ceva sos pesto între ele, plus un pic de salată verde. Foarte bune toate, un bun început de zi ce avea să ne țină până după-amiază târziu.

Nota a totalizat 38 euro (inclus coperto 1,5 euro de căciulă). Recomand cu recomandare – îndrăznesc să-l plagiez pe colegul @icata!

Pizzeria Di Gennaro – Via Santa Radegonda 14, deschis zilnic 12-23, ristorantedigennaro.com, 3,9/3041 pe Google

Se află foarte aproape de Luini, care-mi fusese recomandat de o amică. Luini nu e cârciumă, ci o chestie to go, de unde cumperi panzerotti, un fel de aluat umplut cu diverse, eventual totul prăjit în baie de ulei. Cică n-ai fost la Milano dacă n-ai vizitat Domul și n-ai mâncat panzerotti de la Luini! Din păcate, Luini e închis duminica (deci trebuie să-mi fac iar drum la Milano, n-am încotro!).

În fine, ne-am consolat cu Di Gennaro, atrași de un imens urs polar (fake, desigur) ce decora vitrina. De fapt, eram chitiți pe pizza, nici n-am mai stat să cercetăm, în Milano pizza n-are cum să fie decât ce trebuie. Înăuntru – cam kitchos, cam multe beculețe și zorzoane, dar locul era destul de plin, semn că se mănâncă bine. Iar noi, după atâtea muzee și „știință” , eram rupți de foame, mai ales că efectul „Rabbit Hole” cam trecuse, aflându-ne de-acum undeva între prânz și cină.

Meniul conține de toate, nu foarte multe variante din fiecare, dar destule: antipasti, primi, secondi etc, în dulcele stil italian. Noi, v-am zis; ne-am ținut pe poziție: pizza. Eu am ales o parmiggiana (cu mozzarella, vinete coapte și busuioc; 15,5 euro), iar Tati o emiliana (cu sos de roșii, prosciutto și parmezan; 16 euro). Absolut minunate amândouă, dar a mea și mai și! Am băut câte o halbă de bere (7,5 euro), iar la final, în loc de desert, câte un limoncello (5 euro). 

Total-general = 61,5 euro (inclus coperto 2,5 euro bucata). A fost fain, m-aș mai duce fără emoții. 

---

VIZUALIZĂRI: 109 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI