Revelion in Tenerife - Jurnal de vacanta - Ziua 8 - Ramas-bun, Tenerife

TIPĂREȘTE

Ziua 8 - Ramas-bun, Tenerife

Trezirea la 6.10, cu cinci minute înainte să sune alarma de pe telefon. Cafeaua lui Utu, servită pe balcon, cu priveliștea oceanului și a munților din jur. Am mai strâns câte ceva din bagaje, după care am coborât la micul dejun. Ca de obicei, bufet suedez – nimic spectaculos, dar nimic de reproșat. Am mai urcat apoi până în cameră, unde am terminat bagajele de făcut, mai ales Utu, pentru că eu, în nota obișnuită, le făcusem deja de cu seară. La ora 9.30 ne-am luat rămas-bun de la camera 220 din Hotelul Chekin Concordia Plaza, ne-am urcat în autocar și am plecat spre Santa Cruz de Tenerife.

       După un drum de aproximativ o oră am ajuns. L-am lăsat pe dl. Viorel în parc, pe o bancă, să admire bradul de Crăciun și aranjamentele florale din apropierea fântânii centrale, iar noi am plecat să vizităm orașul. Între timp, grupul o luase înainte și nu l-am mai prins din urmă, așa că ne-am făcut un program ad-hoc. Am pornit pe străduțele comerciale pietonale care se deschideau în fața noastră, apoi ne-am îndreptat spre malul Atlanticului, vizitând în drum biserica Iglesia de la Concepción, după care ne-am învârtit o vreme în căutarea unei toalete.

       Și cum cea mai bună soluție este, de obicei, calea cunoscută, am plecat spre Auditorio de Tenerife, care se vedea în zare – într-adevăr cam în depărtare, dar având cu siguranță facilitățile necesare. Pe drum până la auditoriu, surpriză: am dat peste un târg deschis, gen talciocul de la noi, cu mărfuri de tot felul. Din mersul grăbit de la ducere am studiat zona pentru eventuale puncte de interes, iar la întoarcere, liniștiți și rezolvați, ne-am oprit fix unde trebuia și am cumpărat două pulovere pentru Ilincuța, cu motive tradiționale, foarte frumoase și colorate, dar… fabricate în Peru.

       Ne-am întors în Plaza de España să ne căutăm „copilul lăsat la locul de joacă” . Surpriză: nu era. Fusese ademenit și corupt de un alt cuplu în vârstă din grupul nostru, părăsind consemnul și pierzând vremea la taclale și povești la o terasă din apropiere. Bere și toate cele necesare pentru o conversație de calitate la vârsta a treia. Ce a fost simpatic în toată povestea este că nu am fost singurii implicați în această operațiune de căutare. Și fiica acelui cuplu își căuta părinții, așa că ne-am unit eforturile pentru găsirea „copiilor zburdalnici și neastâmpărați” , care păreau pierduți pe plaja de la Eforie Sud.

       La ora 14.00, când era și momentul de întâlnire al grupului, ne-am adunat la locul de îmbarcare, unde, înainte de a urca în autocar, ghidul ne-a făcut fotografia de adio a grupului vesel de excursioniști. Am plecat apoi spre aeroport, unde am ajuns după aproximativ 40 de minute. Pe drum, ghidul ne-a spus că zborul nostru, care trebuia să decoleze la ora 18.45, va avea o întârziere, deoarece cursa București–Tenerife, executată de avionul cu care urma să plecăm noi, avea deja o întârziere de aproximativ o jumătate de oră.

       La aeroport: check-in, controlul bagajelor de mână și trecerea prin poarta de securitate. Pe mine și pe Utu ne-au pus să ne descălțăm – probabil trezindu-le suspiciuni firești în cazul meu, dar incredibile în cazul lui. Am trecut și de această verificare a sorții și am ajuns în sala centrală din zona îmbarcărilor, așezându-ne strategic lângă un panou de afișaj, deoarece, din cauza întârzierii, nu ne trecuseră pe bilete poarta de îmbarcare.

       În trecerea timpului, am făcut ultimele completări ale cumpărăturilor din duty-free (sangria și lichior de banane), am luat niște sandvișuri și apă pentru noi și pentru dl. Viorel.

       În sfârșit, într-un târziu, a aterizat și avionul în care urma să ne suim. Se afișează și poarta de îmbarcare, iar lumea, obosită, nervoasă și nerăbdătoare, se înghesuie buluc la intrare. Chiar în aceste condiții extreme, provocate de Bizz’Air – cei care operau zborul – s-au gândit să mai facă și un control aleatoriu al dimensiunilor bagajelor.

       Dimensiunea rucsacului lui Utu depășea, bineînțeles, limitele acceptate. Îl umpluse până la refuz cu toate schimburile folosite în vacanță – o adevărată bombă ecologică – eliberând astfel trolerele de cală pentru toată „prada de război” achiziționată în Tenerife.

       O analiză scurtă a situației ne oferea două variante: varianta „cost” și varianta „no cost” . Varianta „cost” nu era aplicabilă, pentru că valoarea rucsacului cu tot cu conținut era mai mică decât suprataxa vehiculată pentru astfel de cazuri. Varianta „no cost”, cea câștigătoare, avea la rândul ei două posibilități: eliberarea unei părți din conținutul rucsacului până la atingerea dimensiunilor optime – soluție care însă ar fi creat o zonă de hazard biologic în fața porții de îmbarcare și ar fi dus inevitabil la creșterea întârzierii zborului sau aplicarea tacticii vânătorului atunci când nu dorește să ajungă vânat. Am ales ultima variantă și, folosind tot ce mișca în țara aia – râul, ramul – am trecut cu bine de porțile Edenului. Victorioși, ne-am luat rămas-bun de la ocean, de la guanche și de la berberi – primii locuitori ai insulei – și ne-am urcat în avion.

       Nu mai e nicio surpriză în cazul nostru: eu loc 4F, Utu 5A, având aceiași colegi de zbor ca la venire, membri ai grupului nostru. Am făcut câteva schimburi între noi și am reușit într-un final să stăm și noi „unul lângă altul” : unul în față și celălalt pe rândul următor, în spatele lui. Mulțumim, Bizz’Air!

       Plecarea cu jumătate de oră întârziere, un zbor lung de cinci ore, pe timpul nopții. O picoteală, un covrigel, o gură de apă, iarăși o picoteală, ușoare turbulențe deasupra Europei și, într-un final, aterizăm în miez de noapte, la ora 2.15, pe Otopeni.

       Suntem preluați de la avion cu autobuzele și ajungem în zona de preluare a bagajelor.

       Ne ordonăm strategic în jurul benzii desemnate pentru cursa de Tenerife – banda 6. Nu așteptăm mult și încep să apară bagaje, unul câte unul. Banda se învârte, se tot învârte, dar nimeni nu preia nimic. Vin în continuare bagaje, timpul trece, banda se învârte, nimeni nu ia nimic. Banda se umple, nu mai încap bagajele pe ea.

       Trecuse deja o oră. Oamenii se uitau nedumeriți la bagajele misterioase. Veneau din Birmingham. Dar această cursă figura la altă bandă, la alt etaj – banda 1. Vociferări, nervi, haos. Oamenii opresc banda, apar reprezentanții aeroportului – destul de colțoși – explicând că nu e vina lor, că e vina noastră că am oprit banda și, desigur, a companiilor aeriene care se ocupă și de handling în aeroporturi. Mulțumim, Bizz’Air!

       Apar și pasagerii de la Birmingham, trimiși inițial în altă parte a „pădurii” pentru recuperarea bagajelor.

Mai trec minute, zeci și alte zeci. După peste o oră încep să apară și bagajele noastre. Le recuperăm, îl predăm pe dl. Viorel lui Viki, comandăm un Bolt și la ora 4.30 ajungem acasă.

       Trimitem mesaje copiilor, deschidem un pahar de bere pus strategic la rece încă dinainte de plecarea în concediu și… somn, cu trezire la ora 7.00, pentru că avem treabă la serviciu.

       Amintiri frumoase, lecții de viață, lucruri de învățat, oameni buni, grup bun.

       Și acum… așteptăm vacanța următoare.

https://www.youtube.com/watch?v=I7j2A0gLiQU

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 15 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI