ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.08.2026
DE Mika
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.08.09
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
AUG-2026

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 4 MIN

Peloponez la prima intalnire

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Pentru concediul din acest an aveam inițial planuri pentru tărâmuri mai îndepărtate. Până la urmă, însă, nu am reușit să cădem de acord asupra perioadei și a destinației, așa că am început să caut ceva mai apropiat, dar care să fie, în același timp, nou pentru amândoi.

Peloponezul se afla de ceva vreme pe lista mea, doar că încă nu-i venise rândul. Mi se părea departe, nu știam foarte bine ce am putea vedea și face acolo și nici dacă merita drumul. Îmi place Grecia, dar nu sunt chiar un fan înrăit. Pot trăi fără să o văd câțiva ani, deși, culmea, în ultimii trei am vizitat-o de fiecare dată.

În cele din urmă am hotărât: anul acesta mergem în Peloponez! Am ales luna august, deși știam că va fi foarte cald. Atunci aveam însă concediu și, în plus, îmi place această perioadă pentru că ziua este lungă și am timp să fac cât mai multe activități.

Odată perioada stabilită, am început să mă documentez. De mare folos mi-au fost impresiile de călătorie ale lui Carmen Ion, căreia îi mulțumesc. Nu am reușit să văd toate locurile pe unde a fost și despre care a povestit, dar mi-am făcut o idee și am început să schițez un program.

Plecarea a fost pe 30 iulie. Au urmat 16 zile în care am încercat să îmbinăm natura, istoria și momentele de relaxare. Am pășit în lumea Greciei antice la Micene, Epidaurus și Olimpia,  unde am descoperit locul în care se aprinde flacăra olimpică. La Epidaurus am asistat și la un spectacol de teatru – nu puteam rata ocazia de a vedea o reprezentație într-un asemenea loc.

Ne-am rătăcit pe străduțele din Nafplio, prima capitală a Greciei moderne, oraș care ne-a fermecat.  

Am privit apusul în Monemvasia, cetatea medievală supranumită „Gibraltarul Greciei” , și am „adunat” , ajutați de vânt, nisipul plajelor de pe insula Elafonisos. Am descoperit pentru câteva zile Kythira, insula care îmi căzuse cu tronc încă din timpul documentării. Acolo am văzut sate vechi, am înotat în bazinele naturale formate de cascade și am poposit pe plaje de vis.  Am făcut și o scurtă incursiune în spectaculoasa peninsulă Mani, oprindu-ne la Kardamyli, Limeni și Areopoli.

În Messinia ne-am plimbat printre trenurile vechi din Parcul Municipal al Căilor Ferate din Kalamata, am ajuns din greșeală chiar în cetatea Koroni și ne-am răcorit pe plaja Zaga. Nu puteam rata Voidokilia, plaja în forma literei omega, devenită și decor de film. După o zi de pauză la Kyllini, am încheiat călătoria în forță la Ioannina, un oraș care ne-a surprins prin frumusețea și atmosfera lui.

Nu știu câți kilometri am parcurs – mulți, cu siguranță –, pentru că am uitat să resetăm kilometrajul la plecare. Am mers pe autostrăzi, unde am plătit în total aproximativ 200 de euro, dar și pe drumuri atât de înguste, încât uneori ne întrebam dacă vom mai putea înainta. Unele erau cocoțate deasupra mării, altele se strecurau printre zidurile caselor, atât de aproape, încât parcă le simțeam strânsoarea.

Și tocmai acolo, pe cele mai înguste drumuri, se întâmpla ca un localnic să oprească mașina pentru a schimba câteva vorbe cu vreun cunoscut. Evident, era ceva important, care nu suferea amânare! 😁 Ceilalți nu aveau decât să aștepte. Dar nimeni nu părea prea grăbit. Și asta face parte din farmecul Greciei.

Despre mâncare ar fi, de fapt, multe de spus. Nu cred că există vreun loc în Grecia în care să nu mănânci bine. Tavernele sunt nenumărate și, chiar și în cele mai retrase locuri, am găsit întotdeauna ceva bun de băut sau de mâncat. Uneori ne-am oprit pur și simplu acolo unde ne-a plăcut priveliștea și nu am fost dezamăgiți niciodată. Mi-a plăcut tot ce am încercat: de la celebra salată grecească și feta cu susan și miere până la caracatiță, calamari sau musaca.  

În Grecia nu mergi pur și simplu să mănânci. Te așezi la masă, privești marea sau forfota străzii și lași seara să curgă în ritmul ei.

Înainte de plecare nu eram sigură că Peloponezul merită tot drumul. După 16 zile pline, nu doar că am găsit răspunsul, dar am rămas cu impresia că abia am început să descopăr Peloponezul.

A fost frumos și mult prea scurt. Voi povesti separat despre câteva dintre locurile văzute, pentru că fiecare dintre ele își merită propria poveste.

Dacă aș reveni? Cu siguranță. Peloponezul nu mai este acum doar un loc de pe listă, ci unul în care sper să mă întorc.

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de Mika in 18.08.26 11:33:54
Validat / Publicat: 18.08.26 13:19:13

VIZUALIZĂRI: 108 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Nafplio
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14850 PMA (din 17 voturi)

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster13
[18.08.26 13:18:51]
»

Bun venit in clubul ProPeloponez

iata fondul muzical propus

MikaAUTOR REVIEW
[18.08.26 13:25:36]
»

@webmaster13: Mulțumesc! Sunt onorată    — 

Cristian_h CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[18.08.26 13:51:39]
»

@Mika: Ce bucurie mi-ai facut cu aceste poze! Prime mele impresii pe acest site, pe vremea in care nu prea stiam cum merge treaba aici, au fost despre Kythira, de poza nr. 15 din Monemvasia ma leaga o amintire deosebita, intr-o seara am auzit acorduri de vioara, celebrul tango din filmul Parfum de femeie cu Al Pacino, in acea piata avea loc o nunta, o pereche de australieni cu stramosi din acea zona au vrut neaparat sa se cunune in acel loc, piata era impodobita cu ghirlande de stegulete si lampioane, spre surprinderea mea, muzicantii imbracati la frac erau romani, de la ei am aflat detaliile, cum stai cu fata pentru a face acea poza, in spate este doar marea pe care lumina lunii desena o fasie lunga luminoasa, marea nelinistita, muzica, invitatii eleganti, luna, creau un tablou magic.

Despre partea culinara, nu am sa uit savoarea preparatelor din Mani, am avut surpriza in nordul peninsulei sa gasim o taverna care apartinea unui austriac, nu stiu daca se poate numii taverna deoarece preparatele erau specifice Austriei, chiar si painea era adusa cu avionul din Austria in Kalamata si de acolo cu autoturismul.

Felicitari pentru excursie, astept cu nerabdare urmatoarele povestiri!

MikaAUTOR REVIEW
[18.08.26 13:56:40]
»

@Cristian_h: Am citit in timp de făceam planurile de călătorie review-urile tale despre Kythira și Monemvasia. Au contat in alegerea insulei. Locuri frumoase. Mulțumesc!

Cristian_h CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[18.08.26 14:06:25]
»

@Mika: cascada aceea din Kythira se numeste Fonissa sau Neraida, nu aveam costum de baie la mine, dar nu era nici tipenie, asa ca... ghici ce am facut, dar nu puteam sa ratez asa o apa! Iar poza nr44 o am si pe suport de hartie, in ea apare si un avatar al meu, cu par si fara burta !

Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[18.08.26 18:44:44]
»

@Mika: Ai grijă: Pelponezul creează dependență... Parcă te văd la anul cum revii... Nu de alta, dar deduc din cele scrise și pozate că mai ai ceva restanțe, și 16 zile au fost - categoric - prea puțin.

Dar și dacă vei merge pe urmele propriilor pași, tot va fi bine. Am zis și o repet: Peloponezul mi s-a părut cea mai autentică și mai interesantă parte a Greciei, un loc încărcat de istorie și de o frumusețe naturală aparte, care merită cu prisosință un studiu aprofundat.

A fost o plăcere să-ți lecturez reviewul și să admir fotografiile atașate, motiv pentru care aștept cu nerăbdare continuările. Și nu pot să nu mă bucur că reviewurile mele ți-au fost de folos și-ți mulțumesc că mi-ai menționat numele.

Să auzim numai de bine!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Peloponez:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.073718070983887 sec
    ecranul dvs: 1 x 1