Catania, între legendă și străzi aglomerate (II) Piețele și alte locuri de pierzanie.A banilor, spui

TIPĂREȘTE

În toate orașele pe care le-am străbătut, mai ales în afara granițelor, am căutat cu încăpățânare piețele alimentare. Nu din curiozitate turistică, ci dintr-o nevoie aproape instinctivă de a înțelege locul. Piețele libere sunt spații necosmetizate, unde omul nu joacă un rol, ci este exact așa cum l-au format tradiția, clima, istoria și, desigur, portofelul. Acolo nu există vitrine perfecte, ci voci ridicate, gesturi largi, mirosuri amestecate și negocieri spuse pe nume. Este o trăire directă, imposibil de falsificat, un adevăr local care nu poate fi exportat sau replicat.

Catania se dezvăluie cel mai sincer în piețele sale. Sub umbra Etnei, viața pulsează printre tarabe cu pește argintiu, legume arse de soare și oameni care vorbesc cu mâinile la fel de mult ca prin cuvinte. Piețele nu sunt doar locuri de comerț, ci scene vii ale identității siciliene, unde prezentul și trecutul se întâlnesc zilnic.

Se spune că cel mai simplu lucru într-o călătorie este să ajungi la destinație. Adevărata provocare începe abia după aceea, când trebuie să umpli timpul cu sens, cu locuri și întâlniri care să justifice drumul făcut. Din acest punct de vedere, Catania pare, la prima vedere, un oraș care îți ridică semne de întrebare. Presa vorbește despre probleme reale: curățenie precară, un anumit nivel de criminalitate, eticheta de zonă săracă într-o Italie deja fragmentată.

Ajuns acolo, tentația este să judeci rapid, prin filtrele altora. Dar tocmai această grabă ar fi nedreaptă. Catania nu se lasă înțeleasă din titluri și statistici, ci din mersul pe străzile ei, din ritmul zilnic al oamenilor, din contrastul dintre aspru și viu. A o cunoaște prin propriile trăiri devine un act de onestitate. Până la urmă, nu e frumos ce se spune că e frumos, ci frumos este ceea ce reușește să te atingă pe tine.

Este adevărat că nimic nu mă îndreptățește ca, după doar cinci zile petrecute acolo, să-mi dau cu părerea despre felul în care oamenii din Catania își trăiesc sau își poartă durerea. Ar fi o pretenție exagerată și, probabil, nedreaptă. Și totuși, îmi permit să spun ce am simțit, atât cât mă duce mintea și experiența personală. Nu ca verdict, ci ca impresie sinceră, născută din contact direct, nu din clișee. Dacă cineva se va simți deranjat, îmi cer scuze, dar nu cu plecăciuni teatrale, ci simplu, dintr-o politețe firească, omenească.

Ai ajuns în Catania, ce faci mai departe? Altceva decât să bifezi câteva obiective istorico-muzeistice, frumoase și ele, dar previzibile. Viață adevărată, îți spui? Atunci răspunsul e simplu: comerț. Acolo unde oamenii se întâlnesc zilnic nu pentru a admira, ci pentru a trăi.

Vrei să înțelegi ce înseamnă socializarea prin schimb? Piețele și străzile comerciale ale Cataniei sunt o lecție deschisă. Comerțul devine o punte solidă între civilizații diferite, un limbaj comun care nu are nevoie de traducere. Fie că vrem să recunoaștem sau nu, el dictează atitudini, impune limite și modelează comportamente. În jurul tarabelor și al negoțului mărunt se construiesc relații, se negociază nu doar prețuri, ci și caractere. Așadar, hai să vedem ce oferă Catania atunci când își trăiește viața la vedere.

Piețele Cataniei spun povești diferite, dar toate vorbesc aceeași limbă a vieții trăite pe viu. „La Pescheria” este tradiția pură, un spectacol zilnic în care peștele încă mai strălucește de mare, iar vocile vânzătorilor se amestecă firesc cu mirosul de sare și lămâie. „A Fera ’o Luni” guvernează orașul cu o energie aparte, demonstrând cum o piață poate organiza ritmul urban mai bine decât orice plan administrativ. Iar Mercantino delle Pulci vine cu o filozofie simplă și profundă: ceea ce nu-ți mai trebuie ție poate deveni comoara mea.

Totul ține de perspectivă și de cât de deschis ești să te pierzi printre tarabe. Piețele sunt cu totul altceva decât retailerii; aici bucuria descoperirii nu poate fi separată de plăcerea negocierii. Nu din zgârcenie, ci din dorința de comunicare, din gustul schimbului autentic. Negocierea este un joc social, o formă de apropiere între oameni. Poate că, dacă am putea, am negocia cu toții, inclusiv cu Dumnezeu, chiar din clipa în care ne naștem. Nu putem, iar tocmai această limită dă farmec vieții și sens întâlnirilor noastre mărunte, dar pline de umanitate.

Piețele Cataniei.

„La Pescheria” . Un mod absolut autentic de a trăi Catania. Am avut norocul — rar și prețios — să fiu cazat chiar lângă piață. Și, spun eu, am mai avut un noroc: să-mi placă viața de zi cu zi, nu cea ambalată frumos pentru afișe cu „Veniți să vizitați” .

Dimineața, „La Pescheria” are ritualul ei. Pescarii sosesc devreme și își așază marfa pe paturi groase de gheață. Nimic nu e la întâmplare, totul curge după reguli vechi, respectate fără să fie scrise. Am ajuns acolo trei zile la rând, din pură plăcere, deși, sincer, nici nu prea ai de ales: locul te trage singur în el. Tradiția nu se negociază aici.

„La Pescheria” nu înseamnă doar pește. Pe laterale apar măcelării unde carnea de vită sau de cal — o tradiție locală — este expusă cu un fast aproape solemn. Urmează mielul, capra, pasărea, fiecare cu ritualul său. Apoi vin tarabele cu verdeață, legume, fructe și ierburi aromatice care miros a sud și a răbdare.

Cel mai bine e să intri în piață și să te oprești la chioșcul de espresso. Cafeaua e atât de tare încât o bei cu apă, nu din politețe, ci din necesitate. În fața ceștii, piața încă moțăie: puțini clienți, vânzători tăcuți, lumina încă e nesigură. Unii, după ce și-au aranjat gheața, vin și ei la cafea.

După vreo cincisprezece minute începe spectacolul. Strigăte, glume, degustări, certuri de formă între „concurenți” care, foarte posibil, sunt veri sau cumnați. Zgomot mult, supărare zero.

Eu m-am ridicat de la cafea și am mers la fructe de mare. Patru euro înseamnă două stridii proaspete, desfăcute sub ochii tăi. Un strop de lămâie, scoica peste cap și gata. Gust sărat, ușor picant, fără sare și fără piper. Trei dimineți la rând. Da, a devenit un viciu. Unul fericit.

Ceva mai târziu — o oră, o oră și jumătate — piața se transformă. Apar grătarele, iar Piazza Pardo devine brusc neîncăpătoare. Nici nu mai contează dacă ai ceva de cumpărat de acolo. Trebuie să vii. Măcar pentru satisfacția simplă că dușmanii tăi ar fi triști văzând că n-ai murit între timp.

Sub podul căii ferate își face apariția grătarul cu stigghiola, iar puțin mai în față „Pescheria da Giovanni” pornește și ea focul: pe grătare sfârâie pește, fructe de mare și alte viețuitoare care, până de curând, aveau planuri serioase de viitor. Din momentul acela, toate tarabele intră în agitație. Nu, mai corect spus, în fibrilație. Parcă de vânzarea fiecărei bucăți depinde soarta familiei, onoarea neamului și, eventual, echilibrul Mediteranei.

Totul devine zgomot, gest larg, strigăt și replică aruncată teatral. Este stilul de viață italian în forma lui pură: gălăgios, excesiv, dar incredibil de viu. Nimeni nu se supără cu adevărat, toți joacă un rol pe care îl știu pe dinafară și îl iubesc. Dacă n-ai văzut asta, dacă n-ai simțit mirosul de grătar amestecat cu vocile ridicate, sorry for you — n-ai fost în Italia.

„A Fera ’o Luni” , piața din Catania. Puțin mai sus de Piazza Stesicoro. Venind cu experiența piețelor din Palermo, mă așteptam la un spectacol total, un haos organizat, cu foc, fum și strigăte din toți plămânii. Ei bine… complet greșit! Catania nu este Palermo. Șoc cultural minor, dar dureros.

Da, și aici se strigă marfa, dar cu o anumită decență. Există ordine. Alimentele sunt separate, civilizat: intri la legume și fructe, exact asta găsești. Fără grătare lângă tarabe, fără pește sfârâind peste lăzi cu roșii, nici mațe de miel și nici știu io ce alimente.

Pe laterale sunt terase, unde intri, te așezi frumos, comanzi ce vrei (grappa, în cazul meu) și, eventual, ceva de mâncare. Nu se mănâncă din picioare. Confort. Prea mult confort. Eu, obișnuit cu viața pe fugă, mă simt ușor stingher, ca la o nuntă unde nu cunoști pe nimeni.

Dar stați liniștiți, piața are trepidația ei. Amplasată sub Santuario di Madonna dei Carmine, trăiește intens și pe repede-nainte. Aici nu se cumpără fără negociere. Și magia negocierii e simplă: după ce se termină, toți sunt fericiți. Nimeni nu crede că l-a păcălit pe celălalt. Toți cred că au câștigat.

Exemplu concret: am cumpărat brânză. Siciliană, cu certificate, povești și multe degustări. Voiam două sortimente. Am plecat cu cinci feluri de brânză și o rudă de salam picant sicilian. Total: 98 de euro. I-am dat 100, că mi-a plăcut omul.

Și aici, tragedia. Vânzătorul s-a supărat. I-a spus lui cumnată-meu, ăla de era cu vorbele în italiană la el, să mă învețe comerț. Eu nu înțelegeam nimic, mă lovise acceleratul cultural. Explicația? Trebuia să gust, să strâmb din nas, să comentez, să negociez, să joc teatru. Nu să vorbesc în engleză, să cumpăr pe muțește și să dau bacșiș.

Shame on me ! Am insultat o piață întreagă și un mod de-a face comerț ! Doar că, știți și voi : drumul spre Iad e pavat cu bune intenții !

Mercantino delle Pulci

Mercantino delle Pulci este târgul duminical care se întinde pe lângă Villa Pacini și, fără nicio jenă, intră și în interiorul ei. Așa cum am mai spus, este genul de piață în care bucuria ta începe exact acolo unde altcineva vrea să scape de ceva. Să fim bine înțeleși: mie îmi plac târgurile de vechituri! Din multe motive. Poate și dintr-unul ușor romantic — cred că orice lucru de pe lumea asta are o poveste de spus. Iar povestea cu care eu m-am obișnuit până la plictiseală poate fi un „wow” pentru altcineva.

Și aici se întâmplă același lucru. Nu vinzi neapărat pentru beneficiu, prețurile sunt, de cele mai multe ori, pur simbolice. Vinzi ca să arăți că exiști. Ca să demonstrezi că poți descrie un exponat, că te poți agita explicând de ce costă atât. La urma urmei, dacă e atât de valoros, de ce-l vinzi? Tocmai asta e frumusețea. Vânzarea nu e o contradicție, ci o confesiune.

Acesta este un mod de viață, un fel de a fi. Nu mai exiști cu adevărat, mai ales după ce ai murit, în momentul în care lumea nu mai vorbește despre tine. Ori a spune cuiva că acel ceas ușor demodat, care nu e nici foarte exact, l-ai primit de la nenea X, devine o prelungire a propriei tale amintiri. Nu râdeți. Ceasul, chiar dacă incorect calibrat va ticăi, pentru un timp nedeterminat! Toți ne dorim, într-un fel sau altul, nemurirea. Doar că, deocamdată, nu știm exact cum s-o accesăm.

Târgul de vechituri este o tradiție în sine, o formă de memorie colectivă care dă personalitate unei comunități. De aceea este atât de valoros, indiferent de valoarea reală a obiectelor puse pe tarabă.

Sicilia Outlet Village

Sicilia Outlet Village este, fără exagerare, poarta de intrare-n iad: un loc unde lăcomia, fudulia și alte păcate mărunte dansează în jurul reducerilor. Este Parndorful sicilian, templul tentațiilor comerciale. Am renunțat să mai vedem Taormina și alte orașe pitorești doar pentru că fetele trebuiau să ajungă la Agira, la 60 de kilometri de Catania, ca să prindă promoțiile zilei.

Eu, legat de cununii încă din 1990, dar după alți 5 ani anteriori de relații de cofetărie, am înțeles rapid cum bate vântul: niciun cuvânt de mârâit împotriva entuziasmului feminin nu-mi mai era permis! Asta dacă nu voiam să mănânc buzat sau doar dacă-mi era cald cu dinții-n gură ! Orice încercare de opoziție se lovea de zidul entuziasmului feminin. Săracul meu cumnat, soț cu acte-n regulă și tată al unei fete de 19 ani, a încercat să riposteze. Nu vă povestesc ce-a pățit — și acum mi-e milă de el.

Ca să complic lucrurile, fiul lui, aflând că acolo sunt reprezentanțe Nike, Adidas și alte temple ale pierzaniei, a vrut și el să participe.La cumpărături, spui . Rezultatul? O zi liniștită s-a transformat într-un maraton de cumpărături: reduceri, agitație, voci strigate și coșuri încărcate la maximum. Bine-nțeles că sacoșele a trebuit să le cărăm noi și asta pozând în fericiți. Mie mi-a ieșit, vă spuneam, anul ăsta fac 36 de ani oficiali cu Adriana și cu alți 5 de dinainte...Măcar am fost mulțumit că nu m-a luat cu ea să văd cum îi stă când se probează, vedeți, și în ăl mai mare necaz , dacă știi să fii optimist, găsești un motiv să zâmbești...

Sicilia Outlet Village nu e doar un loc de shopping; e un test de răbdare, o lecție despre dinamica familiei sub presiunea promoțiilor. E comic și absurd în același timp, iar tu, bărbat tăcut și ars la suflet de neînțelegerea bucuriei cârpelor de cumpărat, te prinzi că singura strategie e să zâmbești și să te rogi să vină ora închiderii. Și, recunoașteți, puțin amuzant chiar dacă sufletul tău urlă „ajutor!” .

Este un loc civilizat, nici n-ar putea fi altfel: marile firme de îmbrăcăminte, încălțăminte sau, mai știu eu ce tipuri de chiloți sofisticati, au sediul aici. Dar, ca bărbat, odată ce pășești în Sicilia Outlet Village, nu mai ai nicio scăpare. Diavolul te prinde în furcă și te pârpolește la foc deschis, în timp ce partea feminină a familiei tale se agită disperată, din magazin în magazin, ca niște vapoare fără busolă.

Încerci să te rogi ca timpul să se scurgă cât mai repede, chiar dacă-i viața ta în acel moment. Cauți colțuri întunecate în care să te ascunzi, dar nu există. Și totuși, simți o plăcere diabolică, un amuzament vinovat. Aștepți cu nerăbdare ora închiderii, nu pentru că ai vrea să cumperi, ci pentru a vedea cum vânzătorul le spune că e timpul să părăsească magazinul, exact când nu se hotărau ce pereche de pantofi să aleagă dintre cele 34 deja selectate.

Atunci izbucnești într-un râs vinovat, dar eliberator! Recunosc, i-am dat și bacșiș vânzătorului, prea m-am distrat urmărind scena. Iar el, cu un zâmbet complice, mi-a spus în italiană — limbă pe care o înțeleg, dar nu o pot scoate pe gură— că mă înțelege perfect și că și el este căsătorit. Deci, cumpărăturile disperate și în disperare, nu au cetățenie!

Sicilia Outlet Village nu e doar un loc de shopping; e un spectacol absurd, o comedie socială cu vânzători, femei și bărbați aruncați la foc deschis, toți jucând roluri perfecte. Ca bărbat, supraviețuiești doar cu simțul umorului. Iar când ieși, un pic ars la portofel, te gândești că a meritat fiecare secundă și mai iei și o poveste de spus ani de zile. Dar, drept este că, odată ajuns în Catania, vei accepta și s-ajungi acolo, măcar pentru faptul că nu vrei să mănânci doar conserve în restul căsniciei tale, doar pentru că n-ai înțeles ce-nseamnă reducerile la hanțe !

Deci, da : Catania se dezvăluie pas cu pas, în ritmul său, fără să o intrereseze de ceea ce îți dorești să descoperi. Nu te grăbi să judeci sau să compari; orașul nu se lasă prins într-o listă de obiective sau într-o hartă turistică. Fiecare stradă, fiecare piață, fiecare voce de vânzător are propria poveste, propriul ritm. Dacă-l prinzi, ești din filmul ăla, dacă nu, mai vino, poate înțelegi altădată !

Doar că, odată ajuns acolo, cel mai înțelept este să primești ceea ce ți se oferă. Lasă-te purtat de atmosfera autentică, de mirosurile amestecate de pește, fructe și condimente, de zarva piețelor și de oamenii care par să trăiască cu adevărat fiecare clipă. Abia mai târziu poți începe să strâmbi din nas, să fii selectiv, să alegi ce ți se potrivește. La început, bucură-te de ceea ce abia înțelegi, de magia subtilă a orașului care pulsează între vechi și nou, între tradiție și improvizație.

Catania nu se dezvăluie din prima și nici n-ar fi frumos ! Ca în viață, aia reală, luptă-te , un pic, s-ajungi la bucurii ! Trebuie să fii răbdător și deschis. Și, uneori, tocmai în momentele în care crezi că pierzi controlul, descoperi farmecul adevărat. Așadar, ia-ți răbdarea, lasă-te purtat și bucură-te de Catania așa cum vine la tine. Cum am spus mereu, nu vă luați după mine, e ca-n vestul sălbatic, în barurile unde un amărât cânta la pian pentru veselirea ălorlalți. Ca să fie apărat de pistolarii iuți la mânie, pe pian scria :” Nu trageți în pianist! Face și el ce poate !” Așa și io, scriu ce-am putut să pricep, dacă voi vreți mai mult, faceți cumva și expuneți-vă voi trăirile! Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 47 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI