Mdina, un oraș vechi, și nu prea (O săptămână prin Malta – Partea V-a)

TIPĂREȘTE

Nu îmi propusesem să mai scriu și despre Mdina. Asta nu m-a impresionat prea tare. Vândut ca obiectiv turistic sub titlul de „Orașul Vechi” , mie nu mi s-a părut chiar așa de vechi. Cetatea noastră din Sighișoara arată mult mai „istoric” .

Așteptam a doua mea croazieră pentru o altă serie de articole, dintr-o zonă ceva mai caldă. Din nefericire, dar, în mod sigur, spre norocul nostru, nu am mai avut parte de ea. Așa că, rămânând fără subiecte, revin la teme mai vechi.

Mdina, amplasat în centrul insulei, în vârful celui mai înalt deal din zonă, este, într-adevăr, un oraș cu vechime. Primele urme datează de cu vreo 4000 de ani Î:Hr., din timpul fenicienilor. În perioada dominației Imperiului Roman, guvernatorul acestuia își stabilește reședința aici, orașul devenind capitala provinciei.

Legenda spune că și Apostolul Pavel a trăit aici după ce a naufragiat undeva în vecinătate, și propovăduit creștinismul. De altfel, am remarcat faptul că întreaga insulă este plină de monumente, edificii, locuri ce îl omagiază pe acesta.

Mdina datorează arhitectura actuală perioadei arabe, de pe la 870 până când normanzii au cucerit Malta, în 1091. Ei au înconjurat cetatea cu fortificații defensive groase și un șanț larg. În 1429, sarazinii au încercat să cucerească cetatea, dar au fost respinși de către apărătorii săi.

În 1530 au ajuns pe insulă Cavalerii Ordinului Sfântului Ioan, iar Marele Maestru al acestora a mutat capitala la Birgu. Acest fapt i-a adus ostilitatea locuitorilor. În anii următori (1551 și 1556), orașul a rezistat mai multor atacuri ale otomanilor. În urma acestora a fost necesară refacerea fortificațiilor, cândva în secolul al XVII-lea.

Actuala tramă stradală are un aspect medieval, cu străzi relativ înguste și întortocheate. Totuși, de două ori a trebuit să mă dau într-o parte, să fac loc unor autoturisme. Totodată, deși clădirile au, se pare, peste 200 de ani, acestea arată ceva mai noi. Aceste aspecte mi-au diminuat satisfacția vizitei. Totuși. Voi recomanda vizitarea acestui loc, pentru că și mie mi-ar fi părut rău dacă nu aș fi făcut-o, dar părerea mea poate fi subiectivă.

Ziua a șaptea

Imediat după micul dejun luăm un autobuz din stația de peste drum de hotel, care ne duce până în orașul Rabat, aflat în imediata vecinătate a orașului medieval. Autobuzul, linie rapidă care are ca destinație finală aeroportul, este destul de aglomerat, așa că stăm în picioare cam 40 de minute.

Ajunși la destinație, este suficient să traversăm un mic spațiu verde (un panou ceva mai încolo ne spune că sunt Grădinile Howard), pentru a ajunge în dreptul unui zid de apărare impunător, ce seamănă perfect cu cel al Fortului St. Elmo din Valletta. Prima imagine este promițătoare. Zidul este dublat de un șanț extrem de lat, care îmi aduce aminte de Cetatea Cavalerilor Ioaniți din Rodos.

Pornim spre sud, pe o alee paralelă cu șanțul de apărare până ajungem la statuia lui Joseph Howard, cel care, la începutul secolului XX, a fost primul prim ministru al Maltei, și, după care, este numit și parcul din zonă. Aici, șanțul își schimbă direcția spre est și, după numai 100 m ajungem la poarta de intrare în Mdina. Si aceasta este spectaculoasă, demnă de un oraș medieval autentic.

Trecem podul peste șanțul de apărare și intrăm în incintă. Î spatele porții dăm de o piațetă dreptunghiulară, unde câteva trăsuri așteaptă clienți. Aveam să ne împiedicăm ceva mai târziu de câteva pe străzile înguste. Aveam stabilite câteva obiective de vizitat, dar acestea nu corespundeau cu preferințele celorlalți membri ai grupului, așa că hotărâm să ne despărțim, urmând să ne întâlnim după circa 2 ore în stația de autobuz pentru întoarcere.

Chiar în piațetă ne iese în față un prim potențial obiectiv. Este vorba despre Mănăstirea Sfântului Petru. Nu era pe lista noastră, dar un anunț de lângă ușă ne informează că „acum se poate vizita” . Intrarea mă miră. Este foarte departe de imaginea mea pentru intrarea într-o mănăstire. Este o ușă simplă, dreptunghiulară, într-un perete perfect drept, anost, al unei clădiri relativ mare, cu două etaje.

Intrăm. Pentru mine și Doina, plătim 9.00 euro. Aflăm că este o mănăstire de călugărițe benedictine. Un panou în numele Maicii Starețe ne urează bun venit și ne mulțumește pentru faptul că prin vizita noastră ajutăm la întreținerea mănăstirii.

Mănăstirea a fost fondată în 1455 de Papa Callixtus III. Situată pe amplasamentul unui fost spital medieval, clădirea actuală a fost reconstruită în jurul anului 1625.

O primă încăpere vizitabilă este la parter, restul la etaj. Este clar că nu toate spațiile sunt vizitabile, Dar cele pe care le putem vedea încearcă, prin diverse obiecte și mobilier, să ne creeze o impresie privind viața monahală, însă nu toate obiectele au explicații.

Nu voi detalia mai mult, las fotografiile să vă formeze o imagine, pentru că găsesc pe internet o informație de ultimă oră.

Ciudat! Dacă mă grăbeam să scriu articolul anul trecut, nu puteam să vă dau această veste. Totuși, nu am idee ce se va întâmpla cu partea de muzeu.

Părăsind mănăstirea, ne avântăm pe străduțele înguste ale orașului. Unele sunt înguste, altele foarte înguste. Regret că nu mi-am pregătit de acasă o hartă, un plan al localității. Căutasem Palatul Sfânta Sofia, pe care îl aveam pe listă, dar nu l-am identificat.

 Descoperim că străzile au nume, casele au numere, iar cei circa 300 de locuitori permanenți pun afișe prin care roagă turiștii să nu îi deranjeze. Menționez, încă odată, că majoritatea clădirilor, deși se zice că au peste 200 de ani și sunt realizate din piatră, au fațadele foarte îngrijite, foarte lustruite, încât par mult mai noi.

Într-un final, ajungem la o stradă cu o lățime relativ normală. Pare a fi strada principală a orașului și, în consecință, este plină de turiști. La intersecția acesteia cu o stradă laterală, găsim un al doilea obiectiv. Acesta se identifică, atât prin turla înaltă, cât și prin steagul care drapează intrarea ce ni-l înfățișează pe Hristos Învingătorul (în limba malteză). Altfel, așa înghesuită între clădirile din jur, nu ai zice că ai ajuns la Biserica Bunei Vestiri.

Aceasta, cunoscută și sub numele de Biserica Carmelită, „este o biserică priorală în stil baroc, a Prioratului Maicii Domnului de pe Muntele Carmel”

Întrucât termenul îmi era necunoscut, în urma documentării am aflat că:

Biserica a fost construită între 1660 și 1675 și, se pare că, a rezistat cutremurului din 1693, pentru că până în 1702 a preluat rolul catedralei ce fusese distrusă. Biserica este în funcțiune, existând afișat un program al slujbelor și evenimentelor.

În interior, sunt impresionat de bogăția de sculpturi, picturi, ornamente, care nu lasă liberă nici o porțiune a construcției. Din nefericire aici rămân fără baterie la telefon, și sunt obligat să apelez la fotografiile Doinei.

În exterior, chiar în colțul din stânga al bisericii, la intersecția celor două străzi este o frumoasă statuie a Maicii Domnului.

Admirator al lui Humphrey Bogart, descopăr peste drum o firmă: „Șoimul Maltez” . Îmi trece prin minte că ar putea fi un bar, și nu ar strica o bere. Apropiindu-mă, rămân dezamăgit. Nu este un bar, este un magazin de bijuterii.

Nu cu mult mai departe ajungem la un alt obiectiv al zilei, Palatul Falson. Acesta este una dintre cele mai vechi clădiri, încă în picioare, din Mdina, unele părți ale structurii datând din secolul al XIII-lea. Etajul a fost adăugat în secolul al XV-lea, Ultimul proprietar al casei, căpitanul O. F. Gollcher (1889-1962), era foarte interesat de istorie, arheologie și patrimoniul maltez. De asemenea, era un colecționar pasionat, iar cele peste 40 de colecții ale sale pot fi admirate aici. Palatul a fost restaurat și redeschis publicului în mai 2007.

Pentru a intra, plătim împreună 12 euro și primim câte o coală laminată A4 pe post de ghid. Apreciez informațiile oferite de acestea ca fiind de calitate, exacte și complete. Ele au fost favorizate de faptul că fiecare încăpere avea la intrare o plăcuță cu numărul și denumirea. Clădirea este realizată pe două nivele. La parter sunt 4 încăperi vizitabile (2 – 5) și 11 la etaj (7 – 17). La acestea se adaugă un spațiu expozițional pe casa scării (6 – camera blindată) și curtea interioară (1)

Curtea interioară este considerată un exemplu tipic de arhitectură tradițională malteză. Atrag atenția fântâna centrală și scara exterioară ce duce la etaj. Nu știu de ce, eu am avut impresia că privesc un decor de teatru, sau de film, cu subiect medieval.

Încăperile au, în principiu, două destinații. Sunt fie camere ce vor să ilustreze viața de zi cu zi la palat: refectoriul (sala de mese), bucătăria, biroul, sufrageria, biblioteca cu peste 4500 de volume, dormitorul și camera majordomului sau capela, fie spații de expunere a numeroaselor colecții ce au aparținut lui Gollcher: armurăria, colecția de tablouri și de gravuri, argintăria, covoarele sau artefactele arheologice. O încăpere ilustrează implicarea familiei Gollcher în afacerile cu transportul maritim. Am postat câte o fotografie, cea care mi s-a părut cea mai reprezentativă dintre cele avute la dispoziție, pentru fiecare încăpere, pentru a încerca să vă creez o impresie despre ce am vizitat.

La sfârșitul vizitei suntem îndrumați să urcăm și pe terasa clădirii, unde este o cafenea. Vizitatorii palatului au aici o oarecare reducere. Pe noi nu ne interesează cafeaua și ne mulțumim cu a admira priveliștea ce se oferă de aici. Cu această ocazie, identificăm și amplasamentul următorului nostru obiectiv.

În drum spre acesta, ajungem și la un grup de clădiri ce își arată vârsta. Mai mult, peretele uneia dintre acestea este puternic afumat. Dacă nu este vorba de un incendiu mai recent, ar putea fi urmele participării la un război.

În final, ajungem într-o piață foarte largă în comparație cu spațiile prin care am trecut până acum, în capătul căreia este Catedrala Metropolitană Sfântul Pavel. Ușa principală este închisă și suntem îndrumați spre latura din dreapta a catedralei, la casa de bilete. Un bilet costă 10 euro de persoană, dar, în acest preț putem vizita și Muzeul Catedralei.

Acesta a fost înființat în 1897 și a fost găzduit, inițial, în unele săli adiacente catedralei. În 1969, muzeul a fost transferat în fostul Seminar din Piața Arhiepiscopiei, din partea laterală dreapta catedralei. Seminarul a fost construit între 1733 și 1742 în stilul baroc.

Spațiul expozițional este la etaj, unde sunt mai multe încăperi de dimensiuni diferite. Pentru majoritatea, se trece din una în alta. Primele încăperi prezintă o multitudine de obiecte cu caracter religios, oarecum asemănătoare cu ceea ce am văzut în alte muzee similare, ultimul fiind la Catedrala din Gozo. Aflu, însă, că unele din acestea datează din secolul al XIV-lea, dar vârsta celorlalte acoperă perioada până la începutul secolului XX.

Urmează apoi o sală, una din cele mari, care mă surprinde. Este dedicată în totalitate familiei Țarului Nicolae al II-lea. Sunt fotografii de familie, sau individuale, obiecte cu monograma țarului sau plachete comemorative. La ieșire aveam să aflu că este o expoziție temporară.

Urmează apoi câteva încăperi cu tablouri. Cele mai multe au o temă religioasă. Nu întâlnesc nici un nume de pictor care să-mi fie cunoscut. Eu rămân impresionat de un poliptic (pictură executată pe mai multe panouri articulate, care cuprind, fiecare, o scenă dintr-o suită compozițională) al Sfântului Pavel. Ocupă toată lățimea uneia din sălile mari. Panoul informativ alăturat îmi spune că:

Cred, însă, că punctul forte al muzeului sunt cele 96 de gravuri ale lui Albrecht Dürer, pentru care este destinată o altă sală dintre cele mari. Acestea sunt datate din perioada 1471-1528. Înțeleg că cele mai renumite sunt cele din seria The Life of the Virgin, cu scene din viața acesteia și The Small Passion, o serie de imagini despre patimile și moartea Domnului. Acestora le este dedicat un amplu panou informativ.

Părăsind muzeul, ne îndreptăm spre Catedrală. Aceasta a fost fondată în secolul al XII-lea și, conform tradiției, se află pe locul unde guvernatorul roman Publius l-a întâlnit pe Sf. Pavel în urma naufragiului acestuia în vecinătatea insulei. Catedrala originală a fost grav avariată în urma cutremurului din 1693 din Sicilia, astfel încât a fost demolată și reconstruită în stilul baroc, între 1696 și 1705.

Catedrala are o formă de cruce latină, cu o navă centrală și două transepturi. În plafon, la intersecția acestora este o cupolă cu luminatoare. În pardoseală sunt mai multe morminte aparținând unor clerici sau unor nobili locali. Mie mi se pare mult mai puțin încărcată în sculpturi și picturi decât Biserica Bunei Vestiri, vizitată ceva mai devreme, deși multe artefacte din catedrala inițială, distrusă de cutremur, au fost salvate și au fost reutilizate pentru a decora noua catedrală.

Din nefericire, nu mai avem prea mult timp. Facem repede câteva fotografii și ne grăbim spre stația de autobuz, pentru a ne întâlni cu restul grupului. Totuși, ajungem prea târziu. Autobuzul nu a plecat încă, dar este foarte plin și șoferul nu ne mai acceptă.

Următorul autobuz este abia peste o oră. Suntem îndrumați către autobuzul din spate. Nu este o cursă rapidă, dar are, zice-se, „același traseu! . Este adevărat, dar numai cam 95%din el. Cu mai puțin de 1 km înainte de a ajunge la hotel, autobuzul virează la stânga, ne mai duce vreo 2 km și ne lasă la capăt de linie.

Oarecum în cunoștință de cauză cu topografia locului, ieșim la malul mării și urmăm țărmul până la hotel. Avem de mers circa 1.5 km. Dacă am fi traversat peninsula, am fi avut mult mai puțin de mers. Nu am avut, însă, curaj să mă aventurez pe străzi necunoscute.

Nu voi mai detalia și ultima zi a sejurului. Am scris câteva cuvinte în primul articol din serie. Dar, ca o concluzie, consider că Malta este un loc interesant, care merită vizitat. Pentru mine, însă, este de ajuns o singură vizită.

---

VIZUALIZĂRI: 83 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI