ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.09.2026
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Gura Humorului [SV]
ÎNSCRIS: 03.09.12
STATUS: CONSUL
LUNA
AUG-2026

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 6 MIN

La PONG Nybrogatan – multe bunătăți și o alegere inspirată

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Salutare, dragii mei!

După frumoasa croazieră de o oră pe apele Stockholmului, despre care v-am povestit în articolul anterior, ne mai rămăsese suficient timp pentru ultima parte a planului nostru din acea zi: să găsim ceva bun de mâncare! 😄

Am pornit pe jos și, după aproximativ zece minute, am ajuns pe Nybrogatan, o stradă foarte plăcută din centrul Stockholmului. Ne-am plimbat fără grabă, admirând clădirile elegante și numeroasele magazine, restaurante și terase care se înșirau de o parte și de alta a străzii. Era o atmosferă tare plăcută și, cum nu aveam nimic stabilit dinainte, ne uitam curioși în stânga și în dreapta, încercând să alegem unde să mâncăm.

La un moment dat, atenția ne-a fost atrasă de PONG Nybrogatan, un restaurant asiatic cu o terasă frumoasă și destul de animată.

DATE DE CONTACT

PONG Nybrogatan

Adresă: Nybrogatan 18,114 39 Stockholm, Suedia

Telefon: +46 8 769 07 13

E-mail: info@pongnybrogatan. se

Site: pongnybrogatan. se

Program:

Luni–Joi: 10:30–22:00

Vineri: 10:30–23:00

Sâmbătă: 11:00–23:00

Duminică: 12:00–22:00

Cum nouă ne place foarte mult bucătăria asiatică, n-a fost nevoie de prea multe deliberări. 😄

„Hai să intrăm să vedem despre ce este vorba!” ne-am spus.

Și am intrat...

Am ajuns chiar în momentul în care restaurantul se deschidea pentru programul de seară, așa că în interior era încă foarte liniște și am avut ocazia să-l vedem înainte de sosirea celorlalți clienți.

La intrare ne-a întâmpinat o doamnă de la recepție, care ne-a explicat că restaurantul oferă atât posibilitatea de a comanda à la carte, cu preparatele servite la masă, cât și varianta bufet.

Ulterior am aflat că, în timpul săptămânii, între orele 10:30 și 15:00, restaurantul servește prânzul, fiind disponibil atât un bufet asiatic, cât și preparate a la carte.

De la ora 17:00 începe programul de seară, când este pregătit marele bufet asiatic, în timp ce meniul à la carte este disponibil pe tot parcursul serii, preparatele fiind servite la masă. Restaurantul dispune și de un cocktail bar foarte frumos amenajat, cu o ofertă variată de băuturi.

Cum nu voiam să ne hotărâm înainte de a vedea ce ni se oferă, am întrebat dacă putem merge mai întâi să aruncăm o privire la bufet și la preparate, urmând să decidem apoi dacă rămânem sau nu. Bineînțeles că ni s-a permis. 😊

Interiorul mi-a plăcut de la prima vedere. Restaurantul era modern și elegant, destul de spațios, amenajat predominant în tonuri închise, cu accente de roșu și portocaliu și cu o iluminare ambientală foarte plăcută. Mesele erau dispuse în mai multe zone, unele având banchete confortabile, iar pereții cu oglinzi și diferitele corpuri de iluminat îi dădeau un aer modern și intim în același timp.

În apropierea intrării se afla și un bar foarte frumos amenajat, cu rafturi din sticlă pline cu sticle și pahare, iar ceva mai în interior am zărit și zona bufetului.

Ei bine, tocmai acolo urma să se decidă dacă rămânem sau plecăm... 😄

Când am ajuns în dreptul bufetului, orice urmă de îndoială a dispărut. În fața noastră se întindeau mai multe zone cu preparate, iar diversitatea era atât de mare și totul arăta atât de apetisant, încât ne-am hotărât pe loc să rămânem și să alegem câte un meniu bufet.

Oferta era foarte variată. O zonă întreagă era rezervată preparatelor calde asiatice: diferite feluri de carne și pui, unele cu legume, altele în sosuri aromate sau picante, preparate cu ciuperci, legume sotate, fasole verde, tăiței și numeroase alte combinații pe care nici n-aș putea să le enumăr pe toate. În altă parte se aflau preparate prăjite și coșulețele tradiționale din bambus cu dim sum.

Foarte bine reprezentată era și partea rece. Aveam la dispoziție numeroase salate și legume, edamame, alge, porumb, roșii, castraveți, broccoli și multe alte ingrediente pe care fiecare și le putea combina după preferință. Mi-au atras atenția și salatele asiatice gata pregătite, unele cu creveți și tăiței de sticlă.

Dar una dintre cele mai tentante zone era, fără îndoială, cea de sushi. Pe platouri erau aranjate frumos numeroase sortimente, cu somon, creveți, avocado și diferite combinații de rulouri, iar în spatele tejghelei se vedea chiar bucătarul care le pregătea și completa permanent platourile.

Și, ca și cum toate acestea nu ar fi fost suficiente, exista și un bufet de deserturi: prăjituri și fursecuri, bomboane și alte dulciuri, dar și fructe proaspete, printre care pepene roșu, pepene galben și ananas.

Ei bine, după ce am făcut această „inspecție” a bufetului 😄, hotărârea a fost luată fără prea multe discuții: rămânem! Ne-am întors la doamna de la intrare și am comandat două meniuri bufet, câte unul pentru fiecare.

După ziua lungă și obositoare, dar atât de frumoasă pe care o avuseserăm, bineînțeles că ni se făcuse o foame zdravănă. Așa că n-am stat prea mult pe gânduri și ne-am umplut farfuriile cu tot felul de bunătăți.

Am încercat câte puțin din cât mai multe: sushi și creveți, salate asiatice, tăiței, legume, pui și alte preparate din carne, parchetele de primăvară și diverse bunătăți în sosuri dulci sau picante. Cum era bufet, ne-am întors, bineînțeles, de mai multe ori. 😄

La final, deși eram deja sătui, nu puteam pleca fără să încercăm și deserturile. Am luat fructe proaspete, câteva prăjiturele și mai multe deserturi mici, printre care creme de ciocolată și o cremă fină cu sos de fructe.

Am mâncat pe îndelete, fără să ne mai grăbim nicăieri, până când am ajuns la concluzia că nu mai încăpea absolut nimic. 😄 După atâtea ore petrecute la pas prin Stockholm, masa aceasta bogată a fost exact ceea ce ne trebuia pentru a încheia ziua.

Atmosfera a fost la fel de grozavă ca și mâncarea. Ne-am simțit foarte bine în acel ambient plăcut și relaxant, iar mobilierul, în special banchetele pe care am stat, era foarte confortabil. După o zi întreagă petrecută mai mult pe picioare, a fost o adevărată plăcere să stăm aproape o oră la masă, să mâncăm în tihnă și să ne bucurăm de ultimele momente ale zilei petrecute în Stockholm.

La plecare am achitat 536 SEK pentru cele două meniuri bufet, adică 268 SEK de persoană, preț în care a fost inclusă și câte o sticlă de apă la masă. Am adăugat un bacșiș de 26,80 SEK (obligatoriu), astfel încât, conform bonului, suma totală plătită pentru amândoi a fost de 562,80 SEK.

Sătui și foarte mulțumiți de alegerea făcută, am părăsit restaurantul convinși că PONG Nybrogatan fusese o descoperire cu adevărat inspirată!

Și, cu toate că ne-am bucurat pe îndelete de masă, am avut suficient timp să ajungem fără grabă la locul stabilit pentru reîntâlnirea cu grupul. Ne-am urcat apoi în autocar și ne-am îndreptat spre hotel, încheind astfel o zi lungă, obositoare, dar extraordinar de frumoasă petrecută în Stockholm!

CONCLUZII

PONG Nybrogatan a fost pentru noi o descoperire întâmplătoare, dar foarte inspirată. Am intrat fără să știm nimic despre restaurant și am plecat încântați atât de varietatea și calitatea preparatelor, cât și de atmosfera plăcută, confortul și modul în care ne-am simțit aici.

Pentru cei cărora le place bucătăria asiatică și mai ales varianta de bufet, unde poți gusta câte puțin din foarte multe preparate, mi se pare o alegere foarte bună pentru o masă în centrul Stockholmului.

Vă doresc tuturor călătorii frumoase, experiențe minunate și... cât mai multe asemenea descoperiri gustoase! 😄

Citește și CONTINUAREA aici

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de elenaadina in 03.09.26 14:48:37
Validat / Publicat: 03.09.26 15:37:24
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa, Asia, Africa, America de Sud, Oceanul Indian

VIZUALIZĂRI: 204 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elenaadina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Ei da, eram foarte fericită cu burta plină
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20800 PMA (din 16 voturi)

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[03.09.26 15:37:12]
»

Mutat în rubrica "Unde mâncăm în Stockholm? , STOCKHOLM" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: Descoperă Stockholm și împrejurimile]

mprofeanuPHONE
[03.09.26 18:21:33]
»

@elenaadina: Să vă fie de bine! O alegere foarte bună pentru zona centrală a orașului Stockholm. Pentru doritori de mâncare asiatică este super bonus, un preț bun, circa 51 euro pentru două persoane și cu totul inclus.

Este destul de aproape de portul de îmbarcare al vapoarelor de cursă și pentru localnici, Nybrokajen. Știu că ați luat o plimbare, noi acum un an am mers cu vaporul numărul 80 până la Nacka Strand, bilet pentru seniori circa 2,4 euro de persoană valabil 75 minute. Am mers cu el circa o oră dus întors văzând frumoasele clădiri, inclusiv Vasamuseet despre care ai scris, clădirile de pe dealul de la Skansen, bine că am apucat să scriu și eu cu chiu cu vai despre el! 😘🤗

robertPHONE
[03.09.26 18:30:04]
»

Să vă fie de bine! Super tare acest restaurant asiatic! La fix a picat sub ochii mei acest articol!

Mâine dacă avem noroc vom călca si noi prima oară pe pământ suedez si un asa articol despre locuri de servit masa este binevenit!

Mulțumim frumos pentru recomandare!

elenaadinaPHONEAUTOR REVIEW
[04.09.26 10:15:47]
»

@robert:

Mulțumesc pentru vizită și ecou!

"Mâine dacă avem noroc vom călca si noi prima oară pe pământ suedez si un asa articol despre locuri de servit masa este binevenit! "

Mă bucur tare mult că articolul v-a picat la fix! 😊

Vă doresc să ajungeți cu bine în Suedia și să aveți parte de zile frumoase, vreme bună și cât mai multe experiențe plăcute.

Poate veți ajunge și la acest restaurant și atunci aștept cu drag impresiile voastre!

elenaadinaPHONEAUTOR REVIEW
[04.09.26 10:19:12]
»

@mprofeanu:

Mulțumesc frumos pentru apreciere! 😊

Și nouă ni s-a părut o alegere foarte bună, mai ales prin raportul calitate-preț și prin varietatea preparatelor asiatice.

Mă bucur că ați făcut și dumneavoastră o plimbare pe apă și ați admirat Stockholmul dintr-o altă perspectivă – este un oraș superb, care merită descoperit pe îndelete!

Mulțumesc pentru vizită și ecou! 🤗😘

webmaster
[04.09.26 14:09:35]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2026) sau anul trecut (2025) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

robertPHONE
[05.09.26 08:09:29]
»

@elenaadina: aseară am ajuns! Am mers direct acolo. Eram înfometați după 20 de kilometri mersi pe jos si am vrut sa mergem la sigur!

Acum vrei sa știi dacă ne-a plăcut! Ei bine am dat de un restaurant foarte elegant unde acest concept tip bufet a prins foarte bine. Am mâncat pe saturate si am mâncat foarte bine. Ne a dus 720sek cu tot cu băutură.

Mulțumesc frumos pentru recomandare! Am fost inspirat ca ti am urmat sfatul!

elenaadinaPHONEAUTOR REVIEW
[05.09.26 11:34:16]
»

@robert:

"Mulțumesc frumos pentru recomandare! Am fost inspirat ca ti am urmat sfatul!"

Ce veste bună! 😊

Mă bucur tare mult că v-a plăcut și că recomandarea mea v-a fost de folos, mai ales după 20 de kilometri de mers pe jos! Ați meritat din plin o masă pe săturate! 😅

Să aveți în continuare o vacanță frumoasă și cât mai multe experiențe reușite! 😊

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster13
[05.09.26 12:02:34]
»

Suedeza e tot una pentru mine, cu klingoniana din Star Trek, dar sper sa placa linia melodica!

P.S as vrea sa-l intrebati pe sotul dumneavoastra sa-mi spuna daca este adevarat zvonul despre suedeze, sunt frumoase? imi trebue un plus de motivatie sa ajung in Suedia! intrebarea este valabila si pentru @robert !

doinafil
[05.09.26 13:40:19]
»

Să vă fie de bine!

Mi-au atras atenția și salatele asiatice gata pregătite, unele cu creveți și tăiței de sticlă

Și mie îmi place mâncarea asiatică! , mai ales tăițeii „de sticlă” care - cred - că sunt cei făcuți din orez și sunt transparenți

Eu știam că prețurile în țările nordice sunt foarte mari, dar voi ați mâncat pe săturate preparate bune la un preț rezonabil, pentru cât de mult și variat ați pus în farfurie!

Mă bucur și pentru Robert că ți-a urmat recomandarea! 👍

Felicitări pentru alegere, pentru articol și poze! 🙌... și😍 🥰

elenaadinaPHONEAUTOR REVIEW
[05.09.26 14:19:49]
»

@webmaster13:

Nici nu mai este nevoie să-l întreb pe soțul meu! 😅

Eu, ca femeie, am văzut prin Suedia niște „exemplare” atât de frumoase, încât m-am oprit și eu pe loc să le admir! 😂

Așa că pot confirma personal că zvonul are un sâmbure zdravăn de adevăr. Dacă vă mai trebuia un plus de motivație pentru a ajunge în Suedia, cred că tocmai l-ați primit! 😁

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elenaadinaPHONEAUTOR REVIEW
[05.09.26 14:24:47]
»

@doinafil:

Și nouă ne place foarte mult mâncarea asiatică, de aceea ne-am și bucurat când am descoperit acest restaurant. 😊

Tăițeii de sticlă sunt aceia transparenți și există mai multe variante, unele preparate din orez, iar altele din amidon de fasole mung, cartofi, cartofi dulci sau tapioca.

Oricum ar fi preparați, sunt tare gustoși! 😋

Iar pentru Stockholm, unde prețurile sunt destul de mari, și nouă ni s-a părut că am mâncat foarte bine și pe săturate la un preț rezonabil. Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou! 🤗😘😘😘

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Floria
[07.09.26 22:00:37]
»

@webmaster13: Eu nu am fost în Suedia, dar fiul meu a fost de două ori, și de fiecare dată a stat câte o săptămână. Primul lucru pe care mi l-a spus a fost ca suedezele sunt frumoase! 😀

robert
[08.09.26 08:54:55]
»

@webmaster13: sunt frumoase! Reci, dar frumoase! Trebuie ceva efort să le încălzești!  

webmaster13
[08.09.26 10:32:05]
»

@robert: hmm, medicul mi-a zis sa fiu atent la efort

robert
[08.09.26 12:54:23]
»

@webmaster13: păi atunci trebe să le iei încet cu răbdare și tutun!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, Floria, mprofeanu, robert

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.052993059158325 sec
    ecranul dvs: 1 x 1