Impresii și recomandări [3088 / 10897]

Afișate impresii [30871 - 30880]
Excursii, activități opționale în zona Kemer / KEMER
  • MAI, 2017
  • de: nicole33 [17.10.17]
  • RECOMANDĂ

Oraşul antic Phaselis – istorie şi plajă

Am plecat din parcarea de la telecabina cu care am urcat pe Tahtali cu sentimente contradictorii, încântaţi pentru că am ajuns în vârf, dar şi uşor dezamăgiţi pentru că norii care s-au adunat pe nesimţite nu ne-au oferit panorama perfectă la care visam. Am virat dreapta spre Tekirova cu gând să ne întoarcem la hotel. Avantajul când eşti la volan este că poţi alege pe unde vrei să mergi. Am profitat de situaţie şi am virat stânga la vederea indicatorului către [...] — vezi review [+90 poze]
Vacanța la Roma / ROMA
  • MAI, 2017
  • de: msnd [16.10.17]
  • RECOMANDĂ

La Roma, după 40 de ani – Roma antică (Partea III/2). Castelul Sant’Angelo – episodul 2

Nu știu dacă, într-o asemenea situație, este necesară o introducere. O fac, totuși pentru cei care nu au citit primul episod, în care am prezentat amplasamentul castelului și o scurtă istorie a acestuia. Din vizita noastră prin castel, am descris plimbarea prin zona dintre mausoleu și zidul de apărare, precum și pe cea de pe „Marcia Ronda”, și prin trei din cele patru bastioane ale sale. Am pătruns, apoi, în mausoleul roman, și am încheiat expunerea după vizita prin [...] — vezi review [+47 poze]
Vacanța la Roma / ROMA
  • MAI, 2017
  • de: msnd [15.10.17]
  • RECOMANDĂ

La Roma, după 40 de ani – Roma antică (Partea III/1). Castelul Sant’Angelo – episodul 1

În urmă cu 40 de ani am trecut de două ori prin dreptul lui, când m-am dus, și m-am întors de la vizita la Bazilica San Pietro. Mi-au atras atenția forma și dimensiunile lui spectaculoase, dar nu știam despre ce este vorba. Probabil, de aceea nu l-am vizitat atunci. Mai târziu, când m-am lămurit, mi-a părut rău. Ca urmare, când am făcut planul pentru excursia aceasta, a fost primul pus pe lista obiectivelor de vizitat. Este vorba de „Castelul Sant’Angelo”, probabil unul [...] — vezi review [+36 poze]
Turist in Varadero / VARADERO

Varadero... plaja divina

... pentru cine cauta nisipul alb, apa limpede si cristalina, oamenii cei mai primitori, Varadero este raspunsul! recomand de asemenea excuriile la micile insule din imprejuri pe care ei le numesc cayos (cayo blanco, cayo largo) ! ... la capitolul figuranta, nu trebuie sa va preocupati, Cuba fiind una din cele mai sigue destinatii din lume datorita regimului comunist ce controleaza forte bine tema de siguranta a turistului! ... pe larga relaxare si plaja frumoasa, Varadero ofera si viata de [...] — vezi review [+3 poze]
Descoperă zona Trogir / TROGIR

Mica Veneție de Dalmația, Trogir

În mai anul acesta, după ce am vizitat Solin/Salona, am dat o fugă și la Trogir, fiind destul de aproape de Split unde aveam cazarea (vezi impresii). Ne-am lăsat mașina în parcarea din apropierea autogării, pe ulica Trpimira, am trecut podul cel mai apropiat, din partea continentală spre micuța insulă unde este de fapt centrul istoric al orașului și am mers fără probleme și fără gps, obiectivele turistice îți ies singure în cale, așa de mic este locul. Trogir cu partea sa [...] — vezi review [+33 poze]
Descoperă zona Trogir / TROGIR

Catedrala Sf. Laurențiu, Trogir

În drumurile mele de anul acesta, un scurt popas a fost și în orășelul muzeu Trogir. Impresii despre plimbarea pe acea peninsulă istorică, altă dată, acum vreau să povestesc despre popasul într-un lăcaș de cult deosebit unde doar o pauză în interior te face să cugeți la foarte multe lucruri, de la evoluția omului, la puterea lui de muncă, la darurile cu care l-a înzestrat Creatorul oricum s-ar numi acesta și, privind opera din jur să simți un regret că undeva, cândva [...] — vezi review [+41 poze]
O zi în Sremska Mitrovica / SREMSKA MITROVICA

Sremska Mitrovica, orașul împăraților romani

Popasul nostru de o noapte la Sremska Mitrovica a fost ales pur și simplu pentru odihnă, fără ca măcar un moment să mă gândesc să caut ceva informații despre localitate. A fost poate cea mai mare greșeală pe care am făcut-o în vacanța mare de anul acesta și care-mi va fi învățătură de minte pentru eventuale vacanțe viitoare. Dar din greșeli înveți de multe ori așa cum înveți câte ceva dacă îți place să răsfoiești istoria umanității. După ce ne-am cazat [...] — vezi review [+36 poze]
Descoperă Zadar și împrejurimile / ZADAR

Maslenica, două poduri cu același nume

În vacanța din vara aceasta, plecând de la Plitviča Jazera spre Zadar aveam două posibilități pentru drum: fie prin A1/E71/E65 până la ieșirea din marginea orașului Zadar, punctul de plată autostradă fiind Zadar 1, fie să urmăm drumurile locale 1 continuat cu 27 până la intersecția cu drumul local 54 (intersecția de la Zadron Obrovacki) și de acolo drumul 54 până la o alte intersecții cu drumurile ce duceau în Zadar. Am ales a doua variantă și pot spune că a meritat, [...] — vezi review [+6 poze]
Descoperă zona Split-Podstrana / SPLIT

Solin, Iordania Croației

Solin, un nume pe care orice turist ce a trecut prin Split l-a auzit sau l-a citit pe o reclamă, un magnet ceva, este un orășel micuț, cu cea mai tânără populație dintre orașele Croației. Însă știe cineva cât de bătrân este Solin? Nu sigur. Povestea lui se datorează se pare unui împărat roman despre care am povestit câte ceva în articolele mele despre Split, Dioclețian. Căci Diocles, împăratul Dioclețian de mai apoi, s-a născut la Solin, așa că, după ce am vizitat [...] — vezi review [+23 poze]
Vacanța la Roma / ROMA
  • MAI, 2017
  • de: msnd [20.09.17]
  • RECOMANDĂ

La Roma, după 40 de ani – Roma antică (Partea II-a - Terme di Caracalla)

Părăsind ”Circo Massimo”, ne îndreptăm către următoarea destinație a zilei, ”Termele lui Caracalla”. Analiza pe hartă îmi spune că cele două obiective sunt relativ aproape, așa că decidem să mergem pe jos. Trebuie doar să trecem de sediul FAO, și mai avem puțin. Totuși, greșim drumul, luând-o prin partea dreaptă a micului stadion din zonă, care se cheamă chiar Stadio delle Terme di Caracalla. Îmi dau însă repede seama de eroare, revenim la traseul corect, și [...] — vezi review [+43 poze]
    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = NU (IntC=1)
  • pagină generată în 2.8601081371307 sec
    ecranul dvs: 1 x 1