GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bună ziua!
Aflându-ne la străbunica mea pentru câteva zile de vacanţă, am decis să mergem să vizităm vulcanii noroioşi. Excursia a început dimineaţă iar drumul pâna la vulcani a durat cam 35-40 de minute.
Ajunşi la faţa locului, am hotărât să vizităm mai întâi Pâclele Mici. Tati mi-a povestit că deşi se ajunge puţin mai greu la ele, sunt mai frumoase decât cele Mari căci au mult mai mulţi vulcani activi. Când am ajuns acolo, nu am oprit la parcarea amenajată, unde opreau restul maşinilor ci în alt loc, pentru că tati ştia un drum mai scurt ca să urcăm dealul unde sunt vulcanii.
După ce am ajuns sus pe deal, am plătit biletele de intrare şi am primit instrucţiuni de siguranţă, să nu ne apropiem de marginile vulcanilor şi să nu folosim focul, apoi am început plimbarea printre vulcani. Unii arătau aşa cum ştiam eu că sunt vulcanii, cu con şi crater, alţii erau doar nişte bălţi pline cu apă şi noroi.
Am fost impresionat de ceea ce am văzut şi am stat destul de mult să văd fiecare vulcan cum bolboroseşte.
După aproape o oră în care ne-am plimbat printre craterele de la Pâclele Mici, am revenit la maşină şi am plecat către Pâclele Mari. Aici erau amenajate două parcări şi chiar lângă intrarea la vulcani era o pensiune cu restaurant.
Atât la Pâclele Mari cât şi la cele Mici, taxa de intrare era de 1 leu pentru copii, 2 lei pentru studenţi şi 4 lei pentru adulţi iar programul de vizitare era zilnic, de la 08.30 la 19.00.
Faţă de Pâclele Mici, la cele Mari era mult mai multă lume însă vulcani activi erau doar doi, dintre care unul avea două cratere iar celălalt mi-a plăcut pentru că era foarte activ şi am stat puţin mai mult timp lângă el să-l vedem şi să prindem în poze cum bolborosea. În rest, o suprafaţă mare de noroi uscat, plin de crăpături, cu deluleţe şi gropi. Aici am stat mai puţin căci era deja foarte cald afară şi soarele bătea foarte tare.
După ce am văzut vulcanii, fiind ora prânzului, am mers la restaurant să mâncăm. Mâncarea a fost foarte bună. Restaurantul oferea şi câte o gogoaşă din partea casei pentru fiecare persoană care mânca acolo.
Vulcanii au fost foarte frumoşi şi interesanţi şi merită să fie văzuţi măcar odată în viaţă.
La plecare am vrut să vedem şi nişte izvoare de petrol de care tati ştia că se află în apropiere de vulcani doar că era deja foarte cald şi am renunţat la idee. Am zis că o să mergem altădată, când nu va fi caniculă.
Mi-a plăcut foarte mult şi sigur o să mai mergem să vizităm Vulcanii Noroioşi de la Berca.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de Horia U. in 28.10.26 10:57:29
- A fost prima sa vizită/vacanță în MĂGURA & BERCA
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Horia U.); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.33972200 N, 26.70916700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Iti doresc ca peste ani, ca sa nu ramai dator, sa-l duci pe tati, daca nu in SUA sau Indonezia unde se gasesc astfel de vulcani noroiosi, cel putin in Azerbaijan unde se gasesc cei mai multi! ![]()
Iata propunerea pentru fondul sonor!
@webmaster13: Când o să fiu mare, sper să reușesc să îmi îndeplinesc visul de a ajunge mecanic de locomotivă în Germania și să câștig destui bani să-l plimb pe tati prin toată lumea, nu doar la vulcani.
Mulțumesc pentru muzică! Nu am mai auzit-o dar îmi place și mi-a zis tati că este dintr-un film!
@Horia U. : sa stii ca deja in Germania sunt în curs de testare și operare proiecte de trenuri automate (precum cele dezvoltate de Siemens și Deutsche Bahn în Hamburg sau pe rețeaua S-Bahn din Stuttgart banuiesc ca in 10-15 ani aceste trenuri automate fara conductor for fi foarte multe in toata Europa dar sa nu fi dezamagit, este poate mai interesant sa coordonezi aceste trenuri, pentru asta insa trebuie sa inveti foarte bine la scoala, oricum eu cred ca vei reusi tot ce-ti vei propune, te vad un baiat special cu mare potential, bafta!
@webmaster13: În primul rând, mulțumesc!
Știu că DB testează și vrea să opereze în viitor trenuri fără mecanic dar sper să mai apuc să conduc și eu trenuri, în special ICE-4 și ICE-3neo. Oricum, și dacă nu va mai fi nevoie de mecanici de tren, tot în domeniul feroviar aș vrea să lucrez, ca inginer proiectant la construcția de trenuri. Și pentru asta mă ambiționez să învăț foarte bine la școală.
Salut, Horia! 🙋
Hop și eu cu superbonusul!
Nici nu știi cât mă bucur să citesc ce scrii aici, pe AFA!
... M-am și abonat să-ți citesc articolele!
Te felicit pentru că ai ales să scrii despre acești vulcani, pe care - din păcate, pentru mine - nu i-am văzut!
Am citit, însă, despre ei și mă bucur că am citit și ce ai scris tu!
Te felicit pentru pozele făcute! Poza P01 este „trăznet” ! 👌 Poate fi folosită ca reclamă pentru „vulcanii noroioși” de la Berca! 👍
Mă bucur că ai ca țintă în viitor să devii mecanic de locomotivă!... până atunci, însă, cum scrie și webmaster13, tehnologia va avansa și nu știu dacă vei conduce chiar tu, la propriu, un tren
Ca proiectant de trenuri, însă, mi te imaginez!
Să știi că nu numai proiectarea de trenuri este frumoasă, ci și cea de avioane, case, vapoare... toată ingineria de proiectare e frumoasă și interesantă, pentru asta, însă, trebuie multă școală
... fără ea progresul - în orice domeniu - nu ar fi posibil!
Te pupă Doina ![]()
![]()
... și-ți urează „baftă” la școală! 👍
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2025 Vulcanii Noroiosi si Trovantii — scris în 09.05.25 de GloriaS din CORNETU [IF] - RECOMANDĂ
- Aug.2024 Un traseu superb, de la Camping Be You💚 Văleni către Cascada Cașoca, Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari și înapoi — scris în 14.09.24 de Ioana202 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Vulcanii Noroioși Buzoieni — scris în 18.01.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Vulcanii noroioși - bâldâbâcii selenari din Buzău — scris în 05.10.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Vulcanii Noroiosi - o minune a naturii — scris în 05.07.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2021 Din Berca mergem voioși, la Vulcanii Noroioși. Și, ca să-ntregim ghiveciu' — și la „Fierbătorile” din Beciu — scris în 06.10.21 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Traseu turistic Focșani - Vulcanii Noroioși - Siriu - Valea Doftanei, fără un plan prestabilit — scris în 19.03.23 de raluca banu din GOLEşTI [VN] - RECOMANDĂ


Rog așteptați...






















