Circuitul de Aur al Paraguayului, tradiții, artă și spiritualitate

TIPĂREȘTE

Banc local

Când am aterizat în Paraguay era extrem de cald. Vreo 40 de grade Celsius la umbra. Așa că a doua zi dimineața, când ne-am trezit, chiar ne-am bucurat că plouă și se mai răcorește un pic. In acea zi aveam programată o excursie cu o agenție locală. Proprietara era o americancă, Tracy, și vorbisem în prealabil cu ea de câteva ori. Cea mai faină excursie din zonă este cea supra numită Circuit de Oro sau Golden Circuit! Problema este pe acele meleaguri că nu prea sunt turiști, nu prea sunt agenții turistice și din acest motiv paradoxal prețurile sunt foarte mari. Ne-am înscris pe site pentru un tur de grup pentru care am achitat 350 usd două persoane. Până la urmă turul de grup s-a transformat într-unul privat noi fiind unicii mușterii.

Dimineața la hotel la ora convenită după ce am luat micul dejun ne aștepta ghidul și șoferul pregătiți cu două umbrele. Până la urmă nu am avut prea multă nevoie de ele pentru că după aproximativ două ore ploaia torențială s-a oprit.

Călătoria noastră prin interiorul Paraguay a început dimineața devreme, când am părăsit agitația orașului și am pornit pe drumurile liniștite ale țării care traversează dealuri verzi și sate mici. Peisajul devine tot mai rural, iar culoarea roșiatică a pământului ne amintește că această regiune este faimoasă pentru lutul din care se nasc multe dintre obiectele tradiționale ale țării.

Prima oprire o facem în Areguá, un oraș mic și pitoresc situat aproape de Lake Ypacaraí. Când ajungem în centrul orașului, avem impresia că am intrat într-o galerie de artă în aer liber. Strada principală este cunoscută pentru magazinele și atelierele de ceramică. Pe rafturi vedem vase din lut, figurine de animale, ghivece colorate și sculpturi decorative. În unele ateliere îi vedem pe artizani lucrând chiar în fața noastră, modelând lutul cu gesturi sigure, învățate din copilărie.

Urcăm încet spre piața centrală, unde se află Iglesia de la Candelaria. Biserica domină piața prin simplitatea ei. Ne oprim câteva minute să privim clădirea și să simțim atmosfera calmă a orașului, în timp ce localnicii discută pe bănci la umbra copacilor. Biserica era închisă așa că nu am putut să o admirăm și pe interior.

Ne continuăm drumul spre Itá, un oraș cunoscut în toată țara pentru ceramica sa tradițională. Aici vizita devine mai personală, pentru că intrăm direct în atelierele artizanilor. În atelierul Ña Gregoria, observăm cum lutul este frământat și modelat manual. Vasele prind formă încet, iar fiecare obiect este diferit de celălalt.

Vizităm apoi casa familiei Benítez. În curte vedem zeci de obiecte din lut lăsate la uscat la soare. Membrii familiei lucrează împreună, fiecare având rolul său în proces. După uscare, piesele sunt arse în cuptoare simple din cărămidă. Focul transformă lutul fragil într-o ceramică solidă, pregătită să fie folosită sau vândută.

Când ajungem în Yaguarón, orașul pare liniștit, aproape adormit în căldura amiezii. Străzile sunt simple, casele joase, iar din depărtare se vede silueta unei biserici vechi care domină piața centrală. Ne apropiem încet de San Buenaventura Church, una dintre cele mai vechi și mai impresionante biserici coloniale din Paraguay.

La prima vedere, exteriorul nu pare spectaculos. Fațada este simplă, construită din ziduri groase de cărămidă, cu un acoperiș de țiglă roșiatică și un turn modest al clopotniței. Totul pare sobru și discret, ca multe biserici construite de misionarii franciscani în secolul al XVIII-lea. Dar tocmai această simplitate ne face curioși.

Când deschidem ușa și pășim în interior, avem impresia că intrăm într-o lume complet diferită. Interiorul este surprinzător de bogat decorat. Pereții, coloanele și altarul sunt acoperite cu sculpturi din lemn aurit. Lumina care intră prin ferestrele mici cade peste suprafețele aurite și face ca întregul spațiu să strălucească. Altarul principal este impresionant sculpturi delicate, îngeri, frunze și motive florale se împletesc într-o compoziție barocă foarte elaborată.

Aflăm că biserica a fost construită aproximativ între 1755 și 1772, iar multe dintre aceste sculpturi au fost realizate de artizani locali guaraní sub îndrumarea călugărilor franciscani. Lemnul era materialul principal al regiunii, iar meșterii locali au transformat acest material într-o adevărată operă de artă. În multe detalii se pot observa influențe indigene: formele frunzelor, figurile îngerilor și unele motive decorative sunt diferite de cele ale barocului european.

Ridicăm privirea spre tavan și observăm picturi vechi, realizate direct pe lemn. Culorile s-au estompat ușor cu timpul, dar scenele religioase sunt încă vizibile. În lateral se află amvonul sculptat, de unde preoții țineau predicile în perioada colonială.

În timp ce ne plimbăm prin biserică, descoperim un detaliu curios multe dintre sculpturi au fețe care nu seamănă cu cele europene. Unele par inspirate de trăsăturile populației indigene guaraní. Este unul dintre semnele felului în care cultura locală s-a amestecat cu tradiția religioasă adusă de misionari.

 Privirea ne este atrasă cu ajutorul ghidului, de o compoziție religioasă foarte clară. În centrul altarului apare Fiul, reprezentarea lui Isus. Figura lui este plasată într-un loc dominant, iar sculptura îl arată calm și solemn, așa cum apare adesea în arta barocă religioasă. Deasupra lui, într-o poziție mai înaltă, apare Tatăl, reprezentarea lui Dumnezeu, simbol al autorității divine și al protecției. Între ei sau în jurul lor apar îngeri și elemente decorative care creează o scenă spirituală complexă.

În apropiere observăm și figura mamei, reprezentarea Fecioarei Maria. Sculptura ei este mai delicată, cu trăsături blânde și gesturi liniștite. În tradiția catolică, Maria apare adesea aproape de Isus, simbolizând compasiunea și protecția maternă. Sculptorii locali au acordat multă atenție detaliilor feței și veșmintelor ei.

Dar ceea ce face biserica și mai interesantă este prezența unui alt personaj, ascuns printre elementele decorative și anume diavolul. În unele sculpturi, dacă privim atent, observăm figuri mici cu expresii diferite, uneori cu trăsături exagerate sau cu gesturi dramatice. Aceste reprezentări simbolizează răul sau ispita, elemente care apar frecvent în arta religioasă pentru a ilustra lupta dintre bine și rău.

Călugării franciscani care au construit biserica au folosit aceste imagini ca un fel de „poveste vizuală” . În secolul al XVIII-lea, mulți dintre credincioși nu știau să citească, iar sculpturile și picturile erau o modalitate de a transmite mesajele religioase. Astfel, în același spațiu apar Tatăl, Fiul, Mama și diavolul, fiecare reprezentând o parte din povestea creștină divinitatea, protecția maternă și lupta permanentă dintre bine și rău.

Pe măsură ce ne plimbăm prin biserică, înțelegem că fiecare detaliu sculptat nu este doar decor. Este o lecție, o poveste și o mărturie a modului în care arta și religia erau folosite pentru a transmite credința oamenilor care veneau aici acum mai bine de două secole.

Astfel, biserica nu este doar un monument religios. Este și o mărturie a întâlnirii dintre două lumi, cultura europeană a misionarilor franciscani și talentul artistic al comunităților indigene.

Când ieșim din biserică în lumina puternică a zilei, piața din Yaguarón pare din nou simplă și liniștită. Dar știm că în interiorul acelei clădiri modeste se ascunde una dintre cele mai frumoase opere de artă colonială din Paraguay.

În apropiere vedem și casa în care a locuit José Gaspar Rodríguez de Francia, conducătorul care a marcat profund istoria Paraguayului după independență. Am vizitat-o si pe aceasta și am avut parte de un ghid adolescent care ne-a prezentat-o. Din păcate vorbea foarte prost engleza așa că nu am înțeles mare lucru.

Continuăm călătoria spre Pirayú. Aici descoperim vechea gară, transformată astăzi în muzeu. Clădirea ne duce cu gândul la epoca trenurilor cu aburi. În interior vedem fotografii vechi, obiecte feroviare și mobilier original. Este un loc care păstrează memoria uneia dintre primele linii de cale ferată din America de Sud. Ca și în Africa și aici în America de Sud nu au fost în stare să întrețină măcar ceea ce au construit coloniștii.

În oraș întâlnim și artizani care creează celebra dantelă paraguayană Ñandutí lace. Privim cum firele sunt întinse pe un cadru circular, iar cu multă răbdare se formează modele delicate care seamănă cu o pânză de păianjen.

După vizită ne oprim la Eduvigiz Restaurante, unde ne relaxăm și gustăm preparate tradiționale locale. Foarte fain acest restaurant, foarte frumos decorat, iar chelnerii erau toți îmbrăcați în straie tradiționale. După ce ne-am pus burta la cale am continuat drumul către orașul Caacupe.

Când ajungem în Caacupé, observăm imediat că orașul are o atmosferă specială. Străzile sunt pline de magazine mici cu lumânări, statuete și obiecte religioase, iar în depărtare se vede cupola albastră a impresionantei Basilica of Our Lady of Miracles of Caacupé. Este cel mai important loc de pelerinaj din Paraguay și simbolul spiritual al țării.

Ne apropiem de piața largă din fața bazilicii, unde se adună de obicei pelerinii. Clădirea este modernă comparativ cu multe biserici coloniale din Paraguay, fiind finalizată în a doua jumătate a secolului XX, dar arhitectura ei este impresionantă. Fațada este deschisă și luminoasă, iar cele două turnuri încadrează cupola mare albastră care domină întregul oraș.

Intrăm în interior și atmosfera devine imediat liniștită. Spațiul este amplu, iar lumina naturală intră prin ferestrele mari. În partea centrală se află altarul unde este venerată Fecioara din Caacupé, considerată protectoarea Paraguayului. Statuia este mică, dar foarte importantă pentru credincioși. Tradiția spune că povestea ei începe în secolul al XVII-lea, când un sculptor indigen ar fi promis să creeze o statuie a Fecioarei dacă va fi salvat de urmăritori în pădure. După ce a scăpat, el a sculptat statuia din lemn, iar aceasta a devenit obiect de venerație.

După ce explorăm interiorul, urcăm spre una dintre cele mai interesante experiențe ale vizitei si anume accesul pe acoperișul bazilicii. Scările ne conduc treptat spre partea superioară a clădirii, iar pe măsură ce urcăm orașul începe să se vadă din ce în ce mai clar printre deschiderile ferestrelor.

Când începem să urcăm spre terasa superioară a Basilica of Our Lady of Miracles of Caacupé din Caacupé, observăm că scările nu sunt doar un simplu pasaj către acoperiș. Ele devin, treptat, un fel de drum simbolic. Pereții de pe ambele părți sunt acoperiți cu picturi mari care spun o poveste.

Pe măsură ce urcăm, observăm că fiecare scenă reprezintă momente importante din viața spirituală și din istoria credinței din Paraguay. Culorile sunt puternice albastru, roșu, auriu, iar personajele sunt pictate într-un stil expresiv, ușor de înțeles pentru oricine privește.

Unele picturi arată momente din viața Fecioarei Maria, prezentând scene de protecție, rugăciune și speranță. În alte scene vedem oameni simpli familii, pelerini, copii. care vin să se roage. Aceste imagini reflectă legătura puternică dintre Fecioara din Caacupé și credincioșii paraguayeni.

Mai sus pe scări apar scene cu pelerinajele anuale. Mulți oameni sunt reprezentați mergând pe jos, unii purtând lumânări sau statui mici, alții rugându-se. Aceste picturi reflectă realitatea: în fiecare an, mii de oameni merg kilometri întregi până la Caacupé pentru a-și exprima credința.

Pe măsură ce continuăm să urcăm, picturile par să ne însoțească, ca și cum fiecare treaptă ar reprezenta o etapă dintr-o călătorie spirituală. Când ajungem aproape de acoperiș și lumina devine mai puternică, ultimele scene sunt mai luminoase și mai optimiste, sugerând speranță și protecție divină.

Astfel, urcarea pe scările bazilicii nu este doar un drum către panorama orașului. Este și o poveste vizuală despre credință, tradiție și legătura profundă dintre oamenii din Paraguay și Fecioara din Caacupé

Când ajungem sus, panorama este impresionantă. De pe terasa din jurul cupolei albastre putem vedea întregul oraș Caacupé și dealurile verzi din jur. Piața din fața bazilicii pare mult mai mare văzută de sus, iar străzile se întind radial în toate direcțiile. În zilele de pelerinaj, mii de oameni umplu această piață, iar priveliștea de pe acoperiș devine și mai spectaculoasă.

Când ajungem în San Bernardino, atmosfera este diferită față de multe alte orașe din Paraguay. Orașul este situat pe malul Lake Ypacaraí și este cunoscut astăzi ca o stațiune de vacanță, dar istoria lui are o legătură foarte puternică cu imigrația germană.

Povestea orașului începe în 1881, când un grup de coloniști germani a decis să întemeieze aici o comunitate nouă. Ei căutau un loc unde să se stabilească și să dezvolte agricultura și comerțul. Noul oraș a fost numit San Bernardino, în onoarea președintelui paraguayan de atunci, Bernardino Caballero, care a sprijinit proiectul de colonizare.

Când ne plimbăm prin oraș observăm încă urmele acestei influențe germane. Unele case vechi au acoperișuri înclinate, balcoane din lemn și grădini largi, elemente tipice arhitecturii europene din acea perioadă. În trecut, comunitatea germană a adus cu ea nu doar stilul arhitectural, ci și obiceiuri, tradiții culinare și modul de organizare al orașului.

La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, San Bernardino a devenit rapid un loc popular pentru vacanțe. Clima mai răcoroasă și poziția lângă lac au făcut ca orașul să fie considerat o stațiune ideală pentru relaxare. Familii din capitala Asunción veneau aici pentru a petrece weekendurile sau sezonul cald.

Astăzi, când ne plimbăm pe promenada de pe malul lacului, vedem plaja și restaurantele moderne, dar istoria germană a orașului este încă prezentă. În unele restaurante se pot găsi influențe culinare europene, iar anumite clădiri vechi păstrează stilul arhitectural al primilor coloniști.

Privind lacul Ypacaraí la apus, este ușor de înțeles de ce acei coloniști germani au ales acest loc pentru a construi un oraș. Peisajul liniștit, apa lacului și dealurile din jur au transformat San Bernardino într-un loc unde tradițiile europene și cultura paraguayană s-au întâlnit și s-au împletit de-a lungul timpului.

Eu mai auzisem o poveste că mulți naziști s-au ascuns aici după al doilea război mondial. L-am întrebat pe ghid care nici nu mi-a confirmat, dar nici nu mi-a infirmat acest lucru. Apropo ghidul vorbea foarte bine engleza, o excepție pe acele meleaguri, dar avea și o cultură vastă știind o mulțime de lucruri despre țara noastră.

Mai aflasem aici un lucru că în această zonă datorită influenței germane o să găsim mulți oameni blonzi cu ochi albaștri. Pot să confirm că acest lucru nu mai este valabil și în zilele noastre.

San Bernandino este stațiunea lor estivală și mulți localnici vin aici în weekend să se relaxeze la lac, dacă nu au mare. Din nefericire apa este foarte poluată așa că nici vorba de îmbăiere.

Cam acesta a fost circuitul nostru de aur din acea zi în care am parcurs vreo 150 kilometri. Am mai avut parte de o urcare a unei platforme de beton, amplasată undeva cam ciudat pentru admirarea priveliștii. Am denumit-o scara către nicăieri.

Astfel, ziua noastră prin Paraguay ne dezvăluie o țară în care tradițiile artizanale, istoria colonială și spiritualitatea sunt încă vii, iar fiecare oraș adaugă o nouă poveste la călătoria noastră.

Aș vrea să dedic acest articol colegei mprofeanu care cu siguranță ar fi interesată de acest circuit.

---

VIZUALIZĂRI: 46 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI